Franța: Accesul minorilor la rețelele de socializare virtuală ar putea fi restricționat
Pe lângă limitarea accesului la rețelele de socializare pentru copii, proiectul de lege propune și interzicerea telefonelor mobile în licee.
Articol de Daniela Coman, 26 Ianuarie 2026, 13:22
Parlamentul Franţei începe dezbaterea unui proiect de lege, care vizează restricţionarea accesului pentru minori la reţelele de socializare şi interzicerea telefoanelor mobile în licee.
Obiectivul este de a-i proteja pe tineri de conţinutul neadecvat vârstei şi de a preveni hărţuirea online. Preşedintele Macron insistă ca prevederile să se aplice de la începutul următorului an şcolar, iar în lipsa unor circumstanţe neprevăzute textul ar urma să primească astăzi aprobarea Adunării Naţionale, pentru a fi trimis apoi la Senat, la mijlocul lunii februarie.
Potrivit variantei ce intră astăzi în dezbatere, legea va pune bazele unui sistem de interzicere a accesului minorilor de sub 15 ani la anumite platforme, acestea urmând să fie stabilite ulterior printr-un decret de guvern, iar înregistrarea copiilor în rețelele permise va fi supusă autorizării părinților.
Pentru verificarea vârstei, s-ar putea merge pe modelul legii ce blochează accesul minorilor la site-urile pornografice, intrată în vigoare în 2024. Și sunt două metode: verificarea vârstei utilizatorului prin trimiterea unei fotografii a actului de identitate și a unei alte fotografii selfie pentru a confirma că acesta este proprietarul documentului.
Și a doua, solicitarea utilizatorului de a-și face un selfie pentru estimarea vârstei cu ajutorul unui algoritm. La cererea președintelui Emmanuel Macron, guvernul va iniția procedura accelerată pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege în parlament și implementarea sa în septembrie de la începutul noului an școlar.
Pe lângă limitarea accesului la rețelele de socializare pentru copii, proiectul de lege propune și interzicerea telefonelor mobile în licee.












