Kremlinul asistă la procesul ireversibil de desprindere a Ucrainei de Rusia

Simina Botar: Cum se înscrie incidentul atacării şi reţinerii celor trei nave militare ucrainene în strâmtoarea Kerch de către Rusia, în contextul mai larg al alipirii Crimeei de către Rusia şi al interveţiei ruseşti în estul ucrainean?

Vladimir Socor: Cred că Rusia are multiple motive să atace navele ucrainene în Marea Neagră, în strâmtoarea Kerch şi în Marea de Azov. Motivele Rusiei sunt de natură militară în primul rând, de asemenea de natură politică şi economică. Un prim motiv este acela de a prelungi anexarea peninsulei Crimeea, adăugând şi Marea de Azov la teritoriul anexat. Deci, procesul anexării se extinde de pe uscat pe mare, în Marea de Azov.

Rusia doreşte să obţină libertatea operaţiunilor ei militare în Marea de Azov. Rusia doreşte să creeze posibilitatea învăluirii flancului terestru ucrainean, organizând eventual o debarcare maritimă în spatele frontului terestru ucrianean. În acest scop, Rusia a adus forţe navale substanţiale în Marea de Azov, forţe care până atunci nu erau desfăşurate în Marea de Azov, ci făceau parte din flotilele ruseşti de la Marea Neagră şi de la Marea Caspică.

Mai este o raţiune militară importantă: dacă Rusia reuşeşte să debarce pe coasta nordică a Mării de Azov, ea va încerca să stabilească un coridor de comunicare terestru între teritoriul controlat de Rusia în estul Ucrainei şi peninsula Crimeea. Iar acest coridor, Rusia are ambiţia să-l extindă şi dincolo de Crimeea, până în Transnistria. Aceasta era agenda Rusiei în 2014 şi avem motive să credem că Rusia încearcă să reactualizeze această agendă.

Realizator: Cum se combină însă aceste raţiuni militare cu cele politice ale Rusiei?

Vladimir Socor: Un prim motiv ar fi acela de a submina, de a discredita guvernul ucrainean, pe preşedintele Poroşenko şi majoritatea parlamentară care sprijină guvernul, demonstrând Rusia că aceste forţe aflate la putere nu reuşesc să oprească expansiunea Rusiei, deci o încercare de a discredita conducerea Ucrainei din punct de vedere politic în ajunul alegerilor prevăzute pentru luna martie 2019 în Ucraina.

Rusia încearcă să uzeze psihologic şi politic societatea ucraineană, încearcă să creeze un fel de front al păcii din Ucraina, din care să facă parte forţe pro-ruseşti, care sunt acum minoritare în Ucraina, capitalizând însă pe forţe aşa-zis pacifiste cu o amploare mai mare decât cele ruseşti. Rusia doreşte să creeze în Ucraina ceea ce comentatorul ucrainean Vitali Pronikov a denumit "veşnica, indestructibila coaliţie a pro-ruşilor şi a idioţilor utili". Pro-ruşii sunt clar minoritari, dar idioţii utili sunt mai numeroşi şi ei ar ptuea să ceară pace cu orice preţ. Aceasta este miza Rusiei. Nu prevăd că acest lucru se va întâmpla, dar pe aceasta mizează.

Realizator: Domnule Socor, dar, pe de o parte, Rusia presează şi insistă la revenirea relaţiilor ei politice, diplomatice, economice, la situaţia de dinainte de alipirea Crimeei, vrea o închidere a povestei Crimeei şi o refacere a relaţiilor la nivelul anterior, pe de altă parte, insistă să încalce reglementările şi înţelegerile internaţionale. Cum să înţelegem aceste acţiuni la două capete, vrea să vadă cu care reuşeşte sau ce se întâmplă?

Vladimir Socor: Vorbiţi despre două capete, e corect. Diplomaţia rusească în Occident e un capăt. Celălalt capăt este relaţia bilaterală între Rusia şi Ucraina. Kremlinul asistă, pot să spun cu disperare şi cu neputinţă, la procesul ireversibil de desprindere a Ucrainei de Rusia, de desprindere a Ucrainei de lumea rusă. Să vă enumăr câteva mişcări făcute de Ucraina în ultimele câteva săptămâni, mişcări care au precedat imediat atacurile Rusiei din strâmtoarea Kerch şi Marea de Azov.

La propunerea preşedintelui Poroşenko, Verhofna Rada, parlamentul ucrainean, a adoptat cu peste două treimi amendamente constituţionale care fac ireversibil procesul de aderare al Ucraina la NATO şi la UE. Această aderare este descrisă ca fiind obiectivul naţional al Ucrainei, înscris în Constituţie - majoritate de două treimi, probabil ireverzibil.

Preşedintele Poroşenko şi Biserica Ortodoxă Ucraineană Patriarhia Kiev au obţinut din partea Patriarhiei Constantinopolului consimţământul pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În Ucraina sunt trei biserici ortodoxe, una loială Patriarhiei Moscovei şi a Rusiei, una loială Ucrainei, numită Patriarhia Kievului, şi o a treia numită Biserica Autocefală Ucraineană, o biserică de asemenea cu o orientare naţională, anti-rusă, anti-panrusă, anti-panslavă.

Anume aceste două biserici, cea Autocefală Ucraineană şi Patriarhia Kievului sunt pe cale de a se uni într-o biserică autocefală cu binecuvântarea Patriarhiei din Constantinopol. Din nou Kremlinul este disperat şi nu ştie cum să contracareze această situaţie. Tot acum aproximativ zece zile sau două săptămâni, deci corelat în timp cu atacurile ruseşti din Marea de Azov şi strâmtoarea Kerch, preşedintele Poroşenko a rostit un discurs cu ocazia aniversării Holodomorului. Holodomorul este foametea înscenată de autorităţile sovietice de la Moscova în anii '30, o foamete care a exterminat, în mod deliberat, cu bună ştiinţă milioane de ucraineni.

În discursul său cu ocazia acestei aniversări, preşedintele Poroşenko a spus că Ucraina se desparte iremediabil de statul rus, se desparte ireversibil de lumea rusă, statul rus şi lumea rusă au adus Ucrainei numai nenorociri, această epocă s-a terminat. Este declaraţia preşedintelui Poroşenko şi aceste idei, aceste baze ale politicii externe ale Ucrainei se bucură de sprijinul majoritar al opiniei publice ucrainene în toate regiunile Ucrainei. Deci, Rusia nu poate să oprească acest proces.

De aceea Rusia încearcă să contracareze în mod asimetric, de exemplu înscenând ciocniri militare, ameninţând cu o eventuală escaladare sau extindere a agresiunii, încercând să descurajeze autorităţile ucrainene şi opinia publică ucraineană de la a continua pe calea ireversibilă a desprinderii de Rusia. Iată background-ul evenimentelor din Marea Neagră, Marea de Azov şi strâmtoarea Kerch.