De ce s-au revoltat egiptenii

Revoltele din Egipt au ca principală motivaţie faptul că nivelul de trai al oamenilor este extrem de scăzut, spune corespondentul Radio România pe spaţiul islamic, Carmen Gavrilă.

"Manifestanţii nu au cereri religioase, aceşti oameni au cereri strict motivate economic şi pe lângă acestea, cereri care ţin de libertatea de expresie.

"Dar principalul motiv este faptul că nivelul de trai este extrem de scăzut", consideră Carmen Gavrilă.

În general, se considera că Egiptul nu se poate revolta deoarece are la bază o societate agricolă, transmite Al Jazeera.

Fermieri au nevoie de stabilitate şi răbdare pentru a-şi îngriji pământul.

De asemenea, fermierii au nevoie de un guvern puternic care să-i protejeze împotriva dezastrelor naturale precum seceta şi inundaţiile.

Însă Egiptul nu mai este o societate agricolă.

Din momentul în care revoluţia militară a răsturnat monarhia din Egipt în 1952, ţara a fost condusă de un regim semi-autoritar care a folosit resursele statului, aparatul de securitate şi economia centrală pentru a suprima opoziţia politică, a cumpăra favoruri publice şi a da legimitate unei economii ineficiente şi unui guvern politic opresiv.

Acest lucru s-a mai schimbat din 1970, când Egiptul a fost obligat să îşi liberalizeze economia.

În acel moment, Egiptul venea după o înfrângere dureroasă în faţa Israelului (1967), iar economia sa era sufocată de costurile numeroaselor războaie.

Liberalizarea economiei din Egipt a fost încetinită în ani '80 deoarece noul preşedinte Hosni Mubarak, instalat în 1981, nu a vrut să facă schimbări majore în economie şi în clasa politică.

Însă în ani '90 acesta a fost forţat să accelereze procesul de privatizare sub presiunea datoriei externe şi a fondurilor internaţionale, cum ar fi Banca Mondială şi FMI, care au făcut din aceasta o precondiţie pentru acordurile lor.
--fb1
O nouă elită

Din acel moment o nouă oligarhie politică şi economică a apărut. O clasă dominată de proprietarii de societăţi nou privatizate din sectorul public.

Noua clasă a fost văzută repede de către egipteni ca o elită coruptă şi lacomă creată pentru a prelua controlul ţării în schimbul loialităţii faţă de regim.

Partidul Naţional Democrat a început să se bazeze pe sprijinul politic şi financiar al acestei clase de afaceri.

După privatizare, noua clasă a obţinut controlul a milioane de muncitori şi potenţiali votanţi care obişnuiau să lucreze în sectorul public în trecut.

Ca un rezultat, 20 la sută din locurile în Adunarea Populară, camera inferioară a parlamentului din Egipt, a fost ocupat de oameni de afaceri la alegerile din 2005.

Oamenii de afaceri controlează de asemenea funcţii de conducere în partidul de guvernământ şi în consiliul acestuia, partid condus de fiul lui Mubarak, Gahal, care se aşteaptă să fie şi succesorul acestuia.

În cadrul scrutinului din septembrie 2005, în care pentru prima oară egiptenii au putut să aleagă dintre mai mulţi candidaţi, Hosni Mubarak a câştigat alegerile cu 88% din voturi.

După victoria din alegeri, opoziţia şi organizaţiile pentru drepturile civile l-au acuzat pe preşedintele egiptean că încearcă să paseze puterea fiului său cel mic, Gamal, care a fost numit în 2002 secretar general în comitetul Partidului Naţional Democrat.

Frăţia Musulmană, o mişcare islamistă fondată în 1928, este considerată cel mai eficient şi mai popular grup de opoziţie din Egipt, fiind principalul critic al lui Hosni Mubarak.

Nemulţumirile populaţiei

După izbucnirea revoltei din Egipt, percepţia populaţiei asupra corupţiei a ieşit la suprafaţă.

Potrivit BBC, protestatarii sunt nemulţumiţi de sistemul educaţional, serviciile sociale şi de ineficienţa reformelor economice.

Sub politicile economice liberale susţinute de Hosni Mubarak, Egiptul a cunoscut un boom economic fără precedent în ultimii ani, mai ales în sectorul imobiliar.

Cu toate acestea Egiptul este în continuare afectat de şomaj, care a atins un nivel de 9,7 la sută în 2010, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Diferenţa mare între clasele sociale din Egipt a generat critici şi acuze la adresa preşedintelui şi a fiului său, potrivit cărora aceştia favorizează un grup de oameni de afaceri din cadrul partidului de guvernământ.

Opoziţia spune că partidul şi-a folosit influenţa politică pentru a monopoliza bogăţiile ţării, în timp ce majoritatea populaţiei trăieşte în sărăcie.

Potrivit unui raport al ONU, în 2009 rata sărăciei în Egipt era estimată la 40% în mediul rural şi 18 la sută în mediul urban.

De asemenea, potrivit unui studiu realizat de guvernul egiptean, numărul locuitorilor care trăiau sub pragul sărăciei în 2008 şi 2009 era de 16,3 milioane.

Banca mondială a stabilit pragul sărăciei la doi dolari pe zi de persoană.

Datoria externă a Egiptului este de 80,5% din PIB, conform CIA.

Partidul de guvernământ a negat aceste acuzaţii în mod repetat şi a subliniat că partidul este deschis pentru toţi locuitorii ţării.

De asemenea masele se plâng de nivelul ridicat al corupţiei şi de stagnare politică.

Conform indicelui de precepţie a corupţiei realizat de Transparency International, Egiptul a fost clasat în 2010 pe locul 98 în lista celor mai puţin corupte ţări din lume, top dominat de Danemarca.