Israelul este o ţară "plină de încredere în sine"

Realizator: Profesor universitar doctor Vladimir Mirodan, regizor, critic de teatru și director de școală de teatru la Londra a fost prezent la Seara omagială "Alexandru Mirodan", organizată de Cleopatra Lorințiu, directorul adjunct al ICR din Tel Aviv.

Regizorul de teatru Vladimir Mirodan s-a născut la București în 1951. Este fiul dramaturgului și jurnalistului Alexandru Mirodan. În 1970 a fost admis la Secția de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, a urmat cursurile institutului timp de doar trei luni, după care a părăsit țara. După un an, lucrând ca asistent de regie la Paris, a emigrat în Israel, unde a făcut serviciul militar şi a urmat un an de cursuri la Facultatea de Teatru a Universității Tel Aviv. În 1975 a fost admis la prestigiosul curs de regie al Institutului de Teatru Drama Center London. A făcut naveta între Israel și Marea Britanie, dar cariera lui s-a cristalizat în Anglia. Israelian de origine română, Vladimir a evocat personalitatea tatălui său și rădăcinile artistice românești, într-un interviu în exclusivitate acordat corespondentului nostru Dragoș Ciocîrlan.

Reporter: V-aţi stabilit în Marea Britanie şi ați păstrat legătura cu Israelul.
Vladimir Mirodan: Da.

Reporter: De ce ați ales Marea Britanie?
Vladimir Mirodan: Complet din întâmplare. M-am dus în Marea Britanie, la Londra, la studii de regie, când aveam vreo 24 de ani. La sfârșitul cursului de trei ani mi-am împachetat toate cărțile, le-am trimis înapoi în Israel. Am regizat un spectacol, la Festivalul de la Edinburgh și acolo, complet din întâmplare, am întâlnit-o pe viitoarea soție, care e irlandeză, era actriţă pe vremea aia și timp de șapte ani de zile am făcut naveta între Israel, unde lucram, și Londra. Până la urmă, din motive de familie, când soția mea lucra în Londra, cariera ei s-a desfășurat cu mare amploare la un moment dat, așa că am rămas acolo. Ale vieţii valuri.

Reporter: Astăzi ce înseamnă pentru dumneavoastră Israelul?
Vladimir Mirodan: Rămân foarte legat de Israel și pentru că vin aici o dată la doi, trei ani - bineînțeles, când părinții încă trăiau, veneam mai des - și ce mă uluiește pe mine este dezvoltarea infrastructurii israeliene, este ceva extraordinar. Dar și cultural, este o tranziție extraordinară și e o țară...

Reporter: Vie.
Vladimir Mirodan: Nu numai vie, vie era întotdeauna. Să fie foarte... plină de încredere în sine, despre asta e vorba.

Reporter: Ați venit la un eveniment special organizat de Institutul Cultural Român din Tel Aviv.
Vladimir Mirodan: Mi-a făcut foarte multă plăcere când, acum câteva luni, dna Cleo Lorinţiu, care se ocupă cu cultura română din Israel, a sugerat să se facă o seară memorială cu ocazia a 12 ani de la moartea lui Alexandru Mirodan, tatălui meu. M-a întrebat dacă aș vrea să iau și eu cuvântul, să spun câteva cuvinte. Eu, trebuie să vă spun, în 50 de ani de activitate profesională, nici eu, nici tatăl meu nu ne-am referit niciodată la operele unul, altuia. Însă m-am gândit că totuși, această jenă, această pudoare pe care o aveam amândoi ar putea să fie puțin deplasată, în sensul că el a murit de 12 ani. Deci, cum se spune pe engleză, 'his story is turning into history'. Nu pot să traduc acest calambur pe româneşte, dar înțelegeţi. Pe de o parte. Pe de altă parte, și eu am trecut pragul celor 70 de ani şi m-am gândit că dacă nu acum, când? Şi am acceptat cu nişte ezitări, cu plăcere, până la urmă, să spun câteva vorbe și am să mă refer, de fapt, la amintiri despre copilăria mea, amintirile pe care le am despre el și cum a început activitatea lui de dramaturg, dar și pentru că totuși, am experiență, de acum, de 50 de ani, de regizor, cercetător și așa mai departe, pedagog, am să încerc să leg aceste date biografice și cu niște opinii asupra operei lui.

Reporter: Şi o ultimă întrebare: ce reprezintă pentru dumneavoastră România?
Vladimir Mirodan: După cum auziţi, deşi vorbesc cu un accent foarte puternic, totuşi, vorbesc româneşte, am trăit acolo până la 19 ani, am făcut bacalaureatul, școala. Deci, rămâne o legătură foarte, foarte puternic emoțională și sunt, totuși, mă gândesc de multe ori, când vorbesc cu fiul meu, care şi el e regizor de film documentar, îi explic lui cât de importante sunt rădăcinile artistice - și rădăcinile mele artistice au rămas, fără îndoială, în România.