"Demonii shakespeareeni ai lui Putin"

Geopolitica nu te poate ajuta decât până la un punct în explicarea afacerilor externe. Elementul mai important e unul de natură shakespeareană. Ucraina e un exemplu perfect, scrie The Wall Street Journal.

Ucraina e învăluită de Rusia dinspre nord și est, iar istoria și limba îi sunt întrețesute cu ale țării vecine. Însă cea mai mare parte a poveștii e legată de personalitatea lui Vladimir Putin. Argumentul geopolitic cum că Putin a invadat Ucraina din cauză că NATO se extindea ignoră complet demonii shakespeareeni ai conducătorului rus.

Decizia lui Putin de a invada nu reflectă gândirea colectivă a elitei ruse, ci propriile lui gânduri. Mulți oligarhi și responsabili din sfera securității apropiați de el au fost la fel de surprinși de decizie ca și occidentalii. Se spune că ministrul de externe Serghei Lavrov, presat de un oligarh să explice cum ar fi putut Putin să planifice o asemenea invazie fără ca cercul său intim să știe, ar fi răspuns: „Are trei consilieri. Ivan cel Groaznic. Petru cel Mare. Și Ecaterina cea Mare.”

Date fiind paranoia, izolarea și mania grandorii care-l caracterizează pe Putin, se pune întrebarea: Ar fi astăzi pace între Europa și Rusia lui Putin dacă NATO nu s-ar fi extins spre est după războiul rece și dacă ar fi existat o garanție occidentală referitoare la interesele Rusiei în Ucraina? Cu siguranță că nu.

Explicația acestui răspuns se bazează pe modul în care ar fi arătat situația internă a țărilor din Europa Centrală și de Est - din Estonia până în sud, la Bulgaria, inclusiv Polonia și România - dacă nici una dintre ele nu ar fi aderat la NATO și UE.

După ce au suferit aproape jumătate de secol sub comunism și, în multe cazuri, neavând o clasă de mijloc robustă nici măcar înainte de ocupația nazistă ori sovietică, fostele țări ale blocului sovietic ar fi putut să rămână state disfuncționale, cu zone rurale lovite de sărăcie și o viață politică instabilă și abjectă în capitale. Ceea ce ar fi făcut ca toate sau o majoritate a lor să fie vulnerabile la acțiunile răuvoitoare ale lui Putin.

Unul dintre cele mai mari mituri de la Washington e acela că SUA ar fi dus-o mai bine fără extinderea NATO. Să luăm cazul Moldovei, o țară în care se vorbește limba română și face parte din România Mare istorică, dar care n-a aderat la NATO și UE.

România a devenit un stat puternic și stabil pentru prima oară în istoria ei modernă, sub tutela NATO și UE și în ciuda ravagiilor staliniste din deceniile petrecute sub Ceaușescu. Moldova este însă slabă și șubredă - și o victimă probabilă a acțiunilor de destabilizare ale Rusiei lui Putin. Dacă NATO și UE nu s-ar fi extins înspre est, acum ar fi putut să existe mai multe Moldove între Germania și Rusia.

Succesul în politica externă se măsoară nu numai în reușite, ci și în eșecuri evitate. Eșecul evitat în Europa prin extinderea NATO constă într-o instabilitate cuprinzând o regiune vastă. Imaginați-vă care ar fi fost situația astăzi în inima Europei dacă frontierele NATO ar fi rămas înghețate după 1989.

NATO și UE au creat în Europa Centrală și de Est numeroase state cu instituții durabile și armate funcționale, capabile să contribuie la contracararea agresiunii ruse. Occidentul și-a dezvoltat atât puterea economică cât și cea politică. În felul acesta au fost încheiate socotelile ultimului război mondial și ale războiului rece.

Ungaria flirtează cu autoritarismul și Bulgaria este un stat fragil, dar ele constituie excepțiile - și încă pot fi reparate. Dacă situația militară a Rusiei în Ucraina s-ar deteriora considerabil, ar fi posibil ca premierul oportunist al Ungariei, Viktor Orbán, să se întoarcă la UE și la normele ei democratice.

Expansiunea NATO în Europa Centrală era practic inevitabilă, ținând cont de modul decisiv și tranșant în care s-a încheiat războiul rece, tot așa cum războaiele din fosta Iugoslavie din anii '90 au încurajat Vestul să extindă NATO în România, Bulgaria și Albania pentru a nu le lăsa izolate dincolo de câmpurile de bătălie balcanice.

Sau cu alte cuvinte: dacă Occidentul nu ar fi extins NATO și UE spre est, acum am fi luptat pentru Polonia în loc să luptăm pentru Ucraina și Belarus, întrucât e sigur că Putin ar fi pus presiune pe fiecare țară situată între Moscova și Berlin. Ucraina s-ar fi aflat demult sub cizma Kremlinului.

Germania ar fi alunecat și mai adânc în zona neutralității, fiind dependentă de o relație strânsă cu Rusia nu doar pentru gaze, ci și pentru a-și gestiona granițele cu Polonia și Cehia - dacă aceste țări n-ar fi fost în NATO și UE și ar fi fost mai vulnerabile la influența rusă.

Noi luptăm acum pentru a completa Intermarium, care în latină înseamnă „între mări”. E vorba mai exact de Marea Baltică și Marea Neagră - o centură de state democratice întinsă din Estonia, în nord, până în Ucraina, la sud, cu rolul de a proteja împotriva imperialismului rus.

Acest concept interbelic i-l datorăm omului de stat polonez Józef Piłsudski, care și l-a imaginat și ca apărare împotriva Germaniei. Numai că Germania este acum un vechi aliat. Cu Rusia înfrântă în Ucraina, obiectivul reprezentat de Intermarium va fi fost îndeplinit.

Totul e legat de geopolitică până când totul devine legat de Shakespeare, din moment ce Rusia fără Putin, oricât de instabilă ar fi, ar avea măcar o posibilitate de a se transforma într-o țară normală.

Și să nu-l uităm pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, un alt personaj shakespearean, fără a cărui carismă și conducere dinamică Ucraina poate că niciodată n-ar fi putut să-și adune voința de a-i rezista Rusiei pe câmpul de luptă. Geopolitica nu te poate ajuta decât până la un punct.

Articol de Robert D. Kaplan (cercetător la Foreign Policy Research Institute)

Traducere: Andrei Suba/RADOR.