Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Atacatorii redacţiei Charlie Hebdo, căutaţi de poliţie

Trei bărbaţi înarmaţi au deschis focul în redacţia din Paris a revistei săptămânale de satiră "Charlie Hebdo", au ucis 12 oameni şi au rănit alţi 8.

Atacatorii redacţiei Charlie Hebdo, căutaţi de poliţie
Atentat la Paris. Foto: captură video.

Articol de Radiojurnal, 07 Ianuarie 2015, 18:43

În capitala franceză a fost declarată stare de alertă în urma atacului islamist asupra sediului revistei Charlie Hebdo.

Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că autorităţile sunt în căutarea a trei atacatori.

"Pentru a îi găsi cât mai repede pe cei trei care au comis acest act barbar, toate mijloacele ministerelor de interne şi de justiţie au fost mobilizate, în aşa fel încât investigaţiile să aibă loc rapid şi să putem identifica atacatorii şi să îi arestăm", a afirmat ministrul Cazeneuve.

Caricaturistul danez Kurt Westergaard, ale cărui desene, care îl ilustrau pe profetul Mohamed cu o bombă în turban, au fost republicate de Charlie Hebdo în 2006, a afirmat că presa nu trebuie să capituleze în faţa terorismului.

Preşedintele Obama şi-a oferit ajutorul pentru a îi aduce în faţa justiţiei pe ceri care au comis acest "atac oribil".

Liga Arabă a condamnat atacul şi l-a descris drept "un act criminal".

Cel mai grav atac terorist "din ultimii 40 de ani"

Franţa este în alertă maximă după cel mai grav atentat terorist din ultimii 40 de ani.

Trei bărbaţi înarmaţi au deschis focul în redacţia revistei săptămânale de satiră "Charlie Hebdo", au ucis 12 oameni şi au rănit alţi 8.

Atacul a avut loc în jurul prânzului şi a durat mai puţin de zece minute.

Martori citaţi de presa franceză susţin că i-ar fi auzit pe atacatori strigând "Allah este mare!" înainte să deschidă focul.

Teroriştii au reuşit apoi să fugă, iar poliţia a declanşat o amplă acţiune de căutare şi neutralizare a lor.

Zona Parisului a fost, practic, închisă, o dată cu ridicarea alertei teroriste la gradul maxim.

Mii de poliţişti sunt mobilizaţi în stradă, iar principalele locuri publice sunt supravegheate de patrule înarmate.

Corespondentul Radio România Actualităţi este în legătură directă.

Tudor Ţepeneag, bună seara! Cum a fost posibil un asemenea atac, mai ales că sediul redacţiei "Charlie Hebdo" a fost o ţintă şi în 2011?

Reporter: Bună seara! Da, este extrem de greu de crezut că s-a putut întâmpla ceea ce s-a întâmplat. Teroriştii erau, ce-i drept, extrem de bine organizaţi, iar atacul lor a fost planificat cu multă grijă. Ei au ucis, de altfel, doi poliţişti care asigurau paza clădirii şi au forţat o ziaristă să formeze codul de la uşa principală.

Astfel au putut intra în plină şedinţă de redacţie şi ei au tras în ziarişti, ucigând, cum s-a spus, zece dintre ei şi rănind alţi câţiva. Printre victime se află patru caricaturişti extrem de cunoscuţi. Persoane prezente în zonă au filmat partea evenimentelor şi, când vezi imaginile, ai impresia că asişti la scene de gherilă urbană.

Cert este că teroriştii erau extrem de bine pregătiţi, bine înarmaţi şi au acţionat cu multă determinare.

Realizator: Preşedintele francez a cerut astăzi unitate naţională. Cum au reacţionat locuitorii Parisului şi care este atmosfera generală în Franţa?

Reporter: Da, preşedintele François Hollande a lansat în mod implicit un apel spre a se evita dezbinarea, astfel încât francezii de religie islamică să nu fie priviţi cu suspiciune din cauza celor întâmplate. Pe de altă parte, elanul naţional de solidaritate şi de simpatie faţă de victime şi de familiile lor este extrem de palpabil.

Numeroşi oameni s-au deplasat la locul atentatului, în primul rând ziarişti, confraţi ai victimelor, au fost depuse flori în faţa clădirii şi principalul sindicat al ziariştilor a chemat chiar la această oră în centrul Parisului la o adunare publică de solidaritate. Să mai spunem că drapelurile franceze au puse în bernă, la Preşedinţie, la sediul primului ministru şi la Adunarea Naţională din Paris.

Stare de alertă în unele state europene

Mai multe state europene sunt în alertă, după atacul de la Paris: în Italia starea de alertă antiteroristă a fost ridicată la nivel maxim, iar ministrul de interne a convocat o întâlnire cu reprezentanţii forţelor de oridine.

În Spania, poliţia a evacuat după-amiază clădirea care găzduieşte sediile mai multor publicaţii importante, după ce la intrare a fost descoprit un colet suspect - transmit corespondenţii noştri.

