Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cum este ales preşedintele Statelor Unite?

Alegerile din Statele Unite au loc întotdeauna în prima marţi din luna noiembrie. Cetăţenii aleg indirect preşedintele, prin intermediul electorilor.

Cum este ales preşedintele Statelor Unite?
Barack Obama şi Mitt Romney. Foto: Reuters.

05 Noiembrie 2012, 13:38

La 6 noiembrie, cetăţenii americani vor desemna un grup de mari electori reuniţi în cadrul unui "Colegiu Electoral", ei neparticipând în mod direct la alegerea preşedintelui.

Colegiul numără 538 de membri care vor alege preşedintele şi vicepreşedintele.

Alegerile vor fi câştigate de candidatul care va obţine majoritatea absolută de 270 de voturi, democratul Barack Obama sau republicanul Mitt Romney, informează agenţia France Presse.

--fb1Fiecare stat este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi în Congres.

Districtul Columbia, în care se află şi capitala, Washington, nu are niciun reprezentant cu drept de vot în Congres, dar are trei mari electori.

California, statul cel mai populat din SUA, numără 55 de mari electori.

În Texas sunt 38, iar în Florida, 29.

Statele cu cei mai puţini locuitori au minim trei mari electori.

În caz de egalitate, sarcina de a alege viitorul preşedinte îi revine Camerei Reprezentanţilor, iar vicepreşedintele este ales de Senat.

Preşedinte poate fi ales chiar şi fără majoritate absolută

Având în vedere acest sistem, este posibil ca preşedintele să fie ales fără să obţină majoritatea absolută a sufragiilor populaţiei, aşa cum s-a întâmplat în 2000, dar şi în alte trei cazuri în istoria Statelor Unite, notează AFP.

Această anomalie este posibilă întrucât în aproape toate statele - cu excepţia statelor Maine şi Nebraska - candidatul care obţine cele mai multe sufragii este reprezentat de toţi marii electori ai statului respectiv în Colegiul Electoral.

Astfel, în California este suficient ca un candidat să obţină un singur vot în plus faţă de rivalul său pentru a obţine susţinerea a 55 de mari electori.

Statele cu cei mai multi electori sunt California (55), Texas (34), New York (31), Florida (27), Pennsylvania şi Ilinois (câte 21), Ohio (20), Michigan (17), New Jersey, Carolina de Nord şi Georgia (câte 15), Virginia (13), Massachusettes (12), Washington, Tennessee, Missouri, Indiana (câte 11), Maryland, Arizona, Wisconsin şi Minnesota (câte 10).

Alegerile din Statele Unite au loc întotdeauna în prima marţi din luna noiembrie.

Noul preşedinte este pus în funcţie anul următor, pe 20 ianuarie.

Politica externă, dezbătută de candidaţii la preşedinţia SUA
În lume 21 Octombrie 2012, 16:19

Politica externă, dezbătută de candidaţii la preşedinţia SUA

Între Mitt Romney şi Barack Obama nu există diferenţe majore în ceea ce priveşte viziunea asupra politicii externe, consideră...

Politica externă, dezbătută de candidaţii la preşedinţia SUA
O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
În lume 14 Martie 2026, 16:11

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova

Incidentul s-a produs în regiunea Cimișlia, din sudul Republicii Moldova.

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
În lume 14 Martie 2026, 16:04

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg, în timp ce Hamas îi cere...

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
În lume 14 Martie 2026, 11:07

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran aduce noi amenințări asupra infrastructurii energetice din Golf, după...

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
În lume 14 Martie 2026, 03:15

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

O baterie de rachete Patriot a fost desfăşurată de armata elenă pentru a proteja o parte importantă a spaţiului aerian bulgar...

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
În lume 13 Martie 2026, 23:55

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran

În Serbia, guvernul a decis să micşoreze accizele cu 20% la benzină şi la motorină, după ce a interzis exportul de petrol şi...

Aleksandar Vučić despre securitatea naţională în contextul războiului din Iran
Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
În lume 13 Martie 2026, 23:47

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv

Astăzi au fost proteste ale agricultorilor spanioli care cer măsuri urgente de limitare a creşterii preţurilor la combustibil.

Guvernul Israelului acuză Spania că şi-a retras ambasadorul de la Tel Aviv
Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună
În lume 13 Martie 2026, 23:17

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Este o iniţiativă menită să refacă relaţiile care s-au degradat după Brexit, privind securitatea economică şi energetică.

Irlanda şi Marea Britanie au semnat o declaraţie comună

Radio România

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian

Trump spune că nu este încă dispus să negocieze pacea cu regimul iranian
CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist

CUBA: Pe fondul agravării crizei energetice, protestatarii devastează sediul Partidului Comunist
BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum

BUCUREȘTI: Magazin de la parterul unui bloc, cuprins de un incendiu cu mari degajări de fum
Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump

Războiul cu Iranul scoate la iveală fisuri în coaliția republicană a lui Trump