Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Franţa rămâne intransigentă faţă de regimul lui Bashar al-Asaad

MAE francez Laurent Fabius s-a întâlnit cu reprezentanţi din SUA, Marea Britanie, Italia, Germania, dar şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Qatar şi Turcia.

Franţa rămâne intransigentă faţă de regimul lui Bashar al-Asaad
Ministrul francez de externe Laurent Fabius. Foto: ecodaily.org.

28 Octombrie 2015, 06:46

Uşor marginalizată în ultima perioadă în negocierile privind viitorul Siriei, Franţa încearcă să se plaseze din nou în centrul jocului diplomatic.

La Paris au avut loc mai multe întâlniri la nivel înalt pe tema situaţiei din Siria.

Siria a fost mai întâi subiect de discuţie între preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel, venită în vizită la Paris.

În lipsa unei diplomaţii europene, mai ales în ceea ce priveşte Siria, Franţa are nevoie de sprijinul Germaniei pentru acest subiect fierbinte, mai ales că nici Parisul şi nici Uniunea Europeană în ansamblul ei nu a participat la discuţiile de săptămâna trecută de la Viena despre situaţia din Siria, discuţii la care au luat parte Statele Unite, Rusia, Turcia şi Arabia Saudită.

Această situaţie a fost calificată drept o ruşine şi o ofensă la Parlamentul European de la Strasbourg de către şeful liberalilor, Guy Verhofstadt.

După discuţia dintre François Hollande şi Angela Merkel, la Paris a avut loc aseară un dineu de lucru, organizat de ministrul de externe Laurent Fabius, cu participarea unor reprezentanţi din Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Germania, dar şi Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Qatar şi Turcia.

De remarcat absenţa Rusiei, în primul rând, dar şi a Iranului, ambele ţări aliate ale preşedintelui sirian Bashar al Assad.

Aceasta, în contextul în care Statele Unite au anunţat o apropiată reuniune de lucru asupra situaţiei din Siria, probabil cu participarea unor reprezentanţi ai Iranului.

Franţa rămâne aşadar una dintre ţările cele mai intransigente faţă de regimul actual de la Damasc, ceea ce ar putea explica relativa sa izolare pe scena diplomatică.

În paralel, Arabia Saudită, cu care Parisul are de altfel relaţii extrem de strânse, pare că nu mai cere plecarea imediată de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad - poziţie pe care au adoptat-o, de asemenea, Statele Unite şi Turcia.

De semnalat în acest context vizita pe care au făcut-o la Damasc trei deputaţi francezi din rândurile opoziţiei de dreapta.

Contrar poziţiei oficiale a Parisului, ei consideră că preşedintele Bashar al-Assad are un rol mai curând pozitiv în situaţia actuală şi că atacurile aeriene ruseşti în Siria au permis stabilizarea situaţiei.

La rândul său, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va face începând de astăzi o vizită în Rusia.

El va fi primit de preşedintele rus Vladimir Putin, cu care va discuta, între altele, despre situaţia din Siria.

Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA
În lume 19 Martie 2026, 18:36

Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA

Între timp, cotațiile petrolului și gazelor continuă să crească și se amplifică temerile cu privire la siguranța alimentației...

Războiul cu Iranul se desfășoară conform planului, susțin SUA
România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
În lume 19 Martie 2026, 18:31

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE

România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina au înființat „Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială”.

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
În lume 19 Martie 2026, 16:38

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos

Consulul îndeamnă credincioşii să nu dea curs acestui gen de mesaje neverificate care circulă online şi să se informeze doar...

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice
În lume 19 Martie 2026, 16:31

Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice

SUA au anunțat că vor executa, joi, cele mai ample lovituri de până acum asupra Iranului.

Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice
Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră
În lume 19 Martie 2026, 13:40

Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră

Secretarul general NATO, Mark Rutte, și președintele României, Nicuşor Dan s-au întâlnit la sediul NATO, pe fondul...

Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră
Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz
În lume 19 Martie 2026, 10:30

Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz

Organism al ONU pentru securitate maritimă, OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în...

Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles
În lume 19 Martie 2026, 10:26

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles

Este de aşteptat ca discuţiile celor doi să includă evoluţiile din Orientul Mijlociu, însă şi pe cele din Ucraina, iar...

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles
Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid
În lume 19 Martie 2026, 09:54

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid

Spania este parte a unui turneu european, care a inclus Franţa, Marea Britanie şi România, prin care liderul de la Kiev...

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid

Radio România

Proiectul bugetului de stat, adoptat de comisiile de buget-finanțe

Proiectul bugetului de stat, adoptat de comisiile de buget-finanțe

Proiectul bugetului de stat, adoptat de comisiile de buget-finanțe
Midia Marine Terminal, despre remorcherul scufundat în larg: Nava era autorizată să participe la toate tipurile de operaţiuni specifice

Cadre militare, vizate de percheziţii într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de 300.000 de lei

Cadre militare, vizate de percheziţii într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de 300.000 de lei

Cadre militare, vizate de percheziţii într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de 300.000 de lei
Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Japonia sunt pregătite să participe la deblocarea strâmtorii Ormuz