Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Bulgaria "susţine" aderarea Turciei la UE

Premierul bulgar Boyko Borisov a anunţat în timpul vizitei la Sofia a premierului turc Recep Tayyp Erdogan că Bulgaria susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană.

Bulgaria "susţine" aderarea Turciei la UE
Premierul turc, Recep Tayyp Erdogan(stânga), a fost primit la Sofia de omologul său bulgar, Boyko Borisov. Foto: Reuters

04 Octombrie 2010, 20:01

Premierul turc, Recep Tayyp Erdogan, s-a aflat într-o vizită de-o zi în Bulgaria.

Potrivit site-ului novinite, unul dintre subiectele dezbătute de premierul turc şi de cel bulgar a fost proiectul Nabuco şi implicit importanţa construirii gazoductului european.

Ministrul bulgar al economiei susţine că acesta ar trebui să fie gata în patru ani şi ar trebui să fie prima conductă operaţională din cadrul proiectului.

Un alt subiect de pe agenda discuţiilor a fost aderarea Turciei la Uniunea Europeană, premierul bulgar afirmând că ţara sa susţine acest proces.

În ceea ce priveşte organizarea în Bulgaria a unui referendum pe această temă, primul-ministru a declarat că subiectul nu a fost dezbătut până în prezent.

"Discuţii în acest sens vor avea loc doar după ce Turcia va finaliza negocierile de aderare cu Uniunea Europeană", a anunţat Boyko Borisov.

Problema a fost ridicată în urmă cu câteva luni de naţionaliştii bulgari.

Turcia este "nedreptăţită" de Bruxelles

Premierul turc şi-a manifestat nemulţumirea faţă de felul în care ţara sa este tratată în comparaţie cu alte state care au vrut să adere la spaţiul comunitar.

În opinia sa Turcia este nedreptăţită de Bruxelles.

"Procesul de aderare al Turciei este în mod constant amânat de Bruxelles, iar acesta nu este un lucru bun. Am deschis mai multe capitole de negociere, dar nici măcar unul nu a fost finalizat. Cu toate acestea suntem răbdători şi sperăm că procesul va fi încheiat cu succes", a declarat premierul turc.

Acordul interguvernamental pentru gazoductul Nabucco va fi semnat pe 13 iulie la Ankara
În lume 03 Iulie 2009, 14:37

Acordul interguvernamental pentru gazoductul Nabucco va fi semnat pe 13 iulie la Ankara

Adrian Videanu, ministrul Economiei din România, a confirmat vineri cã acordul va fi semnat pe 13 iulie, adãugând cã a fost...

Acordul interguvernamental pentru gazoductul Nabucco va fi semnat pe 13 iulie la Ankara
Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
În lume 16 Martie 2026, 08:22

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte

Iranul a lansat aproape 2.000 de rachete şi drone asupra Emiratelor Arabe Unite de la începutul războiului, majoritatea fiind...

Mai multe ţări din Golf au raportat noi atacuri iraniene peste noapte
Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
În lume 16 Martie 2026, 07:45

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative

Rezultat șoc la Marsilia, reprezentantul partidului de extremă dreapta se află umăr la umăr cu primarul socialist în funcție.

Franța: Rezultatele de la locale, un semnal de alarmă pentru alegerile prezidențiale și legislative
Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 07:26

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz

NATO va avea un viitor "foarte rău", dacă ţările membre nu ajută Statele Unite să securizeze strâmtoarea Ormuz, a declarat...

Preşedintele american, Donald Trump, îşi intensifică presiunile asupra aliaţilor pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"
În lume 15 Martie 2026, 10:01

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"

Teheranul continuă să lanseze rachete și drone în regiune.

Donald Trump susţine că Iranul este "complet învins"

Radio România

Aeroportul din Dubai reia treptat zborurile după un atac cu drone care evidențiază riscurile pentru aviația globală

Campanie electorală tensionată în Ungaria: Orbán și Magyar se acuză reciproc înaintea scrutinului din aprilie

Simularea Evaluării Naţionale începe cu testarea la Limba şi Literatura Română

Proiectul bugetului de stat, în dezbaterea aleșilor