Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Mark Rutte trece de la conducerea Olandei la conducerea NATO"

THE NEW YORK TIMES: Rutte, care a fost timp de aproape 14 ani premier al Olandei, a fost totodată și un dur critic al președintelui rus, Vladimir V. Putin, și un fervent susținător al Ucrainei.

"Mark Rutte trece de la conducerea Olandei la conducerea NATO"
Mark Rutte (în prim plan). Foto: Arhivă / wikiwand.com.

Articol de Sergiu Şteţ, 26 Iunie 2024, 22:25

Miercuri, Mark Rutte, multă vreme premier al Olandei, a fost numit oficial în funcția de secretar general al NATO, el fiind un lider cu experiență, totodată fervent susținător al Ucrainei și având reputația de a fi un pion conciliant în fruntea alianței, scrie The New York Times.

Rutte, în vârstă de 57 de ani, va prelua de la Jens Stoltenberg șefia organizației pe data de 1 octombrie – un moment dificil pentru NATO dat fiind războiul Rusiei împotriva Ucrainei, aflat totodată în toiul unei strânse curse pentru președinția americană, cursă care l-ar putea readuce la putere pe Donald J. Trump, care critică alianța.

Decizia, consfințită de ambasadorii NATO în cursul unei reuniuni a celor 32 de membri ai alianței, desfășurată la Bruxelles, îndepărtează o eventuală controversă care ar fi putut apărea cu ocazia viitoarei reuniuni a NATO, programată la Washington luna viitoare, și menită să marcheze cea de-a 75-a aniversare a organizației.

Rutte a spus că alegerea sa reprezintă o imensă onoare, subliniind că se așteaptă să-și preia rolul într-un „mod cât se poate de viguros”.

„Alianța este și va rămâne o piatră de hotar în privința securității noastre colective”, a scris el într-un mesaj pe portalul X. „Conducerea acestei organizații este o responsabilitate pe care nu o tratez cu superficialitate”.

Președintele Biden și omologii acestuia din cadrul NATO vor saluta oficial venirea lui Rutte în mijlocul lor la o reuniune care va începe în ziua de 9 iulie.

De multă vreme preferat de Biden pentru această funcție, Rutte a fost premier al Olandei de patru ori, timp de aproape 14 ani, formând o serie de complicate coaliții prin discuții și prin compromisuri. Aceste calități îi vor fi de folos într-o alianță care activează prin consens și unde o țară poate bloca intențiile celorlalte.

Anterior, Rutte a respins cel puțin o dată cererea lui Biden de a ocupa conducerea NATO, el silind astfel alianța să prelungească mandatul lui Stoltenberg cu încă un an.

Acum, în calitate de premier interimar până la instalarea noului guvern olandez, Rutte este cunoscut drept un om sârguincios, dar și un șef amabil. Un om cu prestanță și fiu al unui comerciant de automobile, în ultimii 30 de ani, el a stat într-o locuință modestă, păstrând aceeași mobilă.

În fiecare vară, el închiriază aceeași casă împreună cu membrii familiei și, în fiecare an, petrece câteva zile la New York, cu un singur prieten, locuind la același hotel modest din Chinatown, după cum notează, în revista Foreign Policy, Caroline de Gruyter, corespondentă pentru Europa a ziarului olandez NRC Handelsblad.

Se știe totodată că el se deplasează la serviciu pe bicicletă – un obicei care, probabil, va trebui să se schimbe din cauză că noua sa funcție îi va cere să se supună unor drastice măsuri de securitate, indiferent unde ar merge. El va trebui totodată să renunțe și la cursul săptămânal de științe sociale, pe care l-a ținut ani de zile la un liceu din Haga.

Rutte va prelua conducerea NATO căznindu-se să găsească o cale prin care să asigure Ucraina de angajamentul pe termen lung al organizației într-o vreme când această țară se confruntă cu crescânde presiuni din partea Rusiei, după mai bine de doi ani de război.

Aliații se tem totodată de faptul că Trump, care s-a declarat ostil în mod deschis față de NATO și față de unii dintre liderii săi, și-ar putea adjudeca președinția, deși Rutte s-a înțeles bine cu Trump pe vremea când el se afla în funcție.

El a spus că americanii își vor alege noul președinte, după care a adăugat: „Nu sunt american, nu pot vota în SUA. Noi trebuie să conlucrăm cu oricine ar putea apăra pe pista de dans”.

Rutte a fost preferatul celor mai mari țări din cadrul NATO, dar avea nevoie de unanimitate. Mai exact, el a obținut funcția de secretar general săptămâna trecută, când a acceptat să medieze un compromis între Stoltenberg și premierul Ungariei, Viktor Orban.

Promovată de Orban, democrația neliberală din Ungaria a fost, timp de ani de zile, sursa unor tensiuni cu cei mai mulți dintre vechii lideri din UE, inclusiv cu Rutte.

Rutte l-a asigurat pe Orban, care este un apropiat al președintelui Rusiei, Vladimir V. Putin, și care crede că Ucraina ar trebui să negocieze un armistițiu cu Moscova, că niciun militar ungur nu va participa la vreo misiune NATO în sprijinul Ucrainei și nu vor fi folosite fonduri ungare în sprijinul acestei țări.

Ulterior, Slovacia, o altă țară sceptică, a acceptat să îl sprijine pe Rutte, iar ultimul obstacol a fost înlăturat din momentul când președintele României a renunțat la propria sa candidatură vizând șefia alianței.

