"Occidentul trebuie să dea dovadă de mai multă hotărâre în privința Rusiei"

Europa a fost aruncată în cea mai periculoasă criză de securitate postbelică. Decizia președintelui Vladimir Putin de a recunoaște regiunile separatiste estice ale Ucrainei și de a dispune detașarea trupelor rusești acolo ca „trupe de menținere a păcii” e mai mult decât o simplă invazie neprovocată.

Alături de discursul lui televizat de luni seară, ea semnalează negarea dreptului Ucrainei de a exista. Lovește drept în inima aranjamentului post-război rece care le permite statelor europene să-și aleagă propriul destin. Intensifică eforturile Moscovei de a reconfigura în avantajul ei arhitectura de securitate a continentului, constituind în consecință un atac împotriva sistemului internațional bazat pe reguli.

SUA și aliații europeni au hotărât să nu folosească forța pentru a apăra Ucraina de Rusia, care deține armament nuclear. Însă ei nu ar trebui să ezite acum să adopte sancțiunile economice punitive cu care au amenințat.

În ciuda tuturor dezmințirilor venite de la Putin și subalternii săi cu privire la orice intenție de invazie, începând de săptămâna trecută evenimentele s-au desfășurat pe baza unui scenariu plănuit în mod evident din timp: de la intensificarea bombardamentelor de-a lungul liniei de contact dintre cele două „republici populare” Donețk și Luhansk și restul Ucrainei și până la ședința comic regizată a consiliului rus de securitate la care Putin a fost îndemnat să le recunoască independența.

Anunțul televizat al lui Putin cum că așa va și proceda echivalează cu repudierea acordului de la Minsk, care era încă din 2014 baza eforturilor de soluționare a conflictului din jurul celor două entități. Fapt care violează dreptul internațional, precum și integritatea teritorială a Ucrainei.

Ultimii pași ai Moscovei s-au oprit, deocamdată, chiar în pragul acelei invazii în toată puterea cuvântului de care se tem capitalele occidentale. Totuși, restul lumii nu ar trebui să-și facă iluzii: deși Rusia a creat conflictul privind regiunile separatiste și are acolo o prezență de opt ani, trimiterea trupelor peste granița ruso-ucraineană constituie o nouă invazie.

Nu e clar unde se va opri Kremlinul. Deși Putin a afirmat marți seară că trupele rusești nu vor fi neapărat detașate „chiar acum”, el a declarat și că Moscova a recunoscut revendicările entităților separatiste privind regiunile ucrainene în care se află, în totalitatea lor. Ceea ce poate însemna că trupele rusești vor trece în teritoriul controlat de Ucraina - incluzând coasta Mării Azov și portul Mariupol -, provocând o confruntare directă cu forțele Kievului.

E foarte posibil ca Putin să se oprească aici. Va fi luat încă o mușcătură din teritoriul Ucrainei, după anexarea Crimeii în 2014, făcând-o și mai puțin digerabilă pentru NATO. Și-ar putea folosi acea poziție consolidată pentru a-i cere Kievului să renunțe la ideea aderării la NATO sau să-și proclame neutralitatea, așa cum a și propus deja fățiș.

Ar putea înainta mai mult de-a lungul coastei pentru a obține un coridor terestru între Rusia și Crimeea - sau ar putea ajunge chiar până la Odesa. Într-o asemenea eventualitate Moscova va fi compromis deja grav statalitatea Ucrainei.

Serviciile secrete occidentale afirmă că Rusia, cu cele 190.000 de trupe concentrate în jurul Ucrainei, ar putea cuceri Kievul. Însă această cifră pare totuși întrutotul neadecvată pentru a asigura ocupația, fie și numai în porțiunea estică a Ucrainei de peste Nipru, în fața unei rezistențe locale ferme - cu alte cuvinte, ar fi o aventură extrem de riscantă.

Conducătorul rus pare a fi fost până acum perspicace și calculat. Deși e posibil totuși, așa cum afirmă unii demnitari vestici, ca Putin să nu mai calculeze riscurile atât de bine cum o făcea cândva. La ședința consiliului de securitate, în care și-a umilit unii dintre cei mai importanți consilieri, și în cursul discursului său televizat incoerent a părut a fi un alt personaj: schimonosit de furie, hotărât să-și târască după el camarila, cât și poporul rus, pe drumul primejdios ales de el.

Vestul ar trebui să răspundă cu măsuri mai dure, în limitele pe care și le-a auto-impus excluzând confruntarea militară directă pentru a apăra Ucraina. SUA, Regatul Unit și UE au procedat bine răspunzând cu unele sancțiuni imediate. E încurajator faptul că Germania, până acum șovăielnică, a suspendat certificarea gazoductului Nord Stream 2.

Măsurile britanice rămân dezamăgitor de disproporționate. Aliații occidentali ar trebui să aplice acum întregul pachet de măsuri pe care l-au discutat - privind datoria Rusiei, privind băncile și companiile energetice care obțin venituri din Vest, privind exportul de tehnologii importante, privind cercul intim al lui Putin și pe oligarhii apropiați de el.

Ar fi greșit să dea dovadă de reținere acum, în speranța că astfel ar descuraja o agresiune și mai gravă a conducătorului rus, care pare hotărât să nu schimbe cursul. Occidentul riscă să-și facă răspunsul să arate slab, trimițându-i lui Putin mesajul greșit.

Impunerea acelui gen de sancțiuni care au fost discutate presupune fără îndoială riscuri. Demnitari și purtători de cuvânt ai Kremlinului au amenințat cu represalii - de la atacuri cibernetice și perturbări energetice până la alte măsuri încă nenumite. Penuria de gaze stocate lasă Europa în mod special vulnerabilă.

Totuși, pentru a convinge Kremlinul că sunt pregătiți să lupte pentru valorile pe care și le asumă, aliații vestici trebuie să fie pregătiți să demonstreze că pot îndura și greutăți economice. Vizând companii și indivizi care nu sunt implicați direct în acțiunea militară a Rusiei, ei se vor confrunta cu acuzația că-și subminează propria reputație de atașament față de statul de drept. Însă ei se confruntă cu un inamic revizionist care a demonstrat că e capabil să calce în picioare norme și tratate internaționale.

NATO trebuie de asemenea să ia măsuri pentru liniștirea și consolidarea flancului ei estic - de la țările baltice și Polonia până la România și Marea Neagră. Membrii ei au dreptate, de exemplu, să facă în Marea Baltică exerciții pentru asigurarea liberei navigații - dar trebuie concomitent să aibă grijă să nu facă vreun lucru de care Rusia poate profita, prezentându-l ca pe o provocare.

Putin, aflat acum pe val, nu trebuie să aibă nici un dubiu cum că orice violare a teritoriului NATO va activa garanțiile reciproce de securitate ale membrilor ei.

Experiența agresiunii rusești din Ucraina din 2014 sugerează că Putin va înainta oricât poate până va întâmpina rezistență, iar aici includem și opoziția internă din Rusia. În actuala confruntare cu Putin, ale cărui obiective par a fi chiar și mai nesăbuite și mai amenințătoare decât acum opt ani, Vestul va trebui să meargă mult mai departe pentru a-l convinge de fermitatea sa colectivă.

Traducere: Andrei Suba/RADOR.