Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Hidroelectrica cere intrarea în insolvenţă

Principalul furnizor de energie electrică din România a raportat în 2011 un profit brut de aproape 10 ori mai mic decât în 2010. Principalul acţionar, ministerul economiei, spune că "nu se implică în procedurile judiciare".

Reprezentanţii angajaţilor Hidroelectrica. Foto: Agerpres.

18 Iunie 2012, 18:26

Compania Hidroelectrica, principalul furnizor de energie electrică din România, a cerut în instanţă intrarea în insolvenţă.

Potrivit Tribunalului Bucureşti, Hidroelectrica a solicitat intrarea în insolvenţă în 15 iunie.

Cazul urmează să fie judecat pe 20 iunie.

Ministerul economiei, care este principalul acţionar Hidroelectrica, a anunţat că decizia a fost luată de Consiliul de Administraţie al companiei şi că nu doreşte să se implice în procedurile judiciare care vizează societăţi de stat pentru a nu influenţa instanţele.

Sindicatul salariaţilor Hidrosind anunţă că se va opune operaţiunii.

"Considerăm că măsura trecerii în insolvenţă, care nu putea fi luată decât de Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica (chiar dacă domnul preşedinte al CA declară că nu ştie nimic despre aceasta) este o măsură pripită.

"Reamintim că printre creditorii Hidroelectrica, pe lângă nişte băieţi mai mult sau mai puţin deştepţi, pe lângă alte firme mai mult sau mai puţin importante, se mai află Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi, nu în ultimul rând, salariaţii societăţii. Cel puţin ultimele două categorii de creditori nu au fost consultaţi", a declarat Nicolae Aurariu, secretar general al Hidrosind.

Hidrosind solicită Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica publicarea motivelor şi autorilor cererii referitoare la insolvenţa companiei, se arată în comunicatul sindicaliştilor.

Rezolvare uşoară "pentru contracte păguboase"

Cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă este una neaşteptată şi pare o soluţie ultimă pentru anularea contractelor păguboase încheiate de compania de stat cu anumite companii pentru furnizarea de energie sub preţul pieţei, i-a declarat reporterului RRA Roxana Dumitrescu specialistul în domeniu energetic de la Expert Forum, Otilia Nuţu.

"Insolvenţa, din ce înţeleg, este acum cauzată de faptul că anul trecut a fost acea perioadă de secetă în care s-a declanşat forţa majoră şi atunci, Hidroelectrica, ca să poată să-şi onoreze contractele pe care le avea de livrare de energie electrică, ar fi trebuit să cumpere cu bani proprii energie termo foarte scumpă ca să onoreze cantităţile respective şi nu avea banii respectivi şi atunci a apelat la această procedură de stare de forţă majoră, în aşa fel încât să-şi reducă aceste cantităţi.

"Se pare că au existat, la momentul respectiv, nişte plângeri din partea unora dintre furnizorii care beneficiau de aceste contracte şi care spuneau că nu ar trebui să se aplice clauza de forţă majoră. Deci, s-ar putea întâmpla ca în cazul în care unul sau mai multe dintre contractele respective să fi primit vreo decizie din partea unei instanţe că nu ar trebui să se aplice clauza de forţă majoră, Hidroelectrica să fie acum obligată să plătească nişte sume şi atunci s-ar justifica, într-adevăr, această cerere de insolvenţă", afirmă Otilia Nuţu.

Profit brut în scădere la aceleaşi venituri

Citiţi şi bilanţ Hidroelectrica

Potrivit bilanţului companiei, profitul brut a scăzut anul trecut de 10 de ori faţă de 2010, de la aproape 400 de milioane lei în 2010 la peste 30 milioane de lei în 2011.

În 2010 veniturile totale au fost de 3.411.605.2270 lei iar în 2011 de 3.184.994.680 lei.

Scăderea are loc pe fondul declinului afacerilor cu 8,3%, la aproape 3 miliarde de lei, notează Ziarul Financiar.

Foto: Indicatori Hidroelectrica. Sursă: Hidroelectrica



Dacă de exemplu în 2010, Hidroelectrica a acoperit circa 36% din producţia naţională de energie electrica, anul trecut compania a ajuns la un nivel de 26% din cauza secetei, notează publicaţia.