Opinia lui Rutte în privința Kremlinului a fost grav influențată de doborârea unui avion de pasageri al companiei Malaysia Airlines pe teritoriul Ucrainei, în 2014, când 196 de pasageri olandezi din totalul de 289 al avionului au murit în urma unui atac cu rachete rusești oferite forțelor separatiste de armata rusă.

În septembrie 2022, la șapte luni după invazia Rusiei în Ucraina, Rutte, aflat la ONU, a făcut despre Putin următoarea declarație: „El nu se va limita la Ucraina dacă nu-l vom opri acum. Acest război depășește Ucraina. Se pune problema menținerii statului de drept la nivel internațional”.

El a spus despre Putin că e un „om cu suflet rece, brutal și nemilos”.

Sub conducerea lui Rutte, Olanda și-a sporit cheltuielile militare depășind 2% din PIB – procentul pretins membrilor NATO – și a oferit Kievului avioane de război de tip F-16, artilerie, drone și muniție, sporindu-și totodată investițiile în propria armată.

Poreclit în Olanda ‚Marca Teflon’, din cauza capacității sale de a ajunge la un compromis și de a depăși greutățile, în noua sa funcție, el își va vedea calitățile puse la grea încercare, mai ales din cauză că funcția de secretar general al NATO înseamnă mai puțin conducerea unei mari și diverse alianțe și mai mult aceea de a o putea menține unită.

Articol de Steven Erlanger

Traducerea: Alexandru Danga/RADOR RADIO ROMÂNIA.

Etichete : the new york times:
Garanții suplimentare pentru produse agricole sensibile
În lume 11 Februarie 2026, 07:34

Garanții suplimentare pentru produse agricole sensibile

Parlamentul European a adoptat măsuri de protejare a agricultorilor din UE în faţa unor potenţiale riscuri create de acordul...

Garanții suplimentare pentru produse agricole sensibile
Comisia Europeană - Plan de acțiune împotriva hărțuirii online
În lume 10 Februarie 2026, 22:43

Comisia Europeană - Plan de acțiune împotriva hărțuirii online

Executivul european spune că siguranța copiilor în mediul digital nu este opțională, ci un drept fundamental.

Comisia Europeană - Plan de acțiune împotriva hărțuirii online
Preşedintele Donald Trump ia în considerare o acţiune militară în cazul în care eşuează negocierile cu Iranul
În lume 10 Februarie 2026, 20:57

Preşedintele Donald Trump ia în considerare o acţiune militară în cazul în care eşuează negocierile cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi, într-un interviu acordat website-ului american de ştiri Axios,...

Preşedintele Donald Trump ia în considerare o acţiune militară în cazul în care eşuează negocierile cu Iranul
Planurile de investiţii pentru 16 din cele 19 state care au apelat la instrumentul de finanţare SAFE au fost aprobate
În lume 10 Februarie 2026, 20:41

Planurile de investiţii pentru 16 din cele 19 state care au apelat la instrumentul de finanţare SAFE au fost aprobate

Ţara noastră a obţinut în cadrul acestui program a doua cea mai mare finanţare după Polonia, mai precis, 16,7 miliarde de euro.

Planurile de investiţii pentru 16 din cele 19 state care au apelat la instrumentul de finanţare SAFE au fost aprobate
În lume 10 Februarie 2026, 18:30

Curtea Europeană de Conturi recomandă mai multă claritate

Banii alocaţi mecanismului gestionat de Comisia Europeană se ridică la peste 200 de miliarde de euro.

Curtea Europeană de Conturi recomandă mai multă claritate
Vasile Dâncu: Autonomia europeană în domeniul apărării nu înseamnă ieșirea din NATO
În lume 10 Februarie 2026, 16:25

Vasile Dâncu: Autonomia europeană în domeniul apărării nu înseamnă ieșirea din NATO

Parlamentul European dezbate la Strasbourg necesitatea unei uniuni a apărării care să consolideze capacitățile industriale...

Vasile Dâncu: Autonomia europeană în domeniul apărării nu înseamnă ieșirea din NATO
Netanyahu va discuta cu Trump despre situația din iran
În lume 10 Februarie 2026, 14:44

Netanyahu va discuta cu Trump despre situația din iran

Premierul israelian spune că va prezenta viziunile guvernului său cu privire la principiile de negociere dintre Statele Unite...

Netanyahu va discuta cu Trump despre situația din iran
Macron: Ţările membre ale UE trebuie să investească rapid în tranziţia ecologică
În lume 10 Februarie 2026, 14:33

Macron: Ţările membre ale UE trebuie să investească rapid în tranziţia ecologică

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron a vorbit şi despre relaţia dificilă dintre europeni şi USA.

Macron: Ţările membre ale UE trebuie să investească rapid în tranziţia ecologică

Radio România

Franța: Guvernul va recomanda limitarea consumului de carne și mezeluri

Franța: Guvernul va recomanda limitarea consumului de carne și mezeluri

Franța: Guvernul va recomanda limitarea consumului de carne și mezeluri
Centru pentru pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă, la Spitalul CF Timișoara

Centru pentru pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă, la Spitalul CF Timișoara

Centru pentru pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă, la Spitalul CF Timișoara
Spania: Premierul a promis că statul se va adresa justiției dacă va fi necesar în anchetele referitoare la accidentele feroviare

Ministrul Agriculturii va propune un proiect pentru plafonarea adaosului comercial la produsele agroalimentare