În Danemarca, directorii unui ziar care a publicat la rându-i în trecut caricaturi cu profetul Mahomed şi-au avertizat angajaţii şi au întărit măsurile de securitate, notează Reuters.

România, "păstrează nivelul precaut al alertei antiteroriste"

Autorităţile române au decis că nu se impune ridicarea nivelului de alertă antiteroristă. Aceasta rămâne la nivelul "precaut", semn că pentru moment în România nu există pericolul producerii unor atentate teroriste, a explicat pentru Radio România Actualităţi, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava.

"Până în prezent, în România nivelul de alertă teroristă rămâne la nivelul "precaut", "albastru precaut". Aceasta înseamnă că informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică un risc scăzut de producere a unui atac, atentat terorist, pe teritoriul României. Măsurile adoptate de Serviciul Român de Informaţii sunt luate pe baza evaluărilor permanente pe care noi le facem şi sunt adecvate pentru fiecare situaţie în parte.

"Serviciul se află într-o permanentă precauţie şi activare eficeintă a palierelor interne şi externe de cooperare, permit identificarea timpurie a riscurilor teroriste şi neutralizarea unor activităţi pe acest profil antiterorist", a mai spus Sorin Sava.

Condamnări ale atentatului din România

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au condamnat atacul de la Paris, la unison cu ceilalţi lideri internaţionali.

Atacarea redacţiei săptămânalului francez Charlie Hebdo reprezintă un act terorist crud şi laş, apreciază preşedintele Klaus Iohannis care îi asigură pe toţi partenerii României de întregul sprijin în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel.

Premierul Victor Ponta care a avut şi o scurtă postare pe Twitter în limba franceză, a subliniat că România este solidară cu Franţa şi condamnă ferm actul de terorism care afectează libertăţi fundamentale.

Şi ministrul de externe, Bogdan Aurescu, şi-a exprimat profunda indignare faţă de atacul de la Paris, despre care a spus că este unul fără precedent.

El a precizat, pentru Radio România, că din primele informaţii de la Ambasada României, niciun cetăţean român nu a fost afectat în urma acestui atentat.

Termeni fermi de condamnare a teroriştilor

Comunitatea internaţională a condamnat foarte rapid şi în termeni extrem de fermi atacul terorist de la Paris.

Liderii lumii au dat, de asemenea, asigurări că vor fi alături de Franţa în lupta împotriva terorismului, dar şi pentru apărarea libertăţii de exprimare. Cristina Dumitrescu a sintetizat informaţiile transmise de agenţiile internaţionale de presă.

Liderii Comisiei Europene, Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Marii Britanii, dar şi Federaţiei Ruse au condamnat cu fermitate atacul armat asupra sediului publicaţiei franceze de satiră Charlie Hebdo de la Paris, soldat cu 12 morţi.

Atentat intolerabil, abominabil, brutal, un act terorist infam, laş şi revoltător - au spus astăzi mai marii lumii despre ceea ce s-a întâmplat la Paris.

Liga Arabă şi principala autoritate a musulmanilor sunniţi, Al Azhar, au condamnat atentatul din capitala Franţei, subliniind că "islamul denunţă orice violenţă".

În sfârşit, preşedintele SUA, Barack Obama, le-a oferit aliaţilor săi francezi asistenţa necesară pentru prinderea şi aducerea în justiţie a teroriştilor responsabili pentru atacul de astăzi de la Paris.

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
În lume 29 Martie 2024, 14:11

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia

Râul Tisa izvorăşte în Carpați, pe versantul sudic al Muntelui Pip Ivan (2.028 metri), în regiunea vestică Ivano-Frankivsk,...

Ucraina ar putea construi un port pe Tisa, în regiunea Transcarpatia
"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
În lume 29 Martie 2024, 14:04

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"

Estonia a a derat la NATO pe 29 martie 2004 alături de România, Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia.

"Dacă nu ar fi aderat la NATO, Estonia ar fi fost acum în locul Ucrainei"
Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
În lume 29 Martie 2024, 11:15

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma

Papa Francisc a spălat aseară picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma, un ritual care marchează...

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deţinute într-o închisoare din Roma
"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
În lume 29 Martie 2024, 11:05

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"

FOREIGN POLICY: Europa ar face bine să fie pregătită.

"Orban își scoate iar la înaintare campania anti-Soros"
Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
În lume 29 Martie 2024, 08:32

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei

Mai multe explozii s-au auzit vineri dimineaţă, 29 martie, în regiunea vest-ucraineană Ivano-Frankivsk. Congorm...

Explozii raportate în partea de vest a Ucrainei
Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
În lume 29 Martie 2024, 07:44

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american

Programul de ajutor pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul SUA încă de anul trecut.

Apel insistent al preşedintelui Volodimir Zelenski adresat Congresului american
Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană