Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grevă de două zile la BBC

Sindicatul naţional al jurnaliştilor din BBC organizează timp de două zile o grevă. Aceştia sunt nemulţumiţi de noua schemă de pensionare, propusă de conducerea trustului.

Grevă de două zile la BBC
Grevă a angajaţilor BBC la unul dintre sediile instituţiei. Foto: Reuters.

Articol de Dan Vasiliu, Radio România Cultural, 05 Noiembrie 2010, 19:49

Angajaţii BBC au organizat vineri pichete la aproape toate sediile corporaţiei din ţară.

Ei sunt nemulţumiţi de noua schemă de pensionare, propusă de conducerea trustului.

Conducerea BBC a găsit în sfârşit motivul pe care îl căuta de mai mulţi ani pentru a tăia fondul de pensii.

"Criza economică nu ne va determina să acceptăm reducerile propuse.

"Aceste drepturi au fost negociate şi trebuie să luptăm pentru ele" - a declarat unul dintre protestatari.

Greva organizată de Sindicatul Naţional al Jurnaliştilor nu este susţinută şi de celelalte organizaţii din BBC.

Chiar şi aşa însă, programele de radio şi televiziune au fost serios afectate.

Unele emisiuni au fost scoase din grilă, iar altele au fost scurtate.

Conducerea BBC spune că greva e inutilă

Directorul general al BBC, Mark Thompson, le-a trimis un e-mail angajaţilor, în care le spune că greva de vineri şi sâmbătă este inutilă şi că publicul, care este mult mai afectat de măsurile de austeritate, nu va înţelege de ce plăteşte licenţa TV dacă nu poate primi în schimb programe de calitate.

Mark Thompson a adăugat că toată lumea trebuie să înţeleagă că traversăm o perioadă dificilă în care se impun măsuri dure.

"În acest moment, angajaţii BBC beneficiază de una din cele mai generoase scheme de pensionare din Marea Britanie", a declarat Mark Thompson.

Potrivit contractelor încheiate, corporaţia contribuie la fondul de pensii cu o sumă egală cu cea pe care angajatul a vărsat-o în acest fond, însă, din cauza deficitului care este estimat între 1,5-2 miliarde de lire sterline, conducerea trustului vrea să renunţe la aceste beneficii.

Urmează reduceri de personal

Tăierea fondului de pensii nu este însă singura problemă cu care se confruntă angajaţii BBC.

Recent, guvernul britanic a anunţat că taxele TV vor rămâne la acelaşi nivel în următorii şase ani şi că Serviciul Mondial va fi finanţat din 2015 de corporaţie, şi nu de ministerul de externe, ca până în prezent.

Într-o declaraţie făcută cu câteva luni în urmă, directorul general, Mark Thompson, anticipa această mutare şi spunea că ar putea urma concedieri masive la nivelul întregului trust.

"Decât să facem mai multe lucruri mai puţin reuşite, mai bine facem mai puţine, dar mai bune.

"Asta va însemna, cel mai probabil, reduceri de personal şi trebuie să vedem unde putem tăia fără să afectăm produsul", a mai spus Mark Thompson.

Deja mai multe radiouri au fost închise, în timp ce bugetul departamentului online a fost redus cu un sfert.

Liderul de sindicat, Jeremy Dear, crede că, în scurt timp, va veni rândul Serviciului Mondial să plătească tributul reducerilor bugetare.

"Angajaţii Serviciului Mondial nu au o perspectivă foarte îmbucurătoare. Nu numai că vor pierde subvenţiile de la stat, dar, odată ce vor intra sub umbrela BBC, vor fi supuşi planului de restructurare.

"E posibil ca până la un sfert dintre angajaţi să rămână fără un loc de muncă, iar unele serviciie teritoriale cu siguranţă se vor închide definitiv", a mai spus Jeremy Dear.

Mutarea Serviciului Mondial sub tutela BBC a fost primită cu surprindere de unii comentatori britanici, care susţin că ministerul de externe va pierde la capitolul imagine, într-un moment în care alte guverne încearcă să-şi sporească influenţa pe piaţa media.

Concursul de jurnalism de agenţie şi-a premiat câştigătorii
România 16 Iunie 2010, 09:29

Concursul de jurnalism de agenţie şi-a premiat câştigătorii

Evenimentul a avut loc cu ocazia celei de a V-a ediţii a Zilei Agenţiilor de Presă, organizată de Agenţia de Presă RADOR, a...

Concursul de jurnalism de agenţie şi-a premiat câştigătorii
Spania reduce TVA la combustibili, gaze și curent
În lume 20 Martie 2026, 17:23

Spania reduce TVA la combustibili, gaze și curent

Spania pregătește un pachet amplu de măsuri fiscale în încercarea de a limita efectele conflictului din Orientul Mijlociu...

Spania reduce TVA la combustibili, gaze și curent
Chişinăul găzduiește o conferinţă internaţională privind educaţia media
În lume 20 Martie 2026, 16:23

Chişinăul găzduiește o conferinţă internaţională privind educaţia media

Președinta Maia Sandu a declarat că dezinformarea face parte din strategia militară a Rusiei și vizează slăbirea sprijinului...

Chişinăul găzduiește o conferinţă internaţională privind educaţia media
Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni
În lume 20 Martie 2026, 13:17

Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni

Teheranul a lansat noi tiruri de rachete.

Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni
Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei
În lume 20 Martie 2026, 10:13

Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei

Danemarca a luat în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei, astfel încât în perioada de vârf a...

Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei
Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
În lume 20 Martie 2026, 08:34

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan

Conferinţă de presă susţinută de preşedintelui României, Nicuşor Dan, după summitul Consiliului European de la Bruxelles.

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
În lume 20 Martie 2026, 08:21

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete

Noaptea trecută, oraşul Ierusalim a fost ţinta a cel puţin patru serii de atacuri lansate de Gărzile Revoluţionare iraniene.

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului
În lume 20 Martie 2026, 07:56

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului

Pe de altă parte, s-au înregistrat noi tiruri de rachete iraniene în direcţia Israelului, dar şi a statelor din Golf.

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului

Radio România

BUCUREȘTI: Piață volantă în fața Pimăriei Sectorului 1, în weekend

BUCUREȘTI: Piață volantă în fața Pimăriei Sectorului 1, în weekend

BUCUREȘTI: Piață volantă în fața Pimăriei Sectorului 1, în weekend
Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge

Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge

Martorii lui Iehova relaxează regulile pentru transfuziile de sânge
Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare

Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare

Furtuna Therese: Insula Tenerife, afectată de ninsoare
România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

România se alătură eforturilor internaționale pentru securizarea Strâmtorii Ormuz