Fraţii Musulmani câştigă alegerile parţiale în Egipt

Partidele islamiste, conform rezultatelor preliminare, se pare că, după votul parţial, adună aproximativ120 de locuri din totalul de 168 pentru Adunarea Populară – Camera Deputaţilor egipteană.

Astfel, partidul Libertate şi Justiţie al Fraţilor Musulamni a ieşit pe primul loc, urmat de partidul salafiştilor radicali Nour şi de o coaliţie formată din mai multe partide liberale seculariste.

Armata versus islamiştii

Deja se prefigurează un conflict deschis între islamişti şi armată, în condiţiile în care Fraţii Musulmani cer ca o coaliţie parlamentară, în care evident ar deţine majoritatea împreună cu salafiştii, să formeze noul guvern.

Armata la rândul său a declarat ferm că se va ocupa de numirea viitorului guvern, fără să consulte parlamentul.

Deocamdată rezultatele sunt parţiale câtă vreme urmează să mai voteze în ianaurie şi restul de 18 provincii egiptene.

Acest lucru poate, în egală măsură să consolideze poziţia dominantă în parlament a islamiştilor sau, dacă seculariştii vor putea face o campanie intensă, să mai echilibreze diferenţa dintre numărul locurilor liberalilor şi cel al islamiştilor în viitorul Parlament.

Nori negri peste Cairo

Analiştii au apreciat corect că numărul mare de votanţi la urne a avantajat partidele islamiste.

Problema este că viitorul parlamnet va fi însărcinat cu redactarea noii Constituţii a Egiptului air o majoritate islamistă poate da o tentă islamică legii fundamentale.

Deja în actuala Constituţie există un articol care prevede că principala sursă pentru legislaţie este islamul, dar articolul nu a fost aplicat în vremea şlui Hosni Mubarak.

În acest moment, armata este pusă într-o situaţie extremd e delicată, pe fondul reacţiei dure pe care a avut-o în faţa recentelor proteste şi confruntată cu acuzaţii de dictatură militară.

Egiptul divizat

Ţara pare să fie mai divizată ca oricând, în plin exerciţiu democratic, dar care sperie pe mulţi egipteni. Unii spun că armata ar trebui în continuare să sueprvizeze şi să ofere echilibru, pentru ca islamiştii să nu câştige prea mult teren şi să dea o tentă religioasă în administrarea statului.

Alţii se manifestă ferm împotriva oricărui tip de control altfel decât popular, chiar dacă asta ar însemna ca islamiştii să aibă ultimul cuvânt. Alţi egipteni vor democraţie şi un ultim cuvânt spus de popor şi cei aleşi de el, dar nu stiu cum să obţină un stat secular.

Între timp, avansul islamiştilor în Parlament, după cum arată rezultatele parţiale, dă fiori minorităţii creştine copte, care reprezintă, potrivit surselor creştine 20% din populaţie iar potrivit altor statistici între 10 şi 15 procente din cele 80 de m,iliaone de egipteni.

Armata pierde teren

Acum câteva luni, imediat după căderea lui Hosni Mubarak egiptenii vedeau în armată o salvare, protecţia de care ţara avea nevoie pentru perioada de tranziţie, singura instituţie funcţională şi capabilă să menţină atât echilibrul intern dar şi să ferească statul de eventuale ameninţări sau intruziuni din exterior.

O mare parte dintre egipteni încă mai văd lucrurile aşa dar între timp, o altă parte a început să acuze tendinţe autoritare ale Armatei şi să se teamă că de fapt Mubarak a fost înlocuit cu un regim militar.

Încet dar sigur, armata a început să proiecteze, cel puţin pentru o parte a populaţiei, o imagine de regim dictatorial mai degrabă decât de instituţie gardian.

Asta pentru că nu a eliminat tribunalele militare în care sunt judecaţi şi civili, au continuat dispariţiile misterioase de persoane, la fel arestările abuzive, nu a ridicat legile care instaurează starea de urgenţă şi care permit arestarea fără mandat şi mai ales pentru că insistă să nu fie trecută sub control popular şi să rămână un fel de stat în stat, cu membri care beneficiază de facilităţi de toate tipurile, interzise restului populaţiei.

În continuare militarii se bucură de simpatia populaţiei egiptene pentru că aproape fiecare familie are un membru în Armată, însă imaginea actualei conduceri, a Consiliului Suprem şi a liderului, generalul Tantawi, par a fi definitiv erodate.

În special Tantawi, încă de la căderea lui Mubarak, a fost văzut şi catalogat, e drept, până de curând mai în şoaptă în spaţiul public, fie drept un arivist care a profitat de căderea lui Mubarak fie drept omul care a complotat cu forţe oculte pentru înlăturarea preşedintelui.