Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acordul asupra datoriei SUA, adoptat de Camera Reprezentanţilor

Ridicarea temporară a plafonului datoriei Statelor Unite ar duce la evitarea intrării SUA în incapacitate de plată. Senatul urmează să se pronunţe marţi asupra acordului privind plafonul.

Acordul asupra datoriei SUA, adoptat de Camera Reprezentanţilor
Preşedintele Barack Obama. Foto: Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 02 August 2011, 07:45

Acordul pentru ridicarea plafonului datoriei, încheiat duminică seara între Casa Albă şi şefii parlamentari a fost adoptat de Camera Reprezentanţilor americani, urmând ca Senatul să se pronunţe marţi asupra acestuia, informează AFP.

Textul a fost aprobat de Camera Reprezentanţilor cu 269 de voturi, după o zi de incertitudine cu privire la adoptarea textului de către Cameră în special din cauza reţinerilor formulate de numeroşi democraţi, nemulţumiţi de concesiile făcute de preşedintele Barack Obama.

Votul a fost marcat şi prin revenirea printre colegii săi a reprezentantei democrate Gabrielle Giffords, rănită grav la cap într-un atentat care a costat viaţa şase persoane în Arizona.

Preşedintele Barack Obama a trebuit într-un final să renunţe la includerea de noi taxe fiscale, în special cel de ai impozita pe americanii cei mai bogaţi.

Acordul încheiat duminică între casa Albă şi şefii parlamentari nu prevede nicio majorare a impozitelor sub nicio formă.

Video: Votul din Camera Reprezentanţilor.

Numeroşi democraţi au criticat termenii acordului, susţinând că textul ar fi trebuit mai degrabă să se axeze pe locurile de muncă, pe investiţii în infrastructuri sau pe inovaţii.

Şefa democraţilor în Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, nu s-a pronunţat până luni după-amiază, dar în final şi-a invitat colegii să adopte textul, explicând că "în pofida reticenţei noastre faţă de acest text, nu putem permite ca persoanele vârstnice şi foştii combatanţi să fie victime al daunelor colaterale în atacul împotriva clasei mijlocii efectuat de acest Congres" în care Camera Reprezentanţilor este dominată de republicani/.

În cazul neridicării plafonului datoriei, statul federal s-ar vedea de fapt în imposibilitate să asigure anumite cheltuieli, în special plata pensiilor şi a asigurărilor de sănătate pentru persoanele vârstnice.

Etichete : sua congres
Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 18:58

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz

Președintelke francez Emmanuel Macron a refuzat categoric implicarea în vreo acțiune în acest moment fierbinte al războiului.

Franţa nu va participa la securizarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz
Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
În lume 17 Martie 2026, 18:21

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"

Analistul politic Andrei Curăraru susține că autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz pentru că...

Autoritățile de la Chișinău "ar trebui să documenteze atacul Rusiei care a poluat râul Nistru"
La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
În lume 17 Martie 2026, 14:49

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei

Rusiei a atacat complexul hidroenergetic din regiunea Cernăuţi, Ucraina, care a dus la o poluare de proporţii pe Nistru. Râul...

La Chișinău, Ministerul de Externe al Republicii Moldova i-a înmânat o notă de protest ambasadorului Rusiei
Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
În lume 17 Martie 2026, 12:20

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis

Armata israeliană a mai confirmat și uciderea comandantului forţei paramilitare Basij şi a adjunctului acestuia.

Israelul anunță că șeful securității iraniene, Ali Larijani, a fost ucis
ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
În lume 17 Martie 2026, 10:31

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz

ONU poartă discuţii discrete pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz, o cale vitală a transportului de petrol, în...

ONU poartă discuţii pentru o posibilă deschidere a Strâmtorii Ormuz
Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
În lume 17 Martie 2026, 10:17

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor

Preşedintele american Donald Trump pare tot mai frustrat de ceea ce consideră a fi un răspuns lipsit de energie din partea...

Aliaţii europeni resping solicitările SUA de ajutor
Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
În lume 17 Martie 2026, 08:29

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului

Ministerul de Externe al Iranului a susținut luni, la conferința sa de presă săptămânală, că România ar putea răspunde din...

Reacția oficialilor români după avertismentul Ministerului de Externe al Iranului
Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 17 Martie 2026, 07:39

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Trump se arată nemulțumit că aliații Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistență pentru redeschiderea...

Donald Trump susține că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Radio România

Europa League: Istvan Kovacs va arbitra partida dintre AS Roma şi Bologna

Europa League: Istvan Kovacs va arbitra partida dintre AS Roma şi Bologna

Europa League: Istvan Kovacs va arbitra partida dintre AS Roma şi Bologna
ANGLIA: Epidemie de meningită meningococică în regiunea Canterbury

ANGLIA: Epidemie de meningită meningococică în regiunea Canterbury

ANGLIA: Epidemie de meningită meningococică în regiunea Canterbury
IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad

IRAK: Nou atac cu drone și rachete asupra ambasadei SUA din Bagdad
Trump, supărat pe aliații din NATO: Nu avem nevoie de ajutorul nimănui!

Trump, supărat pe aliații din NATO: Nu avem nevoie de ajutorul nimănui!

Trump, supărat pe aliații din NATO: Nu avem nevoie de ajutorul nimănui!