Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Guvern financiar" pentru zona euro

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy vor ca toate statele din Uniunea Monetară să adopte o limită maximă de îndatorare care să fie trecută în constituţia fiecărui stat.

"Guvern financiar" pentru zona euro
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Foto: Reuters.

Articol de Ovidiu Suciu, Berlin, 17 August 2011, 07:53

Reuniunea de marţi a fost aşteptată cu interes de mediile financiare, în contextul în care marile burse din Europa au cunoscut săptămâna trecută momente de panică, în primul rând din cauza temerilor privind extinderea crizei datoriilor din zona euro.

Germania şi Franţa s-au pronunţat în favoarea creării unui adevărat guvern financiar pentru zona euro.

Anunţul a fost făcut de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, la întâlnirea de la Paris cu cancelarul german Angela Merkel.

Cei doi lideri îl propun pe actualul şef al Consiliului European, Hermann Van Rompuy, pentru preluarea conducerii viitorului executiv al Uniunii Monetare.

De asemenea, şefii de stat şi de guverne din zona euro se vor întâlni de două ori pe an pentru a dezbate cu noul guvern principalele probleme privind funcţionarea zonei euro.

Statele din zona euro ar trebui să stabilească într-un an o limită maximă de îndatorare

Liderii german şi francez ar mai dori ca toate cele 17 ţări din Uniunea Monetară să adopte în termen de un an o limită maximă de îndatorare care să fie trecută în constituţia fiecărui stat.

Aceasta ar fi o iniţiativă dificilă, dar necesară, pentru a restabili încrederea în moneda comună, care ar fi - potrivit cancelarului Merkel - viitorul Europei şi baza bunăstării acesteia.

Berlinul şi Parisul mai propun partenerilor din zona euro introducerea unui impozit comun asupra tranzacţiilor financiare.

Obiectivul acestor măsuri este salvarea monedei unice şi păstrarea ei ca valută comună.

Pentru ca acest lucru să reuşească, este nevoie de o mai mare interconectare a politicilor financiar-economice ale ţărilor din zona euro, a mai spus cancelarul german.

Pe de altă parte, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy au reiterat opoziţia faţă de emiterea de obligaţiuni europene prin care datoriile unui stat membru ar fi garantate de celelalte ţări din Uniune.

România "nu este imună" la evenimentele din zona euro
Politică 09 August 2011, 16:48

România "nu este imună" la evenimentele din zona euro

Premierul Emil Boc a declarat că România nu este imună la ce se întâmplă în zona euro şi pe pieţe mondiale, deşi stă mai bine...

România "nu este imună" la evenimentele din zona euro
Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 18:58

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Președintelke francez Emmanuel Macron a refuzat categoric implicarea în vreo acțiune în acest moment fierbinte al războiului.

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
În lume 17 Martie 2026, 18:21

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"

Analistul politic Andrei Curăraru susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz pentru că...

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Radio România

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO

Președintele Nicușor Dan, așteptat la sediul NATO
Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres

Dosarele Epstein: Procurorul general al SUA, convocat oficial pentru a fi audiat în Congres
Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe

Bugetele Radioului și Televiziunii publice, aprobate de comisiile parlamentare de buget-finanțe
Liga Campionilor: Bodo/Glimt, revelația competiției, eliminată de Sporting Lisabona cu scorul general de 5-3