Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Boom imobiliar în Afganistan

Valoarea caselor a crescut în pofida faptului că ţara este afectată de violenţă.

Boom imobiliar în Afganistan

Articol de Ioana Dogaru, 23 Noiembrie 2009, 12:34

Potrivit agenţilor imobiliari, preţurile caselor din Kabul au crscut în ultimul an, cu circa 75%.

Această creştere se datorează în mare parte sumelor foarte mari pe care agenţiile internaţionale sunt dispuse să le plătească, pentru a achiziţiona imobile în cele mai bune locaţii.

Majoritatea afganilor îşi câştigă existenţa din contractele pe care le au cu armata şi proiecte de construcţii, deşi unii se întreţin şi din traficul cu droguri.

Richard Scarth, militar trecut în rezervă, care trăieşte în Londra, proprietar al companiei Property Consulting, declară pentru BBC că nu se teme de faptul că are cunoştiinţe legate de averile afganilor.

El a mai spus că nu simte că este în pericol şi că toate incidentele care se petrec sunt explicate prin nenoroc.

"Eşti la momentul nepotrivit, la locul nepotrivit", a adăugat Scarth.

Proprietarul companiei de imobiliare a mai declarat că în pofida crizei, viaţa în Afganistan este neschimbată.

"Acest lucru se întâmplă deoarece economia ţării este condusă de ONU", a mai spus Richard Scarth, completând că "banii vin încontinuu, indiferent de situaţia economică mondială".

Totuşi, cetăţeanul de rând din Afganistan vede o parte foarte mică din banii care rulează în ţara sa, opinează Scarth.

Majoritatea afganilor care trăiesc în Kabul, vin din împrejurimi.

Populaţia Kabulului este de 3 milioane de locuitori, acesta fiind încă un motiv care contribuie la creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară, nefiind suficiente locuinţe disponibilie pentru populaţie.

Chiria unei case cu 4 dormitoare deseori depăşeşte 10000 de dolari pe lună, preţul de cumpărare fiind în jurul sumei de 500000 de dolari.

Poporul afgan are o expresie, a încheiat Richard Scarth: "Noi nu trăim, noi supravieţuim".

Scade susţinerea americanilor pentru războiul din Afganistan
În lume 18 Noiembrie 2009, 13:28

Scade susţinerea americanilor pentru războiul din Afganistan

Un sondaj realizat în Statele Unite relevă o erodare a susţinerii acţiunii militare.

Scade susţinerea americanilor pentru războiul din Afganistan
Viaţa în Afganistan
Documentare 12 Octombrie 2009, 14:02

Viaţa în Afganistan

Războiul şi fundamentalismul religios au devenit ceva firesc în Afganistan.

Viaţa în Afganistan
În lume 18 Martie 2026, 18:36

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului

Pe de altă parte, Teheranul a confirmat uciderea ministrului Informaţiilor, Ismail Khatib, ultimul din lista înalţilor...

Iranul a atacat din nou teritoriul Israelului
Autoritățile Republicii Moldova anunță că sunt stocuri suficiente de carburanţi
În lume 18 Martie 2026, 17:44

Autoritățile Republicii Moldova anunță că sunt stocuri suficiente de carburanţi

Autorităţile de la Chişinău au luat decizia de a limita temporar vânzarea motorinei în canistre la doar 20 de litri.

Autoritățile Republicii Moldova anunță că sunt stocuri suficiente de carburanţi
CE propune simplificare semnificativă a înființării unei firme
În lume 18 Martie 2026, 16:24

CE propune simplificare semnificativă a înființării unei firme

Pentru dezvoltarea afacerilor, Comisia Europeană dorește să se înființeze o firmă în cel mult 48 de ore, online, cu costuri...

CE propune simplificare semnificativă a înființării unei firme
Uniunea Europeană va semna un acord de securitate cu Islanda
În lume 18 Martie 2026, 15:22

Uniunea Europeană va semna un acord de securitate cu Islanda

Documentul reprezintă un cadru de colaborare în domenii precum schimbul de informații, gestionarea crizelor, securitatea...

Uniunea Europeană va semna un acord de securitate cu Islanda
Întrevedere Nicuşor Dan - Mark Rutte, joi, la Bruxelles
În lume 18 Martie 2026, 10:28

Întrevedere Nicuşor Dan - Mark Rutte, joi, la Bruxelles

Evoluţiile de securitate şi situaţia de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, sunt pe agenda discuţiilor.

Întrevedere Nicuşor Dan - Mark Rutte, joi, la Bruxelles
Ultimele evoluţii ale războiului din Orientul Mijlociu
În lume 18 Martie 2026, 10:19

Ultimele evoluţii ale războiului din Orientul Mijlociu

Statele Unite au bombardat ţinte iraniene din zona Strâmtorii Ormuz, în timp ce Iranul a lansat rachete cu fragmentare asupra...

Ultimele evoluţii ale războiului din Orientul Mijlociu

Radio România

NEAMȚ: Decesele de la ATI, fără legătură cu focarul de Acinetobacter baumannii, potrivit SJU Piatra-Neamț

Secretarul general al NATO: Aliații discută despre cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Mandolistul Avi Avital revine la Sala Radio

Mandolistul Avi Avital revine la Sala Radio

Mandolistul Avi Avital revine la Sala Radio
Doi medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe, trimiși în judecată pentru ucidere din culpă