"Lui Putin, lui Xi și lui Trump le-ar plăcea să o vadă plecând pe Ursula von der Leyen. Or, tocmai din acest motiv, UE trebuie să o păstreze în funcție"

În pofida unor altercații în jurul confirmării sale de joi, în Parlamentul European, Ursula von der Leyen ar trebui să obțină un al doilea mandat de cinci ani ca șefă a Comisiei Europene.

La drept vorbind, fostul ministru german al apărării, în vârstă de 65 de ani, nu poate fi sigur că va obține majoritatea absolută de 361 de voturi, necesară pentru rămânerea sa în funcție, scrie The Guardian.

O serie de membri ai unei coaliții neoficiale în sprijinul Parlamentului European, formată din Partidul Popular European (EPP), Socialiștii și Democrații (S&D), de centru-stânga, și liberalii de centru din cadrul formațiunii Renew Europe (Reînnoim Europa) s-au pronunțat împotriva ei sau chiar au spus că vor vota împotrivă.

Asta înseamnă că ea va avea nevoie de niște voturi suplimentare, probabil, din partea împuținatului grup al Verzilor și, eventual, din partea Fraților Italiei, partidul premierului italian Giorgia Meloni – un grup care nu face totuși parte din cel al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). Ea nu va ajunge la vreun acord oficial cu niciuna dintre aceste grupări, dar, ca să-și asigure sprijinul lor, va putea să le ofere suficiente asigurări – punerea în aplicare a unor legi cu privire la climă pentru Verzi și o poziție mai dură în privința migrației, pentru Meloni.

Nesiguranța se datorează mai ales politicilor la nivel național. Conservatorii și socialiștii francezi consideră că ea se arată prea apropiată de omul lor, președintele de centru Emmanuel Maacron. Liberalii din cadrul partidului german FDP i se opun mai ales din cauză că este o membră a adversarilor lor din cadrul Uniunii Creștin-Democrate (CDU).

Parlamentarii irlandezi din Fine Gael afirmă că nu o vor sprijini din cauza sprijinului său total arătat Israelului în războiul împotriva mișcării palestiniene Hamas din Gaza ca ripostă la masacrarea israelienilor din 7 octombrie.
După cum sublinia și fostul președinte al Camerei Reprezentanților din SUA, Tip O’Neill, toate politicile sunt de ordin local.

Dar politicienii UE trebuie să urmărească și furtunile politice care le trec dincolo de pragul casei.
În privința problemelor de primă importanță – invazia totală a Rusiei din Ucraina, reacția la virusul Covid-19 și urgențele din sectorul climei – von der Leyen a făcut ceea ce trebuia.

Sub conducerea sa, UE a achiziționat vaccinurile în vederea protecției europenilor, a lansat un fond fără precedent de creditare în vederea redresării post-pandemie și a adoptat un pachet de legi cunoscute sub numele de Acord European Verde, menit să facă în așa fel, încât Europa să devină neutră în privința emisiilor de carbon până în anul 2050.

În plus, ea s-a aflat în centrul durei riposte date războiului Rusiei, pregătind sancțiuni imediate împotriva Moscovei și un sprijin comun pentru Ucraina în colaborare cu Regatul Unit și cu SUA. Von der Leyen a fost răspunsul la celebra întrebare a lui Henry Kissinger: „Dacă vreau să vorbesc cu Europa, la ce număr să sun?”.

Cei care au votat pentru populiștii eurosceptici s-au arătat îngrijorați mai ales de costul nivelului de trai, de inechitatea socială, de migrație și de prețul pe care oamenii de rând vor trebui să-l plătească pentru a-și înlocui mașinile vechi, pe benzină sau motorină, cu cele electrice. Răspunsul în fața acestor temeri nu poate fi încetinirea tranziției spre „verde”, care acționează deja în spatele dezastrelor provocate de schimbarea climei.

După decenii întregi de opoziție de principiu la adresa conducerii UE, Verzii au semnalat un nou pragmatism ca reacție la slaba lor performanță electorală din iunie. Ca să rămână relevanți în Parlamentul European și ca să poată influența politicile comune, în loc „să urle la lună”, ei ar trebui să facă parte din majoritatea lui von der Leyen.

Rămâne astfel întrebarea legată de modul în care ea și-ar putea asigura votul lui Meloni, care, luna trecută, s-a abținut zgomotos atunci când s-a pus problema nominalizării lui von der Leyen. Se prea poate să existe niște modalități absconse prin care să se câștige sprijinul lui Meloni – posturi pentru europarlamentarii săi sau numirea unui italian pentru vreo comisie a UE - dar, politic vorbind, ea pledează pentru o abordare mai dură a migrației ilegale, în special în privința examinării cererilor de azil în afara UE, așa cum Italia intenționează să facă deja în Albania.

O asemenea abordare contravine drepturilor omului și ar avea totuși un impact redus în privința numărului de migranți care își caută refugiul în Europa din cauza unor războaie, din cauza unor calamități naturale și din cauza grelei sărăcii din țările lor de baștină.

Dar s-ar putea ca, într-o eră a marilor schimbări politice. Von der Leyen să trebuiască să semnaleze unele concesii tocmai ca să atenueze opoziția față de un asemenea demers.

Odată aleasă, ea va avea o mână mai liberă ca să-și poată pune în aplicare principalele sale politici în materie de ecologie, economie și apărare, astfel încât UE să devină mai eficientă. Ar fi cea mai bună ripostă în fața populismului din Europa.

Articol de Paul Taylor

Traducerea: Alexandru Danga/RADOR RADIO ROMÂNIA.