Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia, în faţa unor noi reforme

După ce peste 85% dintre creditorii privaţi ai Greciei şi-au dat acordul de a renunţa la o parte importantă din profitul obligaţiunilor greceşti, Grecia trebuie să aplice un nou program drastic de reforme.

Grecia, în faţa unor noi reforme
Foto: Reuters.

09 Martie 2012, 15:07

Acordul a peste 85% dintre creditorii privaţi ai Greciei de a renunţa la o parte importantă din profitul obligaţiunilor greceşti pe care le deţin deschide calea pentru aplicarea celui de-al doilea program de asistenţă pentru Grecia, în valoare de 130 de miliarde de euro.

Miniştrii de finanţe din zona euro vor discuta acest subiect şi este de aşteptat să salute succesul anunţat de Atena.

Prin activarea acelei clauze care va asigura Grecia că, într-adevăr, are suficienţi creditori privaţi implicaţi în programul de reducere a valorii obligaţiunilor, sunt aşteptate unele mişcări pe piaţă.

Financiar şi pe pieţe, situaţia nu este foarte clară în acest moment.

Dar, Uniunea Europeană salută rezultatul, prin vocea preşedintelui Parlamentului European.

Comisarul pentru afaceri economice, Olli Rehn, a transmis o declaraţie în care spune că este extrem de mulţumit.

Este de aşteptat ca şi grupul miniştrilor de finanţe din zona euro să facă acelaşi lucru.

Olli Rehn a sugerat deja că acum privirea Europei se îndreaptă spre creşterea economică a Greciei, spre crearea de locuri de muncă, spre acele reforme structurale pe care guvernul de la Atena a acceptat să le aplice pentru a obţine al doilea program de asistenţă financiară.

Programul de reformă este destul de drastic iar rezultatul lui ar trebui să se întrevadă în următorii ani.

Referitor la ce se aşteaptă de la Grecia concret, înainte de a obţine şi implicarea sectorului privat, Grecia a spus "da" unei serii de măsuri de austeritate şi cererii Uniunii Europene de a face reforme în foarte multe privinţe.

Pe termen scurt, deocamdată, o echipă de specialişti a Comisiei şi statelor membre lucrează cu guvernul de la Atena.

E vorba despre măsuri de atragere a fondurilor europene sau de folosirea fondului social european pentru a-i sprijini pe tinerii fără locuri de muncă.

Şomajul în rândul tinerilor în Grecia este extrem de mare, peste 46%, dar lista de lucruri pe care guvernul s-a angajat să le facă după aceea, în următoarea perioadă, este extrem de lungă şi multe dintre măsuri sunt scadente de ceva vreme.

Grecia trebuie să treacă la un program amplu de privatizări

Sunt reforme care vizează de la lista cu medicamente compensate până la flexibilizarea pieţei muncii.

Apoi, Grecia trebuie să treacă la un program amplu de privatizări.

Nu e vorba doar despre privatizarea unor companii de stat, ci şi despre foarte multe bunuri, terenuri sau clădiri pe care le deţine statul.

Trebuie să fie făcute reforme în privinţa înregistrării terenurilor, apoi a regulilor de finanţare şi funcţionare a firmelor, nu doar reguli mai simple, care să încurajeze competiţia sau exporturile, ci şi reguli care permit, de exemplu, acordarea unor salarii mai mici pentru a creşte competitivitatea firmelor.

Apoi, liberalizarea unor profesii de la cea de avocat la cea de coafez.

Foarte multe măsuri extrem de concrete şi care par luate individual nu foarte complicate, luate însă împreună şi, dacă adăugăm faptul că Grecia trebuie să continue şi acea consolidare fiscală, e de aşteptat să fie extrem de dificil de analizat.

"Reformarea întregului stat"

Unii analişti spun că ar fi echivalentul unei reforme a întregului stat grec.

S-au exprimat îndoieli că populaţia şi clasa politică vor putea merge până la capăt.

La toată această încercare de a face foarte multe reforme într-un timp foarte scurt, se adaugă şi faptul că, dacă presupunem că totul va fi făcut la timp şi va fi făcută corect şi populaţia va accepta şi Uniunea Europeană va fi mulţumită, creşterea economică este aşteptată pentru Grecia abia în 2014 şi tot abia de atunci, peste doi ani, deci, ar putea începe o reducere uşoară a şomajului.

Estimările sunt poate în jur de 17 procente de şomeri în 2014.

Oricum, ar rămâne una din cele mai ridicate rate ale şomajului din Uniunea Europeană.

Până în 2014, Grecia trebuie să ia măsuri concrete pentru redresarea economiei, măsuri pe care experţii Comisiei urmează să le monitorizeze atent, pentru a se asigura că vor fi şi aplicate.

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"
În lume 15 Martie 2026, 10:01

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"

Teheranul continuă să lanseze rachete și drone în regiune.

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"
O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
În lume 14 Martie 2026, 16:11

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova

Incidentul s-a produs în regiunea Cimișlia, din sudul Republicii Moldova.

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
În lume 14 Martie 2026, 16:04

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg, în timp ce Hamas îi cere...

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
În lume 14 Martie 2026, 11:07

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran aduce noi amenințări asupra infrastructurii energetice din Golf, după...

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
În lume 14 Martie 2026, 03:15

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

O baterie de rachete Patriot a fost desfăşurată de armata elenă pentru a proteja o parte importantă a spaţiului aerian bulgar...

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

Radio România

Cazuri de infecţie cu Acinetobacter baumannii, confirmate la SJU Piatra-Neamț

Cazuri de infecţie cu Acinetobacter baumannii, confirmate la SJU Piatra-Neamț

Cazuri de infecţie cu Acinetobacter baumannii, confirmate la SJU Piatra-Neamț
Inundațiile din Kenya au provocat zeci de decese, iar ploile torențiale continuă

Inundațiile din Kenya au provocat zeci de decese, iar ploile torențiale continuă

Inundațiile din Kenya au provocat zeci de decese, iar ploile torențiale continuă
PNL cere PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exerciţiu politic

PNL cere PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exerciţiu politic

PNL cere PSD să nu transforme dezbaterea bugetului într-un exerciţiu politic
HUNEDOARA: I Giardini di Zoe din Banpotoc primește iar vizitatori

HUNEDOARA: I Giardini di Zoe din Banpotoc primește iar vizitatori

HUNEDOARA: I Giardini di Zoe din Banpotoc primește iar vizitatori