Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acord SUA-Rusia privind eliminarea armelor chimice din Siria

Rusia şi Statele Unite ale Americii au convenit la Geneva un plan cu privire la eliminarea arsenalului de arme chimice sirian.

Acord SUA-Rusia privind eliminarea armelor chimice din Siria
Secretarul de stat american, John Kerry (stânga) şi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov (dreapta). Foto: state.gov.

Articol de Radiojurnal, 14 Septembrie 2013, 21:04

Statele Unite şi Rusia au ajuns, la Geneva, la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian.

Potrivit secretarului de stat american, John Kerry, regimul de la Damasc are la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale.

"Inspectorii ONU trebuie să fie pe teren nu mai târziu de luna noiembrie, iar scopul este de a elimina armele chimice până la jumătatea anului viitor. S-a ajuns la un acord între Rusia şi Statele Unite asupra faptului că în cazul nerespectării de către Siria a obligaţiilor, în cadrul Convenţiei pentru interzicerea armelor chimice, Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite va lua măsuri, în virtutea art. 7 al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forţă", a declarat John Kerry.

La rândul său, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că întâlnirea cu secretarul de stat american, John Kerry, a fost excelentă, ambele ţări demonstrându-şi angajamentul în favoarea unei soluţii politice.

"Documentele sunt consensuale, reprezintă un promis şi sunt profesioniste A fost realizat obiectivul fiscat în cadrul discuţiei dintre preşedinţii noştri, de vineri, 5 septembrie, în marja summitului G 20 de la Sankt Petersburg, obiectiv care apoi a fost anunţat oficial cu foarte puţin timp în urmă, pe 8 septembrie, şi acest obiectiv constă în rezolvarea problemei punerii sub control internaţional a arsenalelor de arme chimice siriene", a spus Serghei Lavrov.

Acordul, salutat de Occident

Marea Britanie, Franţa şi Germania au salutat acordul dintre Statele Unite şi Rusia privind arsenalul chimic sirian, anunţând că aşteaptă aplicarea deplină a acestuia.

Ministrul britanic de externe, Wiliam Hague, a subliniat că este nevoie ca planul să fie implementat urgent, în timp ce omologul său german a precizat că astfel sporesc considerabil perspectivele de rezolvare, pe cale politică, a conflictului sirian.

Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, a apreciat, la rândul său, că acordul dintre Statele Unite şi Rusia constituie un progres important.

Şi secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi-a exprimat speranţa că implmentarea acestui plan va pune capăt suferinţelor din Siria.

Pe de altă parte, liderul principalului grup insurgent din Siria a respins termenii înţelegerii ruso-americane.

Potrivit acestuia, rebelii nu sunt vizaţi de acord, nu deţin arme chimice şi vor continua să lupte până la căderea regimului.

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În lume 15 Martie 2026, 13:51

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina oferă statelor din Orientul Mijlociu expertiza sa în combaterea dronelor...

Cum ajută Ucraina statele din Golf împotriva dronelor iraniene
În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
În lume 15 Martie 2026, 13:44

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale

Potrivit sondajelor, 75% dintre alegători spun că vor vota cu gândul la problemele locale, în aceste alegeri care sunt mai...

În Franța are loc primul tur al alegerilor locale
Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
În lume 15 Martie 2026, 11:43

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist

Un miting împotriva întreruperilor de curent și a penuriei de alimente început pașnic a degenerat în revoltă necontrolată.

Cuba: Protestatari antiguvernamentali au atacat un sediu al partidului comunist
Donald Trump susţine că Iranul este complet învins
În lume 15 Martie 2026, 10:01

Donald Trump susţine că Iranul este complet învins

Teheranul continuă să lanseze rachete și drone în regiune.

Donald Trump susţine că Iranul este complet învins
O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
În lume 14 Martie 2026, 16:11

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova

Incidentul s-a produs în regiunea Cimișlia, din sudul Republicii Moldova.

O dronă rusească de tip Shahed a intrat în spațiul aerian al R. Moldova
Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
În lume 14 Martie 2026, 16:04

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine

Iranul amenință infrastructura energetică din statele Golfului după atacurile asupra Insulei Kharg, în timp ce Hamas îi cere...

Hamas cere Iranului să nu mai lovească statele vecine
14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
În lume 14 Martie 2026, 11:07

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu

Escaladarea conflictului dintre SUA, Israel și Iran aduce noi amenințări asupra infrastructurii energetice din Golf, după...

14 martie: Ultimele evoluţii din Orientul Mijlociu
Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran
În lume 14 Martie 2026, 03:15

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

O baterie de rachete Patriot a fost desfăşurată de armata elenă pentru a proteja o parte importantă a spaţiului aerian bulgar...

Vizită a ministrului grec al Apărării la Sofia, în contextul conflictului din Iran

Radio România

SATU MARE: Circa 150 de hectare din comuna Racșa, cuprinse de incendiu

SATU MARE: Circa 150 de hectare din comuna Racșa, cuprinse de incendiu

SATU MARE: Circa 150 de hectare din comuna Racșa, cuprinse de incendiu
Președintele Nicuşor Dan, de Ziua Maghiarilor: Punând mai presus de toate solidaritatea, cultivând dialogul şi echilibrul, vom opri orice încercări de fragmentare, de dezbinare ideologică ori de instrumentalizare politică a apartenenţelor etnice

32 de percheziţii în trei judeţe într-un dosar de contrabandă cu ţigarete

32 de percheziţii în trei judeţe într-un dosar de contrabandă cu ţigarete

32 de percheziţii în trei judeţe într-un dosar de contrabandă cu ţigarete
PRAHOVA: Biserică monument istoric din Puchenii Moșneni, în flăcări. Trafic restricționat pe DN 1

PRAHOVA: Biserică monument istoric din Puchenii Moșneni, în flăcări. Trafic restricționat pe DN 1

PRAHOVA: Biserică monument istoric din Puchenii Moșneni, în flăcări. Trafic restricționat pe DN 1