Comandant militar iranian, ucis în atacurile israeliene
Armata israeliană anunță că l-a eliminat pe șeful Comandamentului operațional al forțelor armate iraniene, Ali Shadmani.

17 Iunie 2025, 11:25
O agenție iraniană de știri relatează că Israelul a lovit marți orașul Kashan din centrul țării, dar și capitala Teheran, iar autoritatea iraniană pentru aviație civilă a anunțat că anularea tuturor zborurilor a fost extinsă până marți la ora 14:00.
Și în Israel au fost raportate în această dimineață noi explozii puternice la Tel Aviv și Ierusalim, potrivit unor martori oculari citați de agențiile de știri, după ce armata israeliană activase sistemele defensive de interceptare a rachetelor iraniene.