Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Acord între Serbia şi Kosovo privind frontiera

Uniunea Europeană a anunţat că Serbia şi Kosovo au încheiat un acord prin care se angajează să gestioneze împreună punctele de trecere a frontierei din nordul Kosovo.

Acord între Serbia şi Kosovo privind frontiera
Forţele NATO de menţinerea păcii în oraşul Mitrovica din provincia Kosovo. Foto: Reuters.

Articol de Răzvan Stancu, 03 Decembrie 2011, 14:40

Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord pentru a gestiona împreună toate punctele de trecere din nordul Kosovo, unde au avut loc ciocniri între sârbi şi forţa NATO în Kosovo (KFOR), a anunţat Uniunea Europeană citată de BBC.

Acordul a fost încheiat vineri în urma discuţiilor mediate de Uniunea Europeană iar rezultatul acestor negocieri ar putea determina acordarea de către UE a statutului de candidat Serbiei, cu ocazia summitului european de la 9 decembrie.

"Părţile au ajuns la un acord cu privire la un concept avansat de Uniunea Europeană pentru gestionarea în comun a punctelor de trecere", a anunţat UE într-un comunicat.

"Aceasta înseamnă că părţile vor stabili în mod progresiv posturi de control comune, integrate şi unice dintre toate punctele de trecere", potrivit comunicatului.

Serbia nu a recunoscut declararea independenţei Kosovo din 2008.

Problema posturilor de frontieră este una dintre cele mai sensibile în negocierile angajate de Belgrad şi Pristina, care au fost reluate la mijlocul săptămânii la Bruxelles, la câteva zile după noi incidente în nordul Kosovo.

Cincizeci de soldaţi ai forţei de menţinere a păcii KFOR au fost răniţi luni în timp ce încercau să înlăture barierele puse de etnicii sârbi împotriva etnicilor albanezi din Pristina de la frontieră.

Forţele Uniunii Europene, EULEX, prezente în nordul Kosovo vor fi prezente în continuare pentru a superviza acordul realizat vineri.

Belgradul refuză ca aceste puncte să fie posturi de frontieră între două state, întrucât Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo.

Pristina consideră în schimb că aceste puncte de trecere trebuie să fie posturi de frontieră reale.

Vineri, cancelarul german Angela Merkel spunea că Serbia nu va fi pregătită pentru aderarea la UE până când nu îşi vor normaliza relaţiile cu Kosovo.

Etichete : kosovo serbia ue albania
 Posturile publice din Kosovo, "instrumente de propagandă"
Analize 15 Noiembrie 2011, 12:27

Posturile publice din Kosovo, "instrumente de propagandă"

Presa de la Pristina relatează că s-a ajuns la o decizie privind punctele de graniţă din nordul Kosovo, în timp ce oficialii...

Posturile publice din Kosovo, "instrumente de propagandă"
Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
În lume 17 Martie 2026, 05:28

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba

Blocada impusă de SUA a dus la raţionalizări ale energiei, care au culminat ieri cu oprirea curentului pentru toţi cei 10...

Preşedintele american Donald Trump a declarat că vrea să preia Cuba
O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
În lume 17 Martie 2026, 01:49

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul

Anterior gruparea pro-iraniană Brigăzile Hezbollah a anunţat uciderea unuia dintre liderii săi.

O dronă s-a prăbuşit asupra unui hotel de lux aflat în Zona Verde din Kabul
Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 23:27

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz

Cancelarul Friedrich Merz a subliniat că NATO este o alianţă defensivă, nu un instrument pentru intervenţii militare, iar...

Germania nu va participa la o misiune militară pentru a garanta libertatea navigaţiei în Strâmtoarea Ormuz
Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
În lume 16 Martie 2026, 23:23

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar

Preşedintele SUA se arată nemulţumit că aliaţii Americii au respins sau rezistă la apelul său de asistenţă pentru...

Donald Trump susţine că Iranul a fost înfrânt din punct de vedere militar
Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
În lume 16 Martie 2026, 22:50

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene

Guvernul anunţă măsuri fiscale care să diminueze efectul creşterilor de preţ pentru combustibil şi energie.

Spania îşi retrage soldaţii din Irak din cauza atacurilor iraniene
Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
În lume 16 Martie 2026, 11:50

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone

Portul Fujairah, prin care se exportă aproximativ 1% din cererea globală de petrol, a fost lovit de drone iraniene.

Emiratele Arabe Unite: Portul Fujairah, lovit din nou de drone
Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz
În lume 16 Martie 2026, 10:49

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

La discuţii participă şi şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu.

Miniștrii de externe ai UE vor analiza trimiterea de nave militare în strâmtoarea Ormuz

Radio România

MApN, după noi atacuri în zona de graniță din Ucraina: Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul naţional, în zona localităţi Plauru

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete

IRAK: Ambasada SUA din Bagdad, ținta unor noi atacuri cu rachete
Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar

Lupta urgentă a Ucrainei pe frontul financiar
ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări

ZALĂU: Mai multe imobile, cuprinse de flăcări