Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Germanii doresc revenirea la marcă

Peste jumătate dintre germani ar vrea ca marca să fie repusă în circulaţie, iar procentul este şi mai mare în unele landuri din est, se arată într-un sondaj publicat de revista Stern.

Germanii doresc revenirea la marcă
Foto: Arhivă Reuters.

06 Octombrie 2011, 15:07

Pe fondul aprofundării crizei din zona euro, germanii duc dorul mărcii, se arată într-un sondaj prezentat de revista Stern.

Dacă ar putea alege, 54% dintre persoanele intervievate ar vrea ca marca germană să fie repusă în circulaţie, iar procentul este şi mai ridicat în landurile din estul Germaniei.

Potrivit studiului realizat de Institutul Forsa, dorinţa de revenire la marca germană este cu atât mai mare cu cât nivelul de pregătire este mai scăzut, scrie publicaţia.

Astfel, 73% dintre persoanele cu studii primare se pronunţă pentru repunerea în circulaţie a monedei germane, în timp ce doar 37% dintre absolvenţii de liceu sau facultate doresc acest lucru.

În acelaşi timp, 43% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că economia Germaniei ar fi mers mai bine, dacă nu s-ar fi renunţat la marcă.

Potrivit publicaţiei, dacă s-ar înfiinţa un partid care să susţină revenirea la moneda naţională germană, acesta s-ar bucura de 18% din intenţiile de vot.

Iniţiativa ar fi susţinută şi de alte partide germane, scrie revista Stern.

Nu este pentru prima oară când populaţia îşi manifestă dorinţa de a reveni la marcă.

Potrivit publicaţiei, în decembrie 2006, înainte de apariţia primelor semnale privind izbucnirea crizei economice, 58% dintre germani ar fi vrut ca marca să fie repusă în circulaţie.

Principalul motiv pentru care oamenii vorbesc despre reintroducerea monedei naţionale germane este nostalgia, notează revista Stern.

Deficit bugetar "aproape de zero", anul viitor în Germania
În lume 07 Iulie 2011, 08:12

Deficit bugetar "aproape de zero", anul viitor în Germania

Cetăţenii germani cu venituri medii şi mici ar putea plăti impozite mai mici din 2013 ca urmare a unei prevederi din...

Deficit bugetar "aproape de zero", anul viitor în Germania
Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni
În lume 20 Martie 2026, 13:17

Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni

Teheranul a lansat noi tiruri de rachete.

Israelul îşi continuă campania de eliminare a responsabililor iranieni
Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei
În lume 20 Martie 2026, 10:13

Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei

Danemarca a luat în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei, astfel încât în perioada de vârf a...

Danemarca luase în calcul posibilitatea unui atac american asupra Groenlandei
Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
În lume 20 Martie 2026, 08:34

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan

Conferinţă de presă susţinută de preşedintelui României, Nicuşor Dan, după summitul Consiliului European de la Bruxelles.

Europa trebuie să rămână concentrată pe Ucraina, apreciază președintele Nicușor Dan
Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
În lume 20 Martie 2026, 08:21

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete

Noaptea trecută, oraşul Ierusalim a fost ţinta a cel puţin patru serii de atacuri lansate de Gărzile Revoluţionare iraniene.

Vineri dimineaţă, Emiratele Arabe Unite şi Kuweitul au anunţat că răspund unor atacuri cu rachete
Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului
În lume 20 Martie 2026, 07:56

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului

Pe de altă parte, s-au înregistrat noi tiruri de rachete iraniene în direcţia Israelului, dar şi a statelor din Golf.

Israelul a lansat noi atacuri asupra Iranului
Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie
În lume 20 Martie 2026, 07:47

Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie

La Bruxelles, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că guvernul Bolojan va prezenta astfel de măsuri în aproximativ o săptămână...

Liderii europeni se gândesc la măsuri de compensare a preţurilor crescute la combustibili şi energie
Premierul israelian declară că Iranul este decimat
În lume 19 Martie 2026, 22:38

Premierul israelian declară că Iranul este decimat

Presa americană relatează că Pentagonul dorește să ceară Congresului încă 200 de miliarde de dolari pentru înarmare.

Premierul israelian declară că Iranul este decimat

Radio România

SATU MARE: Bărbat care a efectuat peste 60 de transporturi ilegale de lemne, identificat

Manelistul Dani Mocanu și fratele acestuia, repatriați din Italia

Premiera spectacolului „O livrare”, text și regie de Radu Iacoban, pe scena Teatrulului „Toma Caragiu” din Ploiești

Cea de-a XIX-a ediție a Festivalul internaţional de folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, organizată la Brăila