Catalonia, pro şi contra independenţei

Tribunalul Constituţional al Spaniei s-a pronunţat, în luna martie, cu privire la declaraţia de suveranitate, adoptată în 2013 de Parlament (parlamentul de la Barcelona): este, prin sentinţă, declarată neconstituţională.

Mai mult, la începutul lunii aprilie, iniţiativa partidelor catalane – cu formula “pentru a decide viitorul politic al regiunii”- prezentată în Congresul deputaţilor de la Madrid a căzut: cererea de organizare a referendumului în 9 noiembrie 2014 a fost respinsă cu majoritate de voturi.

Neoficial, actualul lider al guvernului regional, de la coaliţia CiU, Convergenţă şi Uniune (de orientare conservatoare, partener tradiţional al Partidului Popular, dar care s-a convertit, cam peste noapte, spun unii analişti, la independentism) afirmă că este un lider al consultării, nu unul al independentei.

În acest moment, dialogul Madrid-Barcelona este blocat, pentru că premierul nu acceptă o discutie cu Artur Más dacă acesta nu renunţă la ideea de referendum. Societatea catalană pare împărţită în cei care susţin independenţa şi cei care sunt mulţumiţi de statutul actual al Cataloniei, comunitate autonomă cu instituţii şi competenţe proprii.

Din cauza campaniilor din media catalane care susţin independenţa, în multe familii problemele politice au devenit un subiect tabu. Apelând la realităţi diferite, precum Kosovo, Scoţia sau Quebec, susţinătorii independenţei aduc şi câteva evenimente istorice ca argument în pledarea cauzei. Mai vorbesc şi despre identitate, naţiune şi voinţa de a exista ca popor.

Pro

În Barcelona, orice sărbătoare a căpătat conotaţie politică. 23 aprilie e San Jordi, Sfantul Gheorghe în limba catalană, şi ziua patronului oraşului, un prilej de a dărui o carte şi o floare. De obicei, un trandafir, dar până şi trandafirii au devenit simbol al independenţei, pentru că sunt vanduţi în celofan cu dungi rosii şi galbene, culorile steagului regional.

De fiecare dată când Catalonia cere ceva, Madridul se opune, spune liderul guvernului catalan, Artur Más, care i-a primit în Palau de la Generalitat, o clădire veche de 600 de ani, sediul guvernului regional, pe corespondenţii externi din Spania.

Cu un discurs calm, dar ferm şi cu o terminologie uşor modificată. Declară că pregăteşte “o lege catalană care sa ne permita acest lucru şi astept din partea statului spaniol, care nu a dorit să ne transfere competenţele pentru organizarea unui referendum, să nu ne impiedice să facem acest lucru. Această consultare, la fel ca cele mai multe realizate în Spania, nu ar avea caracter juridic. Ar avea specificul unul mandat politic, evident, pentru a dialoga”.

Iniţiativa de separare este susţinută de o parte a societăţii civile, organizată în platforme precum Asamblea Nacional Catalana, care are 31000 de membri. Între acţiunile pe care le organizează este Via Catalana, care a scos în stradă sute de oameni ce şi-au dat mâna de-a lungul regiunii, la 11 septembrie 2013, revendicând independenţa faţă de Spania. Carmé Forcadell este preşedinta acestei platforme şi susţine că “Majoritatea oamenilor din Catalonia doresc acest referendum şi vom face tot posibilul să aibă loc. Aşa e democratic, pentru a şti ce gândesc oamenii, trebuie lăsati să voteze. Va fi foarte dificil ca Madridul să ne spuna NU. Ei îşi apără politica de a fi toţi împreună, noi ne apărăm dreptul de a ne decide viitorul, suntem o naţiune şi avem voinţa sa fim un popor”.

Contra

Dincolo de sloganuri şi un lobby din ce în ce mai prezent la nivel european, în Catalonia nu ştie nimeni ce participare ar putea fi considerată valabilă pentru a lua o decizie. Nici întrebările propuse pentru referendum nu sunt clare.

Promotorii independenţei prezintă motive istorice şi de identitate, susţinând că regiunea lor are o istorie milenară şi că anul acesta se împlinesc 300 de ani de cand Catalonia şi-a pierdul suveranitatea în faţa Spaniei, în lupta împotriva dinastiei de Bourbon.

Dar sunt istorici care spun că regiunea făcea parte din teritoriile coroanei spaniole încă înainte de 1700, astfel încât istoria Cataloniei nu poate fi desprinsă de contextul iberic în nici un moment.

Manuel Cruz, filosof şi scriitor, profesor la Universitatea din Barcelona, ne-a explicat de ce acest referendum nu se justifică, începând chiar de la întrebările pe care guvernul catalan le pune populaţiei, dacă va reuşi să organizeze referendumul din 9 noiembrie. Acestea sunt Vreţi ca regiunea Catalonia să devina stat? Și Vreţi ca acest stat să fie independent?

“Este o întrebare concepută în interesul coaliţiei din guvernul regional. Se folosesc idei care sunt prezentate ca similare, dar care duc la confuzie: consultare şi dreptul de a decide nu înseamnă acelaşi lucru. Dacă cineva este consultat, nu are dreptul de a decide, este pur şi simplu întrebat. Capcana este că dacă faci o consultare, din punct de vedere politic este valabilă, ceea ce este foarte periculos. Daca spui oamenilor că e o întrebare consultativă şi nu va avea consecinţe, este posibil ca oamenii să mearga să voteze. Dar dacă le spui că va fi independenţă, fără să explici consecinţele economice şi politice, atunci oamenii se gândesc înainte să meargă la urne. Jocul este astfel: se prezintă ca o consultare, însă rezultatul functionează ca o decizie”.

Dacă legea catalană privind consultarea populară pe care o pregăteşte guvernul catalan va fi şi ea contestată la Tribunalul Constituţional, lui Artur Más îi mai rămâne o singură variantă: un nou scrutin electoral, alegeri anticipate în anul 2015, un pretext pentru partidele naţionaliste să îşi prezinte din nou programul electoral cu independenţa regiunii ca obiectiv principal.