Statele și echipamentele cu care au contribuit la dotarea operațiunii Nato Eastern Sentry
Resursele alocate se adaugă celor pe care Alianța și statele membre le au în zonă.

Articol de Bogdan Isopescu, 15 Octombrie 2025, 13:49
Până în acest moment, 9 state Nato au anunțat livrări de tehnică și personal militar pentru a contribui la dotările operațiunii Santinela Estică, operațiune care vrea să protejeze suplimentar statele de pe flancul estic al Alianței, inclusiv România, în fața posibilelor incidente cu drone sau avioane rusești.
Resursele alocate în acest moment se adaugă celor pe care Alianța și statele membre le au în zonă.
Bogdan Isopescu are detalii de la Consiliul miniștrilor apărării din statele aliate care se desfășoară la Bruxelles:
Conform informațiilor oferite de oficiali de rang înalt din Nato, până în acest moment mai multe state aliate din vecinătatea sau din afara flancului estic au trimis echipament și resurse militare pentru Operațiunea Eastern Sentry. Altele urmează să facă anunțuri similare.
Franța a livrat trei avioane de vânătoare Rafale și un avion de transport pentru a livra muniții și provizii către avioanele Rafale.
Germania a contribuit cu patru avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon iar Cehia cu trei elicoptere însoțite de aproximativ 150 de membri ai personalului de sprijin.
Regatul Unit a pus la dispoziție două avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon susținute și ele de o aeronavă de realimentare în aer Voyager.
Italia a trimis un sistem de apărare aeriană și un avion de avertizare aeriană rapidă.
Un alt aliat este Danemarca, cea care a contribuit cu două avioane de vânătoare F-35 cu baza în Danemarca și cu o fregată.
Turcia a trimis în Lituania una dintre aeronavele din Sistemul său de avertizare și control aerian iar Spania și Suedia au făcut anunțuri pentru contribuții și urmează să le pună la dispoziție.
Toate aceste resurse dedicare Operațiunii Eastern Sentry se adaugă celor deja existente pe care Nato și aliații le au pe Flancul de Est.