Obiceiuri de Crăciun

Sărbătorirea naşterii Domnului nu datează decât din secolul al II-lea. A fost instituită de Telephor, urmaşul lui Sixt I, martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat.

La început, data sărbătoririi Naşterii Domnului era schimbătoare, cam în jurul lunii Mai.

Sub Iulius I, în veacul al IV-lea, după avizul teologilor, sărbătoarea deveni fixă, fiind aşezată la 25 Decembrie.

Din secolul al VIII-lea, sărbătorirea începe să capete strălucire şi amploare deosebită, iar către sfârşitul secolului următor, fastului iniţial i se adaugă dialogurile care rup monotonia cântecelor sfinte şi a ritualului tradiţional.

Dialogul nu implică nici reprezentări, nici costume adecvate. Curând însă s-a recurs la toate mijloacele scenice, scurtul dialog dezvoltându-se, devenind serviciu de preoţi, serviciu dramatic, în care misterul Naşterii Domnului era reprezentat în toate amanuntimile : ieslea, pruncul sfânt, Maica Domnului, Iosif, păstorii şi cetele îngereşti alcătuite din coruri de copii.

Din primele vremuri ale creştinismului datează la noi un spectacol asemănător misterelor amintite: Vicleimul.

Această dramă religioasă înfăţişează întâmplările de după naşterea Mântuitorului.

În Moldova, spectacolul e cunoscut sub numele de Irozi şi e pe cale să dispară odată cu viaţă patriarhală de odinioară.

La începutul secolului trecut, fiii de boieri, bogat împodobiţi, se duceau la Curtea Domnească şi prin palatele protipendadei să reprezinte aceste scene religioase, care timp de veacuri au alcătuit singurul nostru teatru popular.

Ajunul Naşterii Domnului este vestit din casă în casă prin cântecele colindatorilor: "Sculaţi, sculaţi boieri mari/ Flori dalbe/ Că vin colindători/Noaptea pe la cântători/Flori dalbe".

Toate obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă ale poporului nostru sunt interesante şi pitoreşti.

În afară de colinde şi de cântecele de Stea, mai trebuie să amintim Capra, Ursul şi Vasilica.

Dar cea mai frumoasă dintre toate este Pluguşorul. Sub ferestrele creştinilor, Pluguşorul se desfăşoară în toată splendoarea şi plinătatea, închipuind legenda bobului de grâu.

Unul dintre urători sună în clopot, parodiind mersul boilor înjugaţi la plug, alţii cântă din fluer, plesnesc din bice, băţ tobă sau dau glas buhaiului: "Aho, aho, copii şi fraţi/staţi puţin şi nu mânaţi".