Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grecia a trimis creditorilor propunerile de reforme

Grecia a trimis, aseară, propunerile de reforme pe care intenţionează să le facă pentru a obţine un al treilea program de asistenţă financiară şi pentru a rămâne în Zona Euro.

Foto: rri.ro.

10 Iulie 2015, 14:16

Grecia a trimis, aseară, propunerile de reforme pe care intenţionează să le facă pentru a obţine un al treilea program de asistenţă financiară şi pentru a rămâne în Zona Euro.

Parlamentul grec şi creditorii Atenei vor analiza astăzi propunerile, înaintea summitului european de duminică, în cadrul căruia liderii din cele 28 de state membre ar trebui să ajungă la un acord în privinţa crizei în care se află Grecia.

Noile propuneri de reformă ale Greciei aşteptate cu interes urmează să fie transmise creditorilor: Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit unor surse europene pe care le-am consultat, Grecia cere un program de finanţare pentru trei ani şi se angajează, între altele, ca în toamnă să aprobe o nouă alege a pensiilor, să elaboreze o nouă legislaţie privind sistemul fiscal şi o mărire a Taxei pe Valoare Adăugată pentru restaurante şi industria hotelieră, dar doreşte în acelaşi timp şi o reducere a bugetului Apărării cu câteva sute de milioane.

Prin obţinerea unei noi finanţări, Guvernul de la Atena doreşte să îşi regleze datoria publică de 180% din Produsul Intern Brut şi a solicitat şi un pachet de 35 de miliarde de euro pentru investiţii, propunere făcută deja de Comisia Europeană.

La referendumul din 5 iulie, electoratul grec a respins propunerile de reformă avansate de creditori, poziţie susţinută şi de guvernul elen care a prezentat acum propriul set de măsuri de austeritate.

Grecia se află, deja, în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile către creditori, iar sistemul bancar al ţării este blocat.

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 17 Martie 2026, 07:39

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Trump se arată nemulțumit că aliații Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistență pentru redeschiderea...

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
În lume 17 Martie 2026, 05:28

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba

Blocada impusă de SUA a dus la raţionalizări ale energiei, care au culminat ieri cu oprirea curentului pentru toţi cei 10...

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
În lume 17 Martie 2026, 01:49

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Anterior gruparea pro-iraniană Brigăzile Hezbollah a anunţat uciderea unuia dintre liderii săi.

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Radio România

CONSTANȚA: Traficul civil pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, închis temporar pentru relocarea tehnicii în noul terminal

ALBA: Laboratorul de analize al Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud, modernizat cu fonduri europene

Parlamentul European se va pronunța în această lună pentru acordul comercial cu SUA

Centrală fotovoltaică în valoare de aproape 10 milioane de lei, construită de CJ Neamț pentru SJU Piatra-Neamț