Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Kremlin Leaks - documente care dezvăluie planul de propagandă al lui Putin înainte de alegerile prezidențiale"

LE POINT: Aceste Kremlin Leaks, publicate luni, 26 februarie, prezintă o imagine detaliată a rețelei de propagandă și cenzură înființată de Kremlin pentru a influența fiecare alegător rus și pe cei din teritoriile anexate.

"Kremlin Leaks - documente care dezvăluie planul de propagandă al lui Putin înainte de alegerile prezidențiale"
Capitala Rusiei, Moscova. Foto: pixabay.com.

Articol de Sergiu Şteţ, 29 Februarie 2024, 11:20

Documentele secrete dezvăluie amploarea bugetului administrației Putin alocat controlului ideologic al populației ruse și al teritoriilor anexate. Obiectiv: realegerea sa pe 17 martie. O realegere de peste 1 miliard de ruble, scrie Le Monde.

Documentele interne ale Kremlinului au fost scurse către site-ul de știri din Delfi, din Estonia, care, împreună cu un consorțiu internațional de presă, dezvăluie propaganda nepublicată anterior a candidatului Putin pentru a-și asigura victoria la alegerile prezidențiale din 17 martie.

Aceste Kremlin Leaks, publicate luni, 26 februarie, prezintă o imagine detaliată a rețelei de propagandă și cenzură înființată de Kremlin pentru a influența fiecare alegător rus și pe cei din teritoriile anexate. Aceste documente secrete, dintre care cele mai recente datează din decembrie 2023, prezintă investiții pentru creșterea influenței Kremlinului asupra populației.

În total, peste 1,1 miliarde de euro au fost alocate alegerilor prezidențiale, războiului informațional și supravegherii și integrării "noilor regiuni rusești" – zonele ucrainene ocupate de Rusia.

"Aceste documente sunt importante din două motive. În primul rând, confirmă exact modul în care [Kremlinul] încearcă să remodeleze întreaga ideologie a statului rus. În al doilea rând, ele arată cum se implementează acest lucru la nivel microeconomic", a declarat analistul Mark Galeotti, de la site-ul de investigații Vsquare, care a participat la dezvăluirea acestor documente.

În bugetul Rusiei, o parte de 631 de milioane de euro este dedicată a ceea ce însăși administrația Putin numește "război informațional". Documentele relevă că prezentatorul propagandist de televiziune și radio Vladimir Soloviev, cunoscut pentru violentele sale diatribe anti-occidentale, a primit în 2023 în jur de 15 milioane de euro (1,5 milioane de ruble). Pentru acest an, guvernul rus îi promite dublu.

De asemenea, Kremlin Leaks detaliază locul important atribuit cinematografiei, serialelor și emisiunilor de televiziune în acest "război informațional", înainte de alegerile prezidențiale. Aproximativ cincisprezece organizații au primit aproape 600 de milioane de euro pentru a produce conținut în conformitate cu "propaganda de stat și pentru a asigura o bună stare de spirit a societății".

Printre acestea, Institutul de Dezvoltare a Internetului (IDI) a primit aproape 400 de milioane de euro de la începutul anului 2023 pentru a pune această propagandă în imagini.

Pentru alegerile prezidențiale, IDI a pregătit astfel un document de "conținut creativ de campanie" care a inclus filme și piese de teatru, care "va crea un context emoțional propice alegerilor prezidențiale".

În special, este vorba de difuzarea filmului "Callsign: Passenger" în timpul alegerilor, acesta spune povestea unui tânăr artist care își lasă viața pașnică în urmă și se înrolează în armată. Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Rusia, este reprezentată și în "The Garde-Marines". Potrivit rezumatului, filmul urmărește unirea dintre Crimeea și Rusia din secolul al XVIII-lea, "o alianță sacră pe care Europa" încearcă să o rupă.

Este evidențiată și un serial din douăsprezece părți, "Republica Democrată Germană, în perioada Războiului Rece". Complotul se concentrează pe un spion sovietic și oferă "o imagine pozitivă a unui agent de securitate națională".