Potrivit bugetului de venituri şi chel­tuieli al companiei, publicat în Monitorul Oficial, Hidroelectrica şi-a programat pentru anul acesta venituri totale de circa 3 miliarde de lei, similare cu cele înregistrate anul trecut.

Foto: Structura producţiei de energie electrică în România, în 2011. Sursă: Hidroelectrica.Click pe imagine pentru mărire



Potrivit datelor transmise de Hidro­electrica şi prezentate de Ziarul Financiar, în acest moment compania are în derulare 10 contracte directe cu urma­toarele firme: Alro, Elsid Titu, Electro­carbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT Ag, Euro PEC si EFT România.

În 2010 lista celor care luau direct energie hidro cuprindea mai multe companii, în afară de cele enumerate mai sus fiind prezente Mittal Steel Galati, Patinoarul Brasov, Societatea Nationala a Sarii, CNH Petrosani, Luxten si Electrica.

Foto: Profitul şi pierderile Hidroelectrica în 2009-2010. Click pe imagine pentru mărire

Hidroelectrica este una dintre companiile administrate de Oficiul pentru participaţiile statului şi privatizare în industrie, iar acţionari sunt Ministerul Economiei cu peste 80% din acþiuni şi Fondul Proprietatea.

Statul român a agreat cu FMI vânzarea pe bursă a unui pachet de 10% din acţiunile deţinute la Hidroelectrica, aceasta fiind şi pe lista companiilor de stat la care ar trebui organizat concursul pentru introducerea managementului profesionist.

Reducerea contractului "nu este acceptată"

Pe 6 iunie 2012, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, declara într-o conferinţă de presă, că majorările de preţ din contractele bilaterale ale Hidroelectrica renegociate până în prezent cu beneficiarii sunt prea mici, reducerile de cantităţi la fel, dar că niciuna dintre companii nu a acceptat reducerea duratei contractului.

"Unele dintre opţiunile noastre ne-ar putea permite să tragem o concluzie relativ rapid, altele după întâlnirea cu board-ul. Sunt opţiuni pentru renegociere, pe care variantă o alegem, depinde şi de rezultatele economice şi de respectarea principiilor de drept", a declarat Remus Vulpescu.

El a precizat că niciunul dintre beneficiari nu a acceptat reducerea perioadei contractului.

"Varianta scurtă ar fi să ne pliem la ofertele făcute până în prezent de aceşti beneficiari. Niciunul nu a acceptat reducerea perioadei.

"Sunt, în opinia noastră, creşteri prea mici de preţ şi reduceri mici de cantităţi. Se poate obţine mai mult pentru Hidroelectrica. Noi vă spunem că derularea acestor contracte poate fi oprită, însă rezilierea ne limitează opţiunile", a declarat Remus Vulpescu.

El a precizat că în negocieri, autorităţile române nu sunt satisfăcute de stabilirea unui preţ pentru 2012 apropiat de preţurile pieţei concurenţiale.

Ce presupune intrarea în insolvenţă

Unităţile administrativ-teritoriale care nu mai pot plăti datorii mai vechi de 90 zile şi care depăşesc 15% din bugetul local anual vor fi considerate ca aflându-se în procedură de insolvenţă, iar instituţia va trebui să prezinte un plan de redresare financiară, dar şi de restructurare a conducerii.

În ceea ce priveşte starea de insolvenţă, aceasta este prezumată de neachitarea obligaţiilor de plată mai vechi de 120 de zile care depăsesc 50% din bugetul local anual al unităţii administrativ teritoriale şi neachitarea, pe aceeaşi perioadă, a drepturilor salariale.

Situaţia de criză financiară va înceta atunci când problemele financiare nu mai apar timp de 180 zile calendaristice.

De la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra unităţii administrativ-teritoriale, precum şi orice termene de prescripţie, care reîncep să curgă după 30 zile de la închiderea procedurii de insolvenţă.

Din punct de vedere juridic, de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva unei societăţi, inclusiv în cazul societăţi care a formulat cererea de deschidere a procedurii, vor fi aplicate măsurile de simplificare referitoare la taxarea inversă, respectiv referitoare la Taxa pe Valoare Adaugată, scrie Wall Street.

Odată cu deschiderea procedurii, