Lupta pentru banii Europei

Negocierile pentru bugetul UE nu au înregistrat până acum progrese.

Pe de o parte sunt ţări ca România şi Polonia, din grupul „Prietenilor Coeziunii” care doresc menţinerea unor fonduri consistente pentru Politica Agricolă Comună şi pentru politica de coeziune, adică cea prin care se pot atenua diferenţele de dezvoltare dintre diversele state şi regiuni ale UE.

De cealaltă parte sunt ţări ca Germania care au propus micşorarea drastică a fondurilor pentru coeziune, de exemplu ultima cifră avansată în luna iulie era de 140 de miliarde cu care se doreşte reducerea sumei globale pentru următorii şapte ani.

Varianta revizuită a bugetului pentru 2014-2020 a intrat deja în discuţia miniştrilor afacerilor europene din statele membre.

Preşedinţia cipriotă a înaintat o propunere în urmă cu câteva zile iar negocierile dintre statele membre ar trebui să se concretizeze print-o variantă de compromis la summitul special din luna noiembrie.

Tocmai ca să fie deblocate negocierile pentru bugetul european, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy a decis organizarea unui summit special pentru ca cele două tabere să ajungă la un compromis.

Potrivit propunerii de buget a CE de la începutul lunii iulie suma totală este de 1.033 de miliarde de euro, ceea ce presupune o scădere a sumelor pentru politica de coeziune.

Totuşi ţările, ca România, care pledează pentru o politică de coeziune bine susţinută de fonduri, sprijină propunerea Comisiei Europene dar insistă că aceasta cuprinde suma minimă necesară pentru bugetul Uniunii.

Furtuna europeană a deficitelor

Unii analişti consideră că un buget european fără fonduri pentru coeziune, taie mult din şansele de dezvoltare a statelor mai noi membre, ca România şi că Germania, de exemplu, nu respectă principiul solidarităţii europene încercând să facă economii din contribuţia sa la bugetul european.

Dar fără fonduri pentru dezvoltare, state ca România, nu vor reuşi să treacă de pragul de piaţă de desfacere şi de ţară consumatoare şi exportatoare de resurse naturale.

Un buget mic pentru coeziune în combinaţie cu reducerea deficitului, pot face extrem de dificilă o dezvoltare viitoare, potrivit teoriei economice conform căreia, un deficit bugetar relaxat este cheia pentru dezvoltare.

Pe de altă parte, absorbţia slabă a fondurilor europene, în cazul României, sau absorbţia fără dezvoltare sustenabilă, în cazul altor state, sunt argumente pe care state, ca Germania, le folosesc în bătălia negocierilor pe marginea bugetului european, pentru reducerea sumelor alocate coeziunii.

Deja, 21 din cele 27 de ţări membre UE sunt în procedura de deficit excesiv, care le obligă să revină la un deficit de 3% sau mai puţin într-o anumită perioadă, sub ameninţarea unor sancţiuni iar în zona euro, 13 din cele 17 ţări se află în procedura de deficit excesiv.

Excepţie fac Estonia, Finlanda, Luxemburg şi Germania.

Un buget echilibrat

De aceea, apar tot mai des propuneri de relaxare, cel puţin temporară, a plafonului de deficit.

Recent, Centrul European de Cercetari Bruegel, de la Bruxelles, a sugerat ca toate ţările din zona euro să aibă un an în plus pentru a-şi reduce deficitul la 3% din PIB, aşa cum prevede Pactul de stabilitate şi de Creştere.

Oricum, Pactul spune că statele au dreptul să se abată de la regulile stabilite, în special în ce priveşte deficitul public de 3%, dacă sunt în recesiune sau dacă zona euro trece printr-o perioadă dificilă.

Relevant pentru situaţia difică din Europa, în plină negociere pentru bugetul UE şi sub spectrul deficitelor excesive, este că tocmai Ciprul, care deţine preşedinţia rotativă a UE, are probleme economice care au determinat autorităţile de la Nicosia să ceară un împrumut de la partenerii din zona euro.

Aşadar o situaţie delicată pentru o ţară care deţine preşedinţia Uniunii dar care, a anunţat, optimistă, că doreşte să transforme provocările în oportunităţi.

Prima şi cea mai importantă dintre acestea este încheierea până la sfârşitul lunii decembrie a negocierilor dintre statele membre pentru bugetul Uniunii în perioada 2014 – 2020.

Ciprul a anunţat deja că ar dori o înţeleere pentru un buget echilibrat care să stimuleze creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, dar şi o UE mai solidară şi mai aproape de cetăţenii săi.

Dezvoltare prin coeziune

Şi încrederea în moneda euro a are valori diferite pe teritoriul UE, cu accente izolaţioniste puternice în unele zone, în plină furtună creată, spun unii analişti, tocmai de diferenţele de dezvoltare din interiorul UE şi de lipsa de coordonare fiscală reală.

Europenii au păreri împărţite în ce priveşte bunăstarea lor ca urmare a folosirii monedei unice.

De exemplu, potrivit statisticilor, majoritatea germanilor consideră că situaţia lor personală ar fi mai bună dacă ar folosi din nou marca însă doar 36% dintre francezii ar renunţa la euro.

Mai mult, 49% dintre germani cred că le-ar merge mai bine dacă nu ar mai exista UE.

Paradoxal însă, 69% dintre germani spun că UE reprezintă un model pentru restul lumii.

Polonezii sunt mult mai pro-europeni şi decât germanii, şi decât francezii şi doar 28% consideră că le-ar fi mai bine dacă n-ar mai face parte din UE.

De altfel, polonezii au şi de ce să fie mai favorabili UE în general de vreme ce aderarea însoţită de o bună cheltuire a banilor europeni, au ferit Polonia de criză şi de şomaj.

Fondurile europene bine folosite nu numai că au atenuat criza, dar chiar au făcut din Polonia singura ţară a UE care a avut creştere economică în timpul crizei, cu o rată de creştere anuală a PIB, de aproximativ 1,5% în 2009 iar în 2010, rata economică de creştere a fost cea mai bună din Europa, de 3,9 %.

Politicile promovate de guvernul polonez au asigurat o creştere economică neîntreruptă, o scădere a deficitului şi un control ferm asupra datoriei publice, iar întregul succes economic a fost pus în special pe seama gradului ridicat de eficienţă în absorbţia fondurilor europene.

Este încă un motiv pentru care Polonia, alături de state ca România, susţine cu fermitate păstrarea unui nivel consistent al fondurilor alocate politicii de coeziune şi politicii agricole comune.