Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grevă de o zi la BBC

Jurnaliştii de la BBC au dat startul unei greve de 24 de ore în semn de protest faţă de concedierile anunţate pentru următoarea perioadă. Un alt protest este programat pe 29 iulie, transmite BBC.

Grevă de o zi la BBC
Foto: Arhivă Reuters.

15 Iulie 2011, 10:08

Luna trecută, membrii Uniunii Naţionale a Jurnaliştilor au votat în favoarea acţiunii de protest deoarce mai mulţi jurnalişti sunt în situaţia de a rămâne fără loc de muncă.

Greva va perturba programele de radio şi televiziune, anunţă organizaţia sindicală.

Potrivit unui purtător de cuvânt al BBC, corporaţia s-a declarat "dezamăgită" de acţiune.

Secretarul general al companiei, Michelle Stainstreet, susţine că este "ruşinos" faptul că BBC a "provocat" o grevă pentru câteva locuri de muncă pierdute.

Michelle Stainstreet a adăugat că uniunea a oferit câteva soluţii pentru reglementarea disputei, însă acestea au fost refuzate de managerii instituţiei.

"Sunt atât de mulţi cei care vor să părăsească instituţia încât problema ar fi putut fi rezolvată prin negocieri", a declarat aceasta.

"Locurile de muncă sunt salvate şi reorganizate la nivelul managmentului companiei, însă jurnaliştii rămân fără slujbe", a explicat secretarul general al BBC.

BBC a declarat că va continua eforturile de a reduce seria de concedieri.

Un alt protest de o zi este programat pe 29 iulie.

Grevă de două zile la BBC
În lume 05 Noiembrie 2010, 19:49

Grevă de două zile la BBC

Sindicatul naţional al jurnaliştilor din BBC organizează timp de două zile o grevă. Aceştia sunt nemulţumiţi de noua schemă...

Grevă de două zile la BBC
O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
În lume 17 Martie 2026, 01:49

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Anterior gruparea pro-iraniană Brigăzile Hezbollah a anunţat uciderea unuia dintre liderii săi.

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 23:27

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Cancelarul Friedrich Merz a subliniat că NATO este o alianţă defensivă, nu un instrument pentru intervenţii militare, iar...

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 16 Martie 2026, 23:23

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Preşedintele SUA se arată nemulţumit că aliaţii Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistenţă pentru...

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Radio România

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

FRANȚA: Avansul extremei stângi și al extremei drepte pune partidele tradiționale în fața unor alegeri dificile

BBC: Prudența aliaților lui Trump arată că nu există o soluție rapidă pentru criza iraniană