Iran - cel puţin 56 de persoane decedate la funeraliile lui Soleimani

În Iran, cel puţin 56 de persoane şi-au pierdut ieri, viaţa într-o busculadă produsă în timpul funeraliilor generalului Qasem Soleimani, ucis în lovitura americană aeriană de la Bagdad.

Imaginile preluate ieri, de televiziunile din lumea întreagă cu mulţimile imense de oameni încolonaţi la ceremonii au urmărit să impresioneze şi a fost un efect scontat de regimul de la Teheran, care a exersat peste 40 de ani cum să proiecteze putere, dar şi să se autovictimizeze.

De la anunţul morţii lui Qasem Soleimani până acum, Republica Islamică a folosit toate simbolurile, cuvintele-cheie şi imaginile de propagandă posibile ca să obţină efectul scontat în plan intern şi extern.

Carmen Gavrilă, fost corespondent Radio România Actualităţi la Teheran, explică de ce această construcţie complicată:

Mulţimile îndoliate oferă oficialilor iranieni argumente de negociere cu exteriorul. Deja ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, i-a comunicat înaltului reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borell, că uciderea de către americani a generalului Soleimani a dat naştere în Iran unor reacţii publice greu de controlat, deşi regimul nu ar vrea escaladarea situaţiei, atât că însuşi regimul i-a chemat pe iranieni în stradă cu mesaje telefonice sau pe canale media ori pe reţelele de socializare, după cum mi-au spus surse din Iran.

În plus, un număr mare dintre cei care au mărşăluit pe străzi sunt membri ai miliţiilor islamice Basij, un corp de voluntari aflat în subordinea Sepah-e Pasdaran, armata ideologică a regimului.

Există miliţii Basij în toate oraşele iraniene, mai mici sau mai mari, iar unii oficiali au susţinut că Republica Islamică are milioane de voluntari, ba chiar fostul preşedinte Ahmadinedjad vorbea despre 24 de milioane.

De fiecare dată când Teheranul vrea să transmită un mesaj, voluntarii Basij sunt adunaţi fie pentru contrademonstraţii, fie să protesteze, ori să ardă drapele în faţa vreunei ambasade sau, cum s-a întâmplat la recentele proteste de anul trecut ori la cele din 2009, să bată opozanţi ai regimului. Basij ies la ordine în stradă apoi oficialii spun: iată ce vrea poporul!

Evident că în mulţimile de pe străzi au fost şi mulţi iranieni care îl regretă sincer pe Soleimani, unii pentru că generalul avea imaginea unui erou de legendă, alţii pentru că numele său nu a fost niciodată târât în scandaluri de corupţie, cum e cazul cu mulţi oficiali iranieni, iar unii pentru că cred sincer în regimul republicii islamice.

De la anunţul morţii lui Qasem Soleimani, Republica Islamică a folosit toate simbolurile, cuvintele-cheie şi imaginile de propagandă posibile ca să obţină efectul scontat în plan intern şi extern. Pentru exterior, regimul a arătat astfel că eliminarea lui Soleimani a fost o lovitură de proporţii care ar justifica o reacţie pe măsură, că generalul avea susţinere populară şi că automat şi regimul are susţinere populară, deci este legitim.

În mod constant, regimul de la Teheran face tot ce îi stă în putere ca să-şi justifice legitimitatea, de exemplu cere cu insistenţă o prezenţă ridicată la urne, la alegerile parlamentare şi prezidenţiale sau organizează mitinguti populare, unde din nou, majoritatea e deseori formată din membri Basij şi ceremonii uriaşe anuale, cu ocazia aniversărilor Revoluţiei islamice din '79.

De altfel, este foarte probabil ca luna viitoare, când Republica Islamică împlineşte 41 de ani, dat fiind contextul politic şi strategic, autorităţile iraniene să organizeze ceremonii de şi mai mare amploare decât de obicei.

Cu ajutorul imaginilor cu mulţimile de pe străzi, Teheranul transmite şi în regiune un mesaj clar, atât pentru inamici, cât şi pentru comunităţile şiite: suntem mulţi şi suntem furioşi! Menţionez aici că Iranul are o populaţie de peste 81 de milioane.

În plan intern, pentru cei nu puţini care ar vrea un altfel de Iran, funeraliile lui Soleimani au arătat puterea de mobilizare a Republicii Islamice. O nouă confirmare a forţei regimului pentru, de exemplu, iranienii care au protestat sau au încuviinţat în sinea lor protestele faţă de corupţia din ţară şi lipsa de soluţii economice.

Pentru iranienii receptivi la mesajele regimului, autorităţile au folosit cele mai puternice simboluri religioase şi tradiţionale, de exemplu faimosul steag roşu, greşit interpretat de o parte a presei occidentale ca fiind o declaraţie de război. Ei bine, steagul roşu are legătură cu cultul şiit iranian al martirilor şi simbolizează starea de veghe, pentru că în apropiere se află trupului unui şahid, adică martir, pentru că Soleimani a fost declarat martir.