Cine este opoziţia siriană?

Idlib, localitate aflată în apropierea graniţei cu Turcia, a fost o fortăreaţă a membrilor armatei de eliberare a Siriei.

Conform unor rapoarte de la faţa locului, acum au loc lupte şi în altă localitate, Deraa.

În acest timp, tot mai multe mesaje de la nivel internaţional condamnă acţiunile preşedintelui sirian şi cer încetarea de urgenţă a luptelor.

Chiar Naţiunile Unite au prezentat un plan care cuprinde, printre altele, încetarea imediată a violenţelor şi a asasinatelor, acces neîngrădit pentru ajutoarele umanitare şi iniţiere a dialogului cu opoziţia.

Numai că Damascul pare a nu ţine cont de nimic.

Idlib, Hama, Deraa, Alep, sunt nume acum folosite firesc pentru a menţiona, ca în orice ştire de presă, locul unde se întâmplă un eveniment.

Însă puţină lume şi asociază aceste localităţi cu altceva decât cu luptele sau protestele care au loc zilnic în Siria.

Oraşe încărcate de istorie

Idlib, Hama, Deraa, Homs, tot atâtea locuri cu o istorie de militantism islamic, de opoziţie istorică la regimul baahssist sirian şi la familia Assad.

Cei mai mulţi observatori ai evenimentelor din Siria au ajuns la concluzia că ce se întâmplă acolo seamănă tot mai mult cu un război civil.

Pe baza puţinelor mărturii independente de la faţa locului şi luând în calcul istoria recentă a Siriei, se profilează mai multe grupuri cu interese diferite în chiar interiorul opoziţiei siriene.

Medicul sirian Mohamed Laskin, rezident în România, consideră însă că diversele grupări de opoziţie profilează de fapt viitorul multipartit al Siriei.

Mohamed Laskin a spus că "acum, în Siria s-au format trei curente foarte importante. În primul rând, Consiliul Naţional Sirian, Uniunea Coordonatorilor a Revoluţiei din Siria şi Frontul Naţional Kurd. Toţi trei acum s-au întâlnit în Egipt, pentru a aduna toate forţele astea, toate trei, într-o singură forţă, ca să poată prelua conducerea tării după căderea regimului".

Mozaicul opoziţiei siriene

Pe de o parte, sunt grupuri de populaţie care iniţial nu voiau căderea regimului şi mai ales, nu a preşedintelui Assad, ci doar reforme.

Altele formau nucleul firav al unei dizidenţe cu opţiuni clare de schimbare din temelie a regimului, dar pe coordonate seculariste.

Şi grupuri consistente formate fie din rămăşiţe ale grupărilor militante islamiste, ca Fraţii Musulmani sirieni, fie din cetăţeni sirieni tradiţionalişti, care considerau că regimul nu le acomodează suficient sensibilităţile religioase.

În tot acest amalgam, este greu de identificat care este motorul principal al opoziţiei faţă de regimul Assad, însă cert este că la imaginea civililor, care protestau iniţial cu pancarde, acum s-a adăugat aşa-numita Armată Siriană Liberă, grupare care declarativ este formată din protestatari, care au ales să lupte nu cu sloganuri, ci cu bombe şi Kalaşnikov.

Nu este clar de unde se aprovizionează cu acest armament.

Serviciile secrete ruse susţin că este vorba de grupări islamiste din afara ţării, care au grijă să alimenteze cu arme opoziţia siriană.

Dată fiind buna relaţie dintre Kremlin şi Bashar al-Assad, astfel de informaţii trebuie privite cu reţinere, însă şi alţi observatori externi notează că graniţele Siriei au devenit foarte permeabile la trafic de arme şi nu este clar pe ce mâini ajung acestea.