In Iran, programul de vot la alegerile parlamentare şi pentru Consiliul Expertilor, care îl desemnează pe liderul suprem al republicii islamice, a fost prelungit de 5 ori pentru că la urne s-a prezentat un număr record de iranieni. A fost primul scrutin de la semnarea acordului nuclear dintre Iran si marile puteri, prin care Teheranul scapă treptat de sancţiuni.

Niciodată un scrutin parlamentar nu s-a bucurat în Iran de un asemenea val de votanţi la urne.

Surpriza a venit de la tineri, care au venit la vot în număr mare, spre seară. Sondajele locale arata o prezenţă la urne între 70% si 80% iar favoriţi par a fi candidaţii conservatori moderaţi.

Nu la fel de clare sunt optiunile pentru Consiliul Expertilor, organism care, în cazul retragerii sau decesului actualului lider suprem, va decide cine va fi cel mai puternic om din Iran si care va hotărî linia de politica externă şi internă.

Prezenta mare la urne i-a încântat deopotrivă pe ultraconservatori şi pe moderaţi.

Pentru ultraconservatori, votul masiv echivalează cu o confirmare a legitimităţii şi principiilor regimului de republică islamică. Pentru conservatorii moderaţi, care au cooptat pe listele lor şi liberali, prezenţa mare la urne, mai ales a tinerilor, este şansa să câştige o majoritate în parlament şi în Consiliul

Expertilor, deşi, multe din candidaturile lor au fost respinse de Consiliul Gardienilor, un organism specific Iranului, care decide cine poate candida şi cine nu, conform criteriilor islamice.

Respingerea candidaturilor, mai ales din rândul liberalilor, l-a făcut pe preşedintele conservator moderat Hassan Rouhani, să exclame: „Nici primul Imam şiit nu a fost atât de strict!”.

Pentru moderaţi şi liberali, un vot semnificativ în favoarea lor ar arăta şi că iranienii preferă o cale de mijloc, fără schimbarea regimului, dar cu o ţară mai deschisă spre exterior, in special din punct

Puţini politicieni iranieni sunt 100% liberali ori 100% ultraconservatori lucru de altfel valabil şi pentru electorat. E drept că de multe ori şansele liberalilor, ale reformiştilor, cu li se spune în Occident, au fost mult scăzute de descalificările de la alegeri dispuse de Consiliul Gardienilor.

Iranienii au votat în anii 90 un preşedinte liberal şi un parlament la fel. Rezultatele economice au fost dezamăgitoare aşa că în 2004 şi 2005 s-au îndreptat spre ultraconservatori pentru cele două instituţii.

Dar, discursul radical al preşedintelui ultraconservator Ahmadinejad a izolat Iranul, nici economia nu şi-a revenit ba chiar sancţiunile economice dincauza programului nuclear au sufocat ţara.

Aşa că, iranienii au căutat o cale de mijloc pe care au găsit-o în preşedintele Rouhani. Acum în Iran se simte optimismul generat de ridicarea treptată a sancţiunilor, semn că politica aceasta de mijloc funcţionează, aşa că nu e exclus să îi ofere preşedintelui un parlament cu care să poată lucra mai bine, chiar dacă foarte mulţi candidaţi liberali au fost descalificaţi înainte de cursă.

Evident că, pentru rezultatul final, importantă e şi influenţa Pasdaran – Gărzile Revoluţionare Islamice şi a Basij – Miliţiile de Voluntari. În general Pasdaran şi Basij, care sunt foarte bine ancoraţi în rândul populaţiei, mai ales în clasele sărace şi din oraşele mici, preferă candidaţii ultraconservatori şi îi promovează în consecinţă, aşa cum s-a întâmplat cu Mahmud Ahmadinejad, care nu ar fi ajuns preşedinte în 2005, fără campania electorală intensă făcută de Pasdaran şi Basij.

Iranienii au venit la urne într-un număr record şi pentru că au ales cei 88 de membri ai unei instituţii extrem de importante – Consiliul Experţilor, cei care vor decide ce fel de lider suprem va avea Iranul, după retragerea, unii spun iminentă, a actualului lider, ayatollahul Khamenei.

Dacă cei mai mulţi membri vor fi conservatori moderaţi, e posibil ca şi următorul lider suprem să fie la fel.

Dar, e important de spus, că niciun viitor lider suprem, chiar şi unul considerat moderat de Occident, nu va modifica radical regimul de la Teheran. Potrivit sondajelor, nici cei mai mulţi iranieni nu vor schimbări radicale pentru că, într-o regiune tot mai haotică şi nesigură, deşi nu mai vor rigiditatea de până în 2013, îşi doresc cel mai mult stabilitate.