Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acord pentru salvarea Ciprului

UPDATE: Ora 21.00 - Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene a decis să continue să furnizeze lichidităţi de urgenţă pentru băncile cipriote.

Acord pentru salvarea Ciprului
Proteste în Cipru. Foto: Reuters.

25 Martie 2013, 07:36

Ora 19.10 - Acordul de asistenţă financiară convenit cu Cipru - "un nou model" pentru soluţionarea problemelor sistemului bancar din zona euro, anunţă preşedintele Eurogrup.

Ora 19.00 - Banca Centrală a Ciprului a anunţat că majoritatea cooperativelor de credit şi a băncilor comerciale locale, cu excepţia Bank of Cyprus şi Popular Bank, cele mai mari din Cipru, îşi vor relua activităţile cu publicul marţi, după o săptămână în care au rămas închise pentru a evita o retragere masivă a banilor.

Ora 17.30 - Preţul aurului a ajuns la cea mai scăzută valoare din ultimele zece zile, după ce anunţul unui acord de sprijinire a Ciprului i-a determinat pe investitori să se îndrepte dinspre aur spre alte active, precum dolari şi acţiuni, potrivit Reuters.

Ora 17.15 - Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom al II-lea, a declarat că Biserica Ortodoxă a Ciprului consideră pierduţi cei 100 de milioane de euro pe care îi are depuşi la Bank of Cyprus, prima bancă a ţării, pentru care Eurogrupul are în vedere o vastă restructurare

Ora 16.10 - Cipru poate impune controale asupra mişcărilor de capital însă numai pentru o perioadă scurtă de timp, a declarat comisarul european pentru servicii financiare Michel Barnier, transmite Reuters.

Ora 15.40 - Preţul petrolului a înregistrat o creştere de peste 50 de cenţi după anunţul acordului cu FMI şi UE

Ora 15.10 - Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut guvernului rus să studieze condiţiile unei restructurări a împrumutului de 2,5 miliarde de euro acordat Ciprului în 2011, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de AFP.

Ora 15.00 - Guvernul grec a estimat că acordul încheiat între Cipru, UE şi FMI este "dureros", dar evită ieşirea ţării din zona euro şi "haosul" pe care aceasta l-ar fi putut antrena

Ora 13.50 - Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din Cipru, va aplica o taxă de 30% sumelor mai mari de 100.000 de euro din depozitele bancare, în cadrul acordului de ajutor financiar aprobat de Eurogrouop, a anunţat, luni un purtător de cuvânt al guvernului cipriot, citat de AFP.

Ora 13.05 - Corespondentul"The Guardian" din Cipru transmite că populaţia din Cipru este îngrijorată de faptul că economiile vor fi afectate de acordul semnat astăzi la Bruxelles. "Aceştia sunt furioşi pe Uniunea Europeană, în special pe Germania", spune corespondentul ziarului britanic.

Ora 13.00 - Acordul UE-FMI / Cipru este "echitabil" şi poate stabiliza situaţia din ţară, a spus ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, citat de AFP.

Ora 12.40 - Ca reacţie a acordului negociat de Cipru la Bruxelles, premierul Rusiei, Dmitri Medvedev a spus că în opinia sa "furtul a ceea ce a fost deja furat continuă". Declaraţia premierului Medvedev a fost făcută astăzi, la Moscova, într-o întâlnire cu oficiali guvernamentali, relatează Reuters.

Se presupune că ruşii au depozitat în Cipru aproape 70 de miliarde de euro, din care 20-30 de miliarde ar putea fi pierdute în urma acordului de împrumut UE - FMI / Cipru.

Ora 11.40 - Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades a postat pe contul său de twitter un mesaj de mulţumire adresat oamenilor care "l-au susţinut în negocierile de la Bruxelles".

Acordul a fost negociat de preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, cu şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi directorul FMI, Christine Lagarde.

Noul program încheie negocierile intense din ultimele zile, după ce parlamentul cipriot a respins marţi taxarea tuturor depozitelor bancare, o condiţie din acordul iniţial pentru un pachet de împrumuturi de 10 miliarde de euro.

Thank you for your messages of support. They gave me strength during last night’s struggle to secure the best possible outcome for #Cyprus

— Nicos Anastasiades (@AnastasiadesCY) March 25, 2013

Ora 10.10 - Şi indicii bursieri europeni au reacţionat pozitiv, după cei americani şi asiatici, în urma anunţului privind împrumutul acordat Ciprului de UE şi FMI.

Ora 09.55: Ministrul de finanţe cipriot Michalis Sarris a declarat televiziunii americane CNBS că "în mod firesc, ruşii sunt dezamăgiţi de întorsătura luată în Cipru".

"Ruşii au o tradiţie de afaceri îndelungată, fructuoasă şi fericită cu Cipru", a spus Michalis Sarris.

Se presupune că ruşii au depozitat în Cipru aproape 70 de miliarde de euro, din care 20-30 de miliarde ar putea fi pierdute în urma acordului de împrumut UE - FMI / Cipru.

Ora 09.10: Indicele bursier european FTSE 100 a urcat cu 0, 47%, cel spaniol IBEX cu 1,26% iar DAX (Germania) s-a apreciat cu 0,98% în urma anunţului privind acordul UE - FMI / Cipru.

Ora 09.00: Cele mai mari bănci din Cipru au limitat sumele cash care pot fi retrase de la bancomate.

Astfel, deponenţii la Banca Cipru (Bank of Cyprus) vor putea scoate de la bancomat maxim 100 de euro, în vreme ce cei de la Banca Populară Cipriotă (Laiki Bank) pot scoate maxim 120 de euro pe zi.

Ora 08.30: Bursele americane au reacţionat pozitiv în urma anunţului privind acordul de împrumut pentru Cipru.

Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,28%, Standard & Poor's 500 Index Stocks s-a apreciat cu 0,43%, în vreme ce Nasdaq-100 Index Stock Futures a atins o majorare de 0,49%.

--fb1

Şi indicele japonez Nikkei 225 a urcat cu 1,69%, la fel si cel sud-coreean Kospi, cu 1,49%.

Acord de ultimă oră

În timpul nopţii de duminică spre luni a fost adoptat la Bruxelles un acord "de salvare a Ciprului de la faliment".

Anunţul a fost făcut de către negociatorii europeni şi reprezentanţii FMI.

Acordul survine cu doar câteva ore înainte de termenul impus de oficialii europeni pentru acordarea împrumutului.

Potrivit acordului, Cipru va primi 10 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi de la FMI. Condiţia este ca autorităţile să facă o restructurare masivă a primelor două bănci alte ţării.

A fost evitat astfel pe ultima sută de metri pericolul prăbuşirii sistemului bancar cipriot - o bombă cu ceas pentru zona euro, care a influenţat şi cursul leului.

Cipru devine astfel a cincea ţară din zona euro care beneficiază de un plan de salvare.
Programul prevede că micii depunători nu vor avea de suferit.

În schimb cei cu depozite mai mari de 100 de mii de euro vor avea pierderi importante.

Acordul a fost negociat de preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, cu şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, şi directorul FMI, Christine Lagarde.

Video: Uniunea Europeană a aprobat planul de salvare a Ciprului. Sursa: Reuters.

Directoarea FMI, Christine Lagarde, a spus că s-a ajuns la o soluţie solidă şi durabilă, în timp ce zona euro consideră că soluţia găsită acum este mai bună decât cea de la 16 martie, însă preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a explicat că săptămâna trecută nu au existat condiţiile politice în Cipru pentru ca Nicosia să accepte această variantă, care a fost tot timpul pe masa negocierilor.

Faţă de planul anterior respins de parlamentul cipriot, diferenţa este că a dispărut taxa pe depozitele depunătorilor la băncile cipriote, însă suma ce va fi împrumutată Ciprului rămâne aceeaşi: 10 miliarde de euro.

Condiţia pentru a primi aceşti bani este ca Ciprul să facă o restructurare masivă a primelor două bănci alte ţării.

Laiki Bank "nu mai poate fi salvată"

Banca Ciprului, cu numeroşi depunători ruşi şi Laiki Bank sunt principalele bănci afectate. Laiki Bank ar putea dispărea, situaţia ei fiind atât de gravă încât nu mai poate fi salvată, a spus preşedintele Eurogrup.

Cum va avea loc restructurarea ei, a explicat preşedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem.

"Depozitele asigurate la Laiki Bank şi activele performante vor fi puse într-o bancă bună, care va fi apoi integrată în banca Ciprului.

"Restul va rămâne la Laiki Bank, care va fi lichidată.

"Depozitele sub 100 de mii de euro nu vor fi afectate, însă cei care deţin depozite ce depăşesc acest prag ca şi deţinătorii de acţiuni şi obligaţiuni vor fi serios afectaţi", a spus preşedintele Eurogrup.

Fără să facă referire directă la Rusia, ministrul cipriot de finanţe, Michael Sarris, a recunoscut că mulţi dintre partenerii internaţionali ai Ciprului vor fi dezamăgiţi şi vor suferi pierderi.

El a apreciat însă că acordul este cel mai bun posibil în actualele circumstanţe şi evită falimentul ţării şi ieşirea din zona euro.

Situaţia Ciprului este una specială

Comisarul pentru afaceri monetare Olli Rehn a dat asigurări că Uniunea Europeană va sprijini Ciprul şi poporul cipriot pentru a depăşi criza şi a insistat asupra faptului că actualele condiţii de împrumut nu vor mai fi impuse niciunei alte ţări.

El a explicat că situaţia Ciprului este una specială, sectorul său financiar având nevoie să fie restructurat pentru că este de opt ori mai mare decât economia ţării.

Detaliile redeschiderii băncilor cipriote vor fi stabilite luni de guvernul cipriot şi de creditorii internaţionali.

Guvernul cipriot nu a putut preciza dacă băncile vor fi redeschise mâine, aşa cum era prevăzut iniţial.

Între timp, unele supermarketuri din insulă au rămas aproape fără alimente.

Bănci închise de zece zile

Băncile sunt închise de zece zile şi furnizorii au început să ceară plata în numerar pentru livrări.

Vestea are însă deja efecte pozitive.

Pe pieţe s-a rispit teama de un faliment al Ciprului care ar contamina toate economiile fragile din jur.

Astfel euro a depăşit 1,3 dolari şi băncile din Asia au deschis puternic în creştere

Donald Trump a spus că Vladimir Putin a fost de acord să nu tragă asupra Kievului timp de o săptămână din cauza frigului
În lume 29 Ianuarie 2026, 20:10

Donald Trump a spus că Vladimir Putin a fost de acord să nu tragă asupra Kievului timp de o săptămână din cauza frigului

"I-am cerut personal preşedintelui Putin să nu tragă în Kiev şi în diverse oraşe timp de o săptămână, iar el a fost de...

Donald Trump a spus că Vladimir Putin a fost de acord să nu tragă asupra Kievului timp de o săptămână din cauza frigului
Furtuna Kristin face ravagii în Peninsula Iberică
În lume 29 Ianuarie 2026, 18:43

Furtuna Kristin face ravagii în Peninsula Iberică

În Spania şi Portugalia, ploile abundente au provocat inundaţii, iar vântul, care a suflat în rafale de până la 180 km/h a...

Furtuna Kristin face ravagii în Peninsula Iberică
Documentarul jurnaliştilor de la Recorder despre situaţia din justiţie, în atenţia Parlamentului European
În lume 29 Ianuarie 2026, 18:27

Documentarul jurnaliştilor de la Recorder despre situaţia din justiţie, în atenţia Parlamentului European

Joi, Grupul de monitorizare a democraţiei statului de drept şi drepturilor fundamentale din Comisia pentru Libertăţi Civile...

Documentarul jurnaliştilor de la Recorder despre situaţia din justiţie, în atenţia Parlamentului European
SUA au trimis o navă de război suplimentară în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
În lume 29 Ianuarie 2026, 18:03

SUA au trimis o navă de război suplimentară în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul

Acest lucru ridică la şase numărul distrugătoarelor aflate în Orientul Mijlociu, alături de un portavion şi alte trei nave de...

SUA au trimis o navă de război suplimentară în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
Republica Moldova încearcă să-și dezvolte producția proprie de energie regenerabilă
În lume 29 Ianuarie 2026, 16:24

Republica Moldova încearcă să-și dezvolte producția proprie de energie regenerabilă

La Chişinău a avut loc joi lansarea unei noi licitații pentru producătorii de energie verde.

Republica Moldova încearcă să-și dezvolte producția proprie de energie regenerabilă
Furtuna Kristin devastează Portugalia: 5 morți, avioane F-16 avariate și orașe în beznă
În lume 29 Ianuarie 2026, 15:00

Furtuna Kristin devastează Portugalia: 5 morți, avioane F-16 avariate și orașe în beznă

Furtuna Kristin a provocat moartea a cel puțin cinci persoane și pagube materiale majore în Portugalia.

Furtuna Kristin devastează Portugalia: 5 morți, avioane F-16 avariate și orașe în beznă
Cine este Sylvain Audet Găinar
În lume 29 Ianuarie 2026, 14:14

Cine este Sylvain Audet Găinar

El este cunoscut datorită amuzantelor sale videoclipuri dedicate limbii române.

Cine este Sylvain Audet Găinar
Navele care transportă combustibil rusesc ar putea fi supuse la noi sancţiuni europene
În lume 29 Ianuarie 2026, 13:28

Navele care transportă combustibil rusesc ar putea fi supuse la noi sancţiuni europene

Navele care transportă combustibil rusesc ar putea fi supuse la noi sancţiuni europene, potrivit unei propuneri făcute de...

Navele care transportă combustibil rusesc ar putea fi supuse la noi sancţiuni europene

Radio România

Europa League: FCSB, eliminată din competiție, după ce a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Fenerbache

Președintele Nicuşor Dan: Există o stare de tensiune în societate, multe nemulţumiri care s-au acumulat

RUSIA: Moscova se confruntă cu cele mai abundente căderi de zăpadă din ultimii 200 de ani

RUSIA: Moscova se confruntă cu cele mai abundente căderi de zăpadă din ultimii 200 de ani

RUSIA: Moscova se confruntă cu cele mai abundente căderi de zăpadă din ultimii 200 de ani
Accidentul din Timiș: Legiștii confirmă că șoferul microbuzului cu microbiști greci era drogat și băut