"Aleksandr Lukașenko a încercat să se folosească de migranți ca de o armă"

După luni de zile în care președintele belarus Aleksandr Lukașenko a dezlănțuit o criză a migranților împotriva Uniunii Europene, jocul a ajuns într-un cerc vicios.

Regimul lui Lukașenko se întreabă acum ce să facă cu miile de oameni pe care i-a atras din Orientul Mijlociu și chiar de mai departe, iar omul deseori considerat drept ultimul dictator al Europei încearcă acum să scape cu fața curată după ce a căutat să-și pedepsească vecinii din cauza sancțiunilor care i-au fost impuse.

O posibilă primă fisură în toată această ripostă a lui Lukașenko a survenit miercuri, când niște autobuze i-au purtat pe migranți spre o tabără de lângă frontiera poloneză. Asta s-a întâmplat după ce Lukașenko a vorbit la telefon cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei - primul lider din UE care a intrat în contact direct cu Lakașenko începând de anul trecut.

Agenția centrală de presă din Belarus, Belta, i-a arătat pe migranți culcându-se pe podelele de beton ale unui depozit și în niște corturi din apropiere, de la "centrul logistic" din Bruzgi. Agenția a transmis că, miercuri, autoritățile au hotărât „să mute o serie de migranți în alte locații”.

Lukașenko pretinde că în urma discuției sale cu Merkel a rezolvat criza, fără să explice însă și cum. Dar mii de migranți au rămas între granițele țării sale. Asta îl pune pe Lukașenko în fața unei situații dificile pe care el însuși a creat-o și, în același timp, el trebuie să încerce să-și salveze imaginea ca unic garant al stabilității și siguranței țării.

Una dintre soluții, respectiv, repatrierea migranților, ar însemna un pas înapoi după luni de zile de criză atent provocată.

Marți, migranții i-au atacat pe grănicerii polonezi cu pietre, cu pantofi și cu alte obiecte, în timp ce grănicerii polonezi au ripostat prin tunuri cu apă. Televiziunea de stat belarusă a transmis imagini în direct, ele fiind însoțite de o bandă pe care scria „fasciști polonezi”.

„Desigur, asta nu e normal”, a declarat Artyom Shraibman, fondatorul firmei de consultanță Sense Analytics și totodată analist belarus la Centrul Carnegie de la Moscova. Aflat la putere din 1994, dar nerecunoscut de capitalele europene după alegerile de anul trecut despre care s-a spus că au fost fraudate, Lukașenko a fost acuzat de liderii și de aliații UE că ar fi lansat un "atac hibrid", profitând de niște oameni vulnerabili și de visul lor de a ajunge în Uniunea Europeană.

Țintele sale principale, Polonia și Lituania, au adăpostit personalități ale opoziției, activiști și jurnaliști din Belarus care au fugit din cauza represaliilor lui Lukașenko la adresa protestatarilor după alegerile prezidențiale din 2020.

Începând din octombrie 2020, UE a impus patru seturi de sancțiuni din cauza tulburărilor ulterioare alegerilor, dar și din cauza altor abuzuri, cum ar fi aterizarea forțată a unui avion aparținând companiei Ryanair având drept scop arestarea unui jurnalist, incident petrecut în luna mai.

Luni, UE a convenit impunerea unui al cincilea set de sancțiuni, acestea vizând o serie de persoane, birouri și companii aeriene care i-au atras pe migranți în Belarus. „Până la urmă, dacă am compara situația actuală cu ceea ce se întâmpla înaintea crizei, Belarusul suferă acum atât ca regim, cât și ca țară. Regimul lui Lukașenko a primit noi sancțiuni. Are noi probleme legate de reputație”, a adăugat Shraibman.

Versiunea germană legată de convorbirea dintre Merkel și Lukașenko subliniază că doamna cancelar s-a arătat îngrijorată de situația umanitară a migranților. În text se subliniază că ea i s-a adresat spunându-i "domnule Lukașenko", omițând intenționat titlul de președinte. Dar asta nu i-a împiedicat pe Lukașenko și pe propagandiștii săi ca, marți, să declare evenimentul drept o victorie – ei ilustrând astfel un ciudat univers paralel.

Un prezentator de la televiziunea de stat, Grigori Azarionok, avea un aer triumfător: „Ei, ce mai spui acum micuță Europă? Micul, dar mândrul Belarus te-a făcut bucățele. Acum totul se face după regulile impuse de Lukașenko, potrivit voinței sale”.

Dar, dacă ne luăm după declarațiile ministrului estonian de externe, Eva-Maria Liimets, pe parcursul celor 50 de minute de discuții cu Merkel, Lukașenko nu a obținut ce voia. Marți, la televiziunea estoniană, dna Liimets a spus că Lukașenko a cerut ca Europa să-l recunoască drept președinte, iar sancțiunile să fie ridicate.

„Unde e victoria în toate astea?”, întreabă Shraibman. „Nu ești recunoscut ca președinte legitim. Ești recunoscut drept un lider care poate crea niște probleme pe care ulterior trebuie să le și rezolve. Se discută despre omul care deține controlul ostaticilor or, Lukașenko are cu siguranță destinul acestor oameni în mâinile sale”. Toate aceste evenimente se petrec într-o situație regională și așa volatilă din cauza Rusiei, principala aliată a Belarusului, situație care stârnește alarmă în Occident.

Forțele rusești și-au întărit prezența în sudul Rusiei, în apropierea Ucrainei și a Belarusului. Săptămâna trecută, secretarul de stat Antony Blinken a avertizat Rusia că ar face o „gravă greșeală” dacă ar intra în Ucraina, unde forțele guvernamentale luptă cu separatiștii sprijiniți de ruși începând din anul 2014, după ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea.

„Rusia nu reprezintă un pericol pentru nimeni”, i-a răspuns lui Antony Blinken Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În iunie, ministrul lituanian de externe, Gabriielius Landsbergis, a susținut că autoritățile belaruse sunt direct implicate în crearea crizei, el afirmând că agenția de voiaj de stat din cadrul administrației prezidențiale, Tsentrkurort, a organizat numeroase zboruri cu migranți care să ajungă la Minsk, după care i-a transportat spre frontieră.

Miercuri, Tsentrkurort nu a răspuns cererii de a explica situația.

Analiștii afirmă că președintele rus Vladimir Putin are avea o influență considerabilă asupra lui Lukașenko, dar că, până acum, el a permis continuarea crizei. Sâmbătă, Putin a susținut însă că Lukașenko nu l-a consultat înainte ca, săptămâna trecută, să amenințe că va tăia furnizarea gazelor rusești către Europa, folosindu-se de conducta de tranzit care trece prin Belarus. Ulterior, Putin i-a asigurat pe europeni că gazele vor fi furnizate în continuare. De atunci, Lukașenko nu a mai proferat amenințarea.

Ben Judah, un membru important al Consiliului Atlantic din New York, a declarat că Lukașenko a reușit să se plaseze în centrul discuțiilor din cadrul UE. „El le-a spus clar liderilor europeni că nu are de gând să plece nicăieri”, afirmă Judah, „că el este puternic și că ei nu trebuie să se aștepte ca revoluționarii să-l înlăture prea curând”.

Articol de Robyn Dixon

Traducerea: Alexandru Danga/RADOR.