Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Cea mai mare parte a militarilor britanici a părăsit Afganistanul

Anunţul retragerii a fost făcut, la Londra, de premierul Boris Johnson, care a subliniat că acest moment nu înseamnă şi sfârşitul angajamentului Marii Britanii faţă de Afganistan.

Cea mai mare parte a militarilor britanici a părăsit Afganistanul
Premierul britanic, Boris Johnson. Foto: Agerpres/ EPA

08 Iulie 2021, 20:27

Marea Britanie a anunţat că cea mai mare parte a militarilor săi a părăsit Afganistanul, la numai două zile după ce şi Statele Unite şi-au retras majoritatea covârşitoare a trupelor.

Mai multe ţări participante la misiunea NATO începută în urmă cu 20 de ani - între care şi România - şi-au repatriat deja militarii.

Anunţul retragerii majorităţii militarilor britanici a fost făcut, la Londra, de premierul Boris Johnson, care le-a spus deputaţilor din Camera Comunelor că acest moment nu înseamnă şi sfârşitul angajamentului Marii Britanii faţă de Afganistan.

În urmă cu două zile, şi Statele Unite au anunţat că şi-au retras militarii din Afganistan în proporţie de 90 la sută. Retragerea completă este plănuită să aibă loc până la data simbolică de 11 septembrie, zi în care - în anul 2001 - au avut loc atentatele de la New York şi Washington, puse la cale de organizaţia Al-Qaida, moment ce a determinat ulterior invazia Afganistanului.

Preşedintele Joe Biden va ţine un discurs în această seară, presat de criticii săi - după cum spunenţia Reuters - să dea mai multe explicaţii populaţiei despre decizia luată în aprilie de a retrage forţele americane din Afganistan, în ciuda opiniei militarilor, care doreau o mai solidă prezenţă americană alături de armata afgană, pentru a evita ca ţara să devină un teren propice pentru grupările extremiste.

De altfel, comandantul trupelor americane din Afganistan, generalul Austin Miller, a avertizat săptămâna trecută că ţara ar putea ajunge la război civil după plecarea trupelor NATO, la fel cum a făcut astăzi şi şeful forţelor armate din Marea Britanie, Nick Carter.

Preşedintele afgan, Ashraf Ghani, a declarat însă că guvernul său are capacitatea de a controla ţara, şi asta, în ciuda faptului că talibanii controlează deja aproape 200 din cele 400 de districte şi duc lupte pentru a cuceri alte 135 de districte ale Afganistanului.

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
În lume 19 Martie 2026, 18:31

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE

România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina au înființat „Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială”.

România, Bulgaria, Moldova și Ucraina vor colabora în privința frontierelor și a fondurilor UE
Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
În lume 19 Martie 2026, 16:38

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos

Consulul îndeamnă credincioşii să nu dea curs acestui gen de mesaje neverificate care circulă online şi să se informeze doar...

Consulul României la Haifa dezminte zvonurile privind închiderea Mormântului lui Iisus Hristos
Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice
În lume 19 Martie 2026, 16:31

Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice

SUA au anunțat că vor executa, joi, cele mai ample lovituri de până acum asupra Iranului.

Iranul avertizează că va distruge obiective energetice ale țărilor inamice
Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră
În lume 19 Martie 2026, 13:40

Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră

Secretarul general NATO, Mark Rutte, și președintele României, Nicuşor Dan s-au întâlnit la sediul NATO, pe fondul...

Nicușor Dan: Reuniune NATO privind Marea Neagră
Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz
În lume 19 Martie 2026, 10:30

Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz

Organism al ONU pentru securitate maritimă, OMI estimează că 3.200 de nave cu 20.000 de marinari la bord sunt blocate în...

Organizaţia Maritimă Internaţională solicită crearea unui coridor maritim sigur în strâmtoarea Ormuz
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles
În lume 19 Martie 2026, 10:26

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles

Este de aşteptat ca discuţiile celor doi să includă evoluţiile din Orientul Mijlociu, însă şi pe cele din Ucraina, iar...

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlnește cu secretarul general NATO, Mark Rutte, la sediul Alianţei din Bruxelles
Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid
În lume 19 Martie 2026, 09:54

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid

Spania este parte a unui turneu european, care a inclus Franţa, Marea Britanie şi România, prin care liderul de la Kiev...

Miercuri, preşedintele Volodimir Zelenski a fost la Madrid
Nicușor Dan și Mark Rutte - Conferință de presă comună la sediul NATO (VIDEO + TEXT)
În lume 19 Martie 2026, 09:49

Nicușor Dan și Mark Rutte - Conferință de presă comună la sediul NATO (VIDEO + TEXT)

Conferință de presă după întrevederea președintelui Nicușor Dan cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Nicușor Dan și Mark Rutte - Conferință de presă comună la sediul NATO (VIDEO + TEXT)

Radio România

Proiectul bugetului de stat, adoptat de comisiile de buget-finanțe

Midia Marine Terminal, despre remorcherul scufundat în larg: Nava era autorizată să participe la toate tipurile de operaţiuni specifice

Cadre militare, vizate de percheziţii într-un dosar de delapidare cu prejudiciu de 300.000 de lei

Regatul Unit, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Japonia sunt pregătite să participe la deblocarea strâmtorii Ormuz