Această poveste tinde să amintească de aceea a lui Vladimir Putin, un fost ofițer în serviciul de spionaj sovietic .
Unele proiecte chiar se ocupă direct de invazia Ucrainei începută în urmă cu doi ani, precum serialul "Părinţii Donbasului". Este prezentat ca un "documentar în mai multe părți despre oameni și evenimente care au loc la granițele de sud ale Rusiei în regiunile Luhansk, Donețk, Zaporijjia, Herson și Rostov", precizează media letonă Meduza.

Dincolo de această propagandă în lumea divertismentului, administrația Putin urmărește să influențeze și angajații organizațiilor din subordinea Ministerului Educației și Științei. Potrivit Kremlin Leaks, listele au fost stabilite în cadrul ministerului. Ei fac diferența între angajați și lideri de opinie – formați și antrenați de puterea rusă – pentru a "crește nivelul [lor] de alfabetizare socio-politică".

Alte documente recomandă, de asemenea, organizarea de concursuri "pentru a stimula participarea elevilor și profesorilor la alegeri", sau chiar un club de "dialog deschis", în cadrul căruia lideri de opinie și alți "experți" invitaţi se pot întâlni cu studenți și profesori.

Kremlin Leaks dezvăluie și obiectivele Rusiei față de teritoriile ucrainene pe care le ocupă, pentru a asigura loialitatea populației locale și, astfel, sprijinul lui Putin pe 17 martie.

De exemplu, sub acoperirea unui cadru legal, partidul politic Rusia Unită a obținut 2,4 milioane de euro de la guvern în decembrie 2023, pentru finanțarea "noilor regiuni". Cea mai mare parte din această sumă, 730.000 de euro, este destinată Donețkului. "Au nevoie de un fel de structură pentru a integra teritoriile ocupate, iar cea mai disponibilă structură este Rusia Unită", a subliniat Martin Kragh pentru Vsquare.

Războiul informațional purtat de guvernul rus nu se limitează la diseminarea propriilor mesaje. Include și cenzura internetului. Potrivit Kremlin Leaks, un sistem de blocare a internetului este finanțat de guvern, atât pentru alegerile prezidențiale, cât și pentru controlul informațiilor din zonele ocupate.

Sistemul menționat, ASBI conform acronimului său rusesc, a primit 10 milioane de euro în 2023 pentru a finanța noi echipamente dedicate "rezistenței la diseminarea informațiilor interzise, ​​blocării conținutului interzis în noile teritorii, asigurării funcționării segmentului rus al internetului și să reziste la amenințările și atacurile externe".

Alte așa-numite ONG-uri au primit și ele fonduri pentru monitorizarea tinerilor ucraineni. O organizație ar controla astfel peste 52 de milioane de profiluri din rețelele sociale ale rezidenților care locuiesc în zonele ocupate ale Ucrainei.

Iar 1,6 milioane dintre ei, considerați periculoşi de autoritățile ruse, sunt sub supraveghere constantă.
Kremlin Leaks se referă și la proiecte pe care administrația Putin intenționează să le creeze pentru a detecta conținutul așa-zis "interzis" pe rețelele de socializare, dar și pentru a menține comentarii pro-ruse, pe canalul Telegram din Doneţk.

În fine, anumite documente detaliază planul de a aloca 13 milioane de euro, în următorii trei ani, către Readovka, o agenție de informare rusă. Jumătate din aceste fonduri ar ajuta la lansarea unei noi rețele media în teritoriile ucrainene ocupate.

Această scurgere de documente vine la scurt timp după dezvăluirile instrumentului rusesc de manipulare a opiniei în Europa, Portal Kombat. Potrivit autorităților franceze, aproape 200 de site-uri web rusești au fost folosite în 2022 pentru a încerca să dezinformeze despre războiul din Ucraina. Niciun sponsor specific nu a fost încă desemnat ca responsabil pentru operațiunea de interferență.

Articol de Juliette Vignaud

Traducerea: Rodezia Costea/RADOR RADIO ROMÂNIA.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută SUA să securizeze strâmtoarea Ormuz, avertizează Trump.

Preşedintele Donald Trump intensifică presiunile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar
ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări
FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană