Nicușor Dan: România nu va trimite trupe în Ucraina
Declarații ale președintelui Nicușor Dan după participarea la summitul Coaliției de voință, la Paris.(VIDEO + TEXT)
06 Ianuarie 2026, 20:42
Nicușor Dan: Bună seara! Fiind prima apariție publică, vreau să urez românilor la mulți ani și un an 2026 cât mai bun! A avut loc o ședință a ”Coaliției de voință”, fizică, spre deosebire de multe altele care au fost prin sisteme electronice, cu participarea președintelui Zelenski și - foarte important - cu participarea celor doi emisari ai președintelui Trump pentru Ucraina, domnii Witkoff și Kushner.
”Coaliția de voință” - vă aduc aminte - este o reuniune a statelor care își propun să ajute Ucraina, marea lor majoritate europene, fie că sunt în Uniune, fie că nu sunt, cum e Norvegia, fie că sunt în NATO, fie că nu sunt, și câteva alte țări care sunt pe aceeași direcție, cum ar fi Canada, Australia, Japonia.
Și obiectivul acestei coaliții este, a fost principalul obiectiv, să contureze garanții de securitate pentru Ucraina din momentul în care pacea va fi obținută, astfel încât să existe garanția că Ucraina nu va mai fi în situația în care a fost odată cu începerea războiului, acum patru ani.
Și azi s-a făcut un pas important, în sensul că, pe de-o parte, s-a adoptat un document public pe care îl aveți, al tuturor statelor care participă la această ”Coaliție de voință”.
Un document militar prevede cum vor fi exercitate aceste garanții de securitate
Mai important, în urma unei munci pe care au făcut-o echipele tehnice, șefi de State Majore, consilieri de securitate și așa mai departe, s-a definit un document militar, care nu este public, care prevede în concret cum vor fi exercitate aceste garanții de securitate, care sunt responsabilitățile pe care fiecare din participanții la această coaliție și le asumă și cine coordonează pe fiecare din elementele de garanție.
Statele Unite sunt parte din aceste garanții de securitate
Foarte important, așa cum am spus, că Statele Unite sunt parte din aceste garanții de securitate, o dovadă că există un parteneriat transatlantic și un mesaj de unitate și de descurajare în fața Rusiei. Cam atât. Sunt gata pentru întrebările dumneavoastră.
Reporter: Bună seara, domnule președinte, Marius Gârlașiu, Observator Antena 1. În legătură cu aceste garanții de securitate care vor fi oferite Ucrainei de Coaliția de Voință, aș vrea să lămuriți care va fi rolul României în cazul acestui mecanism de monitorizare a unui eventual acord de pace în Ucraina. Se pune problema ca România să trimită trupe în această forță multinațională și care va fi concret rolul nostru, cum vom ajuta Ucraina?
Nicușor Dan: Da, da, înainte să vă răspund pe procedură, ca să vă dau niște elemente.
România nu va trimite trupe în Ucraina
În primul rând, coaliția asta știți că funcționează de doi ani și președinții României care au participat au avut un mandat pe care și l-au luat, și, deci, ceea ce dumneavoastră știți că România și-a asumat cam același lucru este, adică nu trupe în Ucraina, și suport logistic, training, pregătire pentru militari ucraineni în România sau în alte țări europene, în colaborare cu armate din respectivele țări, participare la programe comune de înarmare, lucruri pe care le cunoașteți, ăsta este locul în care suntem azi. Și pentru ca documentul de azi să nu fie o simplă declarație de intenție, pentru fiecare din țări, inclusiv pentru România, aceste angajamente vor fi trecute prin parlamente. Deci în momentul în care o să avem un decupaj pe fiecare dintre țări cu ce presupune asta, acest decupaj va fi un act pe care Parlamentul României îl va aproba.
Reporter: Și dacă-mi permiteți o întrebare suplimentară de politică externă, aș vrea să vă întreb cum vă poziționați ca președinte al României în cazul intervenției americane din Venezuela. Considerați că acea intervenție americană în Venezuela încalcă dreptul internațional? Și, în același timp, dacă-mi permiteți, cum vă poziționați în chestiunea Groenlandei? Au fost acele amenințări care au venit din partea Statelor Unitele ale Americii, există și o declarație semnată de șapte state europene, inclusiv Polonia, Franța, Germania, Marea Britanie. Ar fi sfârșitul NATO dacă Statele Unite ale Americii ar încerca să anexeze Groenlanda?
Nicușor Dan: Bun, în primul rând, pe Venezuela a existat o declarație a Uniunii, 26 din cele 27 de țări din Uniune, printre care și România, foarte nuanțată, și asta este poziția pe care noi o avem. Vă dați seama că acea declarație a fost rezultatul unor discuții, negocieri pe text.
În ceea ce privește Groenlanda, în primul rând că nu vorbim de o intenție oficială a administrației americane, deci am avut niște declarații. Și în al doilea rând, situația este cu totul și cu totul diferită. E vorba de un teritoriu autonom care este parte din Coroana daneză și care este teritoriu NATO, deci nu se pune problema.
Reporter: Mulțumesc.
Reporter: Bună seara, Camelia Donțu, Știrile Pro TV. Aș vrea să revenim puțin la garanțiile de securitate. Ne-ați spus că într-adevăr nu este un document public, dar puteți detalia mai exact ce s-a stabilit în această seară, care sunt aceste garanții de securitate concret care vor ajuta Ucraina, dacă ne puteți oferi mai multe detalii despre acest plan, și de cine îl va coordona?
Nicușor Dan: Da, sunt... Este împărțit pe mai multe paliere. Pe de o parte este împărțit pe așa numiți patru piloni, care sunt, pe de o parte, echiparea corespunzătoare a armatei ucrainiene, pe de altă parte pentru fiecare dintre aer, apă, terestru există un mecanism de răspuns, asta este o primă împărțire, și pentru fiecare dintre acești patru piloni există o națiune lider, da, care coordonează eforturile tuturor celorlalte țări care s-au angajat să facă asta.
România împreună cu Turcia și Bulgaria face o deminare în apele Mării Negre și va continua să facă asta
De exemplu, pe partea de maritim ştiți că România împreună cu Turcia și Bulgaria face o deminare în apele Mării Negre și va continua să facă asta și va fi parte din...
Monitorizarea păstrării păcii este coordonată de Statele Unite
Și, bineînțeles, această activitate va fi extinsă și va fi parte din acest pilon naval, pe de o parte, pe de altă parte, există un mecanism de răspuns, și aici, cum spuneam, e foarte important că Statele Unite sunt parte, un mecanism de răspuns în care, în linii mari, primele 24 de ore este Ucraina, 48 de ore forțele europene sau ale ”Coaliției de voință” și 72 de ore un răspuns al Statelor Unite. Cam de tipul ăsta este structurat, iar monitorizarea păstrării păcii este coordonată de Statele Unite.
Reporter: Și un follow-up, ați discutat și despre securitatea la Marea Neagră, concret? Securitatea la Marea Neagră ați discutat concret astăzi?
Nicușor Dan: S-a evocat, Marea Neagră a fost evocată de mai mulți vorbitori ca parte importantă din securitatea europeană.
Reporter: Bună seara, Mihaela Antoche, Televiziunea Română. Președintele Emmanuel Macron a vorbit, puţin mai înainte, în declarația de presă pe care a susținut-o la Palatul Élysée, despre o celulă de coordonare, ca o parte integrantă a armatelor componente în plan operațional, dacă ați putea să faceți o referire la participarea sau nu a României. Ultima dată când ați fost la Paris ați vorbit cu președintele Emmanuel Macron despre o vizită în România și ne-ați pus la ultima întâlnire cu presa că această întâlnire va avea loc în acest an, dacă aveți mai multe detaliile de această vizită. Vă mulțumesc!
Nicușor Dan: Nu, păi știți că am fost aici acum două săptămâni sau trei. Nu s-au întâmplat foarte multe lucruri de atunci până acum. Foarte probabil această vizită va avea loc în 2026, în România. Între timp, sunt chestiuni bilaterale pe care lucrăm. Și, da, parte din această primă parte a întrebării, parte din aceste garanții de securitate sunt o coordonare care, într-adevăr, va avea loc aici, în Franța.
Reporter: Tot președintele Emmanuel Macron a vorbit despre o implicare juridică în ceea ce privește susținerea a Ucrainei în caz de atac din partea Rusiei. Dacă puteți să ne oferiți mai multe detalii legat de acest lucru?
Nicușor Dan: Da. În parte am spus deja. Deci noi am avut un nivel militar care s-a transformat prin declarația de azi într-un nivel politic și acum este un nivel juridico-legislativ care, pe de-o parte, să permită fiecăreia din țările care s-a angajat să desfășoare respectivele operațiuni, pe de altă parte, dacă e nevoie pentru ca în legislația ucraineană, pentru ca aceste, cum să le spun, operațiuni să fie înlesnite de legislația ucraineană.
Reporter: Vă mulțumesc!
Reporter: Bună seara! Oana Ghiță, Agerpres. Puteți da mai multe detalii legate de hub-ul logistic care va fi la Câmpia Turzii? Adică există o estimare cam când va fi acesta operațional? Și legat de sprijinul și garanțiile de securitate care să fie acordate Ucrainei, dumneavoastră ați spus că deciziile României vor fi trecute în Parlament; putem vorbi de o etapă, acum, de mai mare transparență a României în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina? Pentru că până acum nu s-au spus foarte clar lucruri legate de acest sprijin militar acordat Ucrainei? Mulțumesc!
Nicușor Dan: Da, vă dați seama că vorbim totuși de operațiuni militare, da? Adică când vorbești de operațiuni militare, nu poți să spui "O să aterizeze un avion la ora 16:30 și el va avea următoarele echipamente; de acolo, vor fi preluate de niște TIR-uri care vor trece prin vama cutare". Ăsta este motivul pentru care multe din lucrurile care s-au făcut de către România și de către celelalte țări pentru Ucraina au rămas într-un regim de confidențialitate. Și acum, la fel, când o să ajungem în Parlament, o să trecem lucruri generice, de tipul pregătirea militarilor ucraineni pentru o cutare secțiune, dar nu o să spunem câți, unde...
Reporter: Dar în ceea ce privește banii, sprijinul financiar, /sume/...
Nicușor Dan: E același lucru, e același lucru, da.
Reporter: Iar Câmpia Turzii, hubul logistic de la Câmpia Turzii, există un deadline pentru operaționalizarea acestuia...
Nicușor Dan: Este un hub care funcționează, este un hub care funcționează, dar mai mult de faptul că funcționează nu o să vă spun alte lucruri. Funcționează deja.
Reporter: Bună seara, domnule președinte, Mădălin Puiu, România TV. Vreau să vă întreb pe politică internă. Pe data de 16 ianuarie, Curtea de Apel judecă contestația celor doi judecători CCR Mihai Busuioc, respectiv Dacian Dragoș numirea dumneavoastră, iar în aceeași zi Curtea Constituțională are termen pe legea pensiilor speciale. În primul rând v-aș întreba dacă vi se pare asta o tergiversare, în contextul în care trebuia să se ia o decizie pe această lege a pensiilor speciale.
Nicușor Dan: O tergiversare din partea cui?
Reporter: Din partea magistraților care câștigă pensii speciale, astfel încât să nu se ia o decizie în cadrul CCR.
Nicușor Dan: Da, public sunt patru magistrați care au cerut o amânare și legea le dă dreptul. Acum, eu nu vreau să punem, în general vorbesc, nu vreau să punem foarte multă patimă, pentru că patima naște ură, și ura nu e bună în societate. Evident că este un, să-i spunem așa, conflict social, da, și în acest conflict social fiecare din părți încearcă să folosească metode care le sunt de mână și care sunt legale, cum ar fi un litigiu în instanță, adică, e normalitatea, da.
Reporter: Dacă Curtea de Apel, totuși, ia decizia să-l suspende pe Dacian Dragoș în funcția de judecător, aveți un plan B, o altă numire pe care ați pregătit-o?
Nicușor Dan: În primul rând, eu cred că noi avem dreptate, adică, în esență, critica este că domnul Dragoș nu are acei 18 ani suficienți în materie juridică, când el a predat mai bine de 20 de ani dreptul, da? Deci eu cred că ăsta e subiectul, noi cred că avem dreptate. Bineînțeles că un judecător se va pronunța.
Nu vă închipuiți că o să lăsăm Curtea Constituțională fără un judecător doi ani de zile până când se va judeca procesul de anulare
Dacă se va întâmpla să suspende decretul, nu vă închipuiți că o să lăsăm Curtea Constituțională fără un judecător doi ani de zile până când se va judeca procesul de anulare. O să numim un judecător, care va intra în complet și se va pronunța pe legea pensiilor magistraților... pe legea, în fine... sistemul, așa, care prevede și pensiile.
Reporter: Bună seara, domnule președinte, Marius Vulpe, Euronews. Ați spus că toate componentele pe zona de garanții de securitate la care va participa România vor ajunge în plenul reunit al parlamentului, să se ia act, să se obțină un acord.
Nicușor Dan: Da, da...
Reporter: Pentru acest lucru, este nevoie să se păstreze stabilitatea actualei coaliții de guvernare, implicit să fie păstrat PSD la actul guvernării, iar asta înseamnă noi negocieri în anul nou. Iar printre alte negocieri se va discuta și despre numirile la parchete și la serviciile de informații. Dacă ne puteți spune când veți veni cu aceste numiri și dacă veți negocia cumva cu PSD, dacă PSD va avea un cuvânt de spus pe marginea acestor numiri, pe marginea numelor pe care le aveți în momentul de față pe listă despre evaluare.
Nicușor Dan: Da, sunt trei întrebări pe care mi le-ați pus. În primul rând, eu cred că... această coaliție există, funcționează, ea are în spate dorința, în opinia mea, dorința românilor ca România să fie stabilă și pro-occidentală în acești patru ani.
Deci ăsta e motivul pentru care eu cred că această coaliție are... în acești trei ani care au mai rămas, mă aștept ca ea să fie stabilă, cu modificări minore.
Vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament
În ceea ce privește șefii de servicii, pentru că președintele propune și Parlamentul trebuie să voteze tocmai din perspectiva acestei stabilități, nu cred că se va întâmpla ca să nu discutăm înainte, dimpotrivă, vom discuta astfel încât numirile să fie validate de Parlament.
Este firesc să există o consultare între președinte și prim-ministru
În ceea ce privește șefii de parchete, aici, din nou, este o procedură care va fi lansată în zilele următoare, în care procurori care doresc să exercite aceste funcții de conducere își vor depune CV-urile, ministrul justiției va înainta și președintele va, la rândul său, va numi sau va trimite înapoi. Dată fiind această procedură, cred că și aici este firesc să există o consultare între președinte și prim-ministru.
Reporter: Bun, asta înseamnă că dacă PSD se opune unei eventuale numiri în cadrul acestor negocieri, veți da înapoi ca să păstrați PSD la actul guvernării? Pentru că PSD s-ar putea să joace, cum a și făcut-o deja, așa am putut vedea aceasta, această realitate, și să amenințe fie cu nesusţinerea unei astfel de nominalizări, fie chiar cu ieșirea de la guvern, sunt chiar în analiză să vadă în momentul de față dacă mai rămân sau nu la actul guvernării.
Nicușor Dan: Bun, primul că trebuie să diferențiem tot timpul între declarație politică și acțiune politică. Declarații am văzut multe în toate direcțiile. Acțiunea politică, har Domnului, până în momentul ăsta a fost în sensul păstrării acestei coaliții. Și mai departe orice fel de discuție este legitimă în momentul în care legea te obligă, prin mecanismele ei, ca decizia să fie împărțită - democrație.
Reporter: Bună seara, Oana Bâlă, Radio România Actualități. Aș vrea să vă întreb dacă veți continua în perioada următoare întâlnirile cu magistrații pentru a discuta problemele cu care aceștia se confruntă și când preconizați că va avea loc acel referendum, acea consultare pe care ați anunțat-o la sfârșitul anului trecut? Și, dacă ne puteți da mai multe detalii despre aceasta, sub ce formă va fi organizată?
Nicușor Dan: Pe magistrați - în prima parte a întrebării - mai sunt cam 30 care și-au exprimat intenția de a veni la o discuție și cu care am spus că ne întâlnim în ianuarie; o să facem asta, adică o să-i contactăm pe rând și o să vedem când putem să ne întâlnim cu ei. Pe acel referendum, consultare de care vorbeați; am zis că îl facem, îl facem, așa, și o să stabilim detaliile chiar zilele astea, de început de an, și probabil că în cursul lunii ianuarie îl facem.
Reporter: Vă gândiți în acest context să mergeți la o ședință a CSM?
Nicușor Dan: O să vedeți. Cred că o să mergem împreună la o ședință CSM, dar încă aștept niște date pentru a o face.
Reporter: Bună seara! Ema Stoica, Digi24. O precizare scurtă, pentru că poate nu înțelegem noi - funcționează o coaliție de guvernare cu un partid care organizează referendum să iasă de la guvernare, referendum intern?
Nicușor Dan: Atât timp cât decizia partidului este de a rămâne la guvernare, această coaliție funcționează și eu sunt optimist că va funcționa în coaliție.
Reporter: Este un joc de-a șoarecele și pisica pe care îl face PSD?
Nicușor Dan: Cine să fie pisica?
Reporter: Completați dumneavoastră punctele mai departe.
Nicușor Dan: Nu. Acum, vorbind serios, este cert că noi avem niște partide care sunt în mod legitim susținute de niște publicuri și ceea ce fac partidele în interesul acestor publicuri uneori sunt divergente. Și atunci există măsuri pe care această coaliție le-a luat care nu au fost pe placul publicului PSD. Și atunci, e cumva o oarecare - așa interpretez eu - o oarecare divergență între acțiune și declarație politică.
Reporter: Și o completare scurtă, pentru că spuneați că va trebui, de fapt, în săptămânile următoare să veniți cu numele la cele două servicii secrete; aveți deja niște oameni la care vă gândiți? Și spuneați, în urmă cu câteva luni, că nu vor fi aceștia din politică; s-au schimbat lucrurile?
Nicușor Dan: Ne mai... Am niște oameni pe care îi am în cap și o să fie niște discuții și o să aveți niște nume. Dar...
Reporter: Și s-au schimbat lucrurile?
Nicușor Dan: Ne mai nuanțăm.
Reporter: Bună seara, domnule președinte, Vasile Marcu, Antena 3. Voiam să revenim puțin la Ucraina, la acel mecanism de ajutare, de achiziție armament, mecanismul PURL, România contribuie cu 50 de milioane de euro, dacă va continua acest mecanism și pe o perioadă mai lungă și ce alte tipuri de ajutor mai dăm pentru Ucraina - militar în perioada asta, umanitar, economic?
Nicușor Dan: Din nou, parte din lucruri sunt publice, parte nu sunt publice. Legat de mecanismul PURL, a fost o contribuție, deci e un mecanism care a început în cursul anului trecut, 2025, și totalul contribuțiilor este undeva la cinci miliarde de euro sau dolari, deci noi suntem cumva la 1%, cu cei 50 de milioane suntem undeva la 1%, ceea ce e cumva proporțional cu ponderea noastră ca PIB din această coaliție.
E un mecanism care s-a desfășurat cu oarecare dificultate, tocmai fiind voluntar și neexistând niște targeturi și niște înțelegeri făcute dinainte, tot timpul au fost întârzieri.
Acum eu cred că decizia decisivă a fost cea care s-a luat la Consiliul European de acum două săptămâni, când Ucrainei i s-a dat împrumutul acela de 90 de miliarde. 90 de miliarde e mult mai... din care două treimi pentru partea militară și o treime pentru chestiuni civile, reparații de infrastructură și așa.
Deci 60 de miliarde e mult mai mult decât cei cinci miliarde de care vorbim, deci în momentul de față Ucraina are o flexibilitate mult mai mare de a procura acele capabilități care sunt produse doar de Statele Unite și care făceau obiectul lui PURL.
Reporter: Iar pe plan intern opoziția a început un demers de suspendare a dumneavoastră din funcție. Cât de îngrijorat sunteți de acest demers? Vedeți vreo reușită în viitor?
Nicușor Dan: Mi se pare total neserios. Adică putem să avem dezbateri pe multe lucruri, dar suspendarea mi se pare total neserios să discutăm de subiectul ăsta.
Reporter: Vă acuză că intrați în...
Nicușor Dan: Groenlanda.
Reporter: ... în conflict cu justiția, practic în conflict constituțional între două puteri ale statului.
Nicușor Dan: Nu, în primul rând că exact cum vorbeam mai devreme, trebuie să facem diferența între declarație politică și acțiune politică. O să vedem în momentul în care chiar o să începem, o să trimitem scrisori judecătorilor o să vedem în ce măsură se încalcă Constituția. Nu cred că se încalcă niciun fel când în momentul în care o mie de oameni din sistemul de judecată spun că este afectată chiar independența magistratului și președintele întreabă "e așa sau nu e așa" nu cred că se încalcă niciun fel de Constituție.
Reporter: Deci nu vedeți vreo reușită a demersului...
Nicușor Dan: Mi se pare total neserios subiectul.
Reporter: Dacă ați văzut nivelul de taxe locale și cum vi se pare acesta? La dumneavoastră, spre exemplu, deși stați în chirie, mașina, prețul cât a crescut la taxe locale? Vi se pare exagerate, după reacțiile pe care le-ați văzut până acum?
Taxele - o chestiune care ține de guvern
Nicușor Dan: Bineînțeles că mie mi-ar fi plăcut să nu crească nicio taxă, ba chiar să scadă, și nu vreau să intru foarte mult în... în fine, e o chestiune care ține de guvern, adevăr, și nu vreau nici să apăr, nici să acuz pe taxele astea, pe de o parte, există o flexibilitate pe care legea o dă autorității locale între niște limite pe care parlamentul le stabilește; pe de altă parte, sunt niște taxe care față de inflația de ultimii ani n-au mai crescut de foarte mult timp. Mai departe, dacă ele trebuiau să crească cu 70, cu 50, cu 30, asta e o chestiune care ține de guvern.
Reporter: Nu, dar dacă le-ați văzut, vi se par mari, mici sau, din ce ați văzut până acum, exagerate?
Nicușor Dan: Eu...
Reporter: În București, spre exemplu.
Nicușor Dan: Eu am o mașină pe care n-am mutat-o de la Făgăraș la București și încă nu mi-a venit decizia pentru ea.
Reporter: Și voiam să mă mai întreb și de acel demers prevind anularea alegerilor. Spuneați în trecut, în vară, că în toamnă veniți cu un raport, după care ați amânat...
Nicușor Dan: La începutul acestui an, da, o să venim, da.
Reporter: Acum când e? Rămâne luna ianuarie?
Nicușor Dan: La începutul acestui an, chiar acum, în avion, venind cu dumneavoastră, am citit o parte din materialele pe care se bazează.
Reporter: Bună seara! Ingrid Văileanu /.../, /.../, este un ziar european, membru al Association de la Presse Étrangère à Paris, sunt vreo 300 de jurnaliști străini acreditați în Paris. O întrebare în contextul acestor schimbări care poate ne îngrijorează, poate sunt oportunități pentru mai bine în viitor, deci acțiuni geopolitice. Președinții, președințele Franței, președinții statelor care au participat astăzi la Coaliția de voluntari pregătesc pentru poporul lor respectiv planuri și proiecte de țară majore. Vom avea mai multe detalii în următoarele luni. Sunteți președintele României, sunteți poate singurul președinte din lume olimpic la matematică, mulți ne mândrim cu acest lucru în diasporă.
Întrebarea mea este - ce proiecte de țară majore ați vrea să vedeți pentru România, dincolo de calendarul alegerilor sau urgențelor care sunt în România? Și a doua întrebare; ce reprezintă România pentru Europa viitorului - pe care o sperăm cu toții și pe care o așteptăm cât de repede - și ce reprezintă Europa pentru viitorul României, în viziunea dumneavoastră?
Nicușor Dan: Da, mulțumesc! E o chestiune foarte serioasă. Ca să faci un proiect de țară, trebuie să ai contribuții de la multe categorii profesionale. Eu îmi doresc cel puțin să avem o strategie economică în care să vedem lucruri de genul: care este avantajul nostru competitiv și, deci, unde ar trebui să stimulăm, care sunt locurile în care balanța comercială este net negativă pentru România și ce trebuie să facem ca să o compensăm.
Este o chestiune care mă preocupă, pentru care avem deja discuții cu oameni care se pricep la asta și probabil că, nu o strategie, dar măcar o direcție de acțiune cam într-o jumătate de an de acum încolo ar trebui să avem. Legat de și cumva a doua jumătate a întrebării; ce cred eu că trebuie să facem în cuprinsul anului 2026 în România, printre altele, dar foarte important, să vedem care este proiectul nostru pe fondurile europene 2028-2034.
Adică, în cursul anului 2026, noi vom avea aici, în interiorul Uniunii, vom avea o negociere despre cum să fie bugetul Uniunii și, deci, cum să fie fondurile europene care vor reveni României, cum să facem ca România să recupereze deficitul de dezvoltare pe partea de inovare, de exemplu, care devine tot mai importantă în economia globală, cum să facem ca să existe pe bugetul foarte ambițios pe dezvoltare-inovare pe care Comisia și-l propune, cum să facem ca țări mai puțin dezvoltate cum e România să beneficieze, că am avut, avem în curs programul "Horizon" din care n-am luat nimic, practic.
Deci toate astea sunt întrebări la care rolul președintelui este să reușească să pună împreună mai mulți oameni care să fie în stare să dea un răspuns care să fie coerent. Mulțumesc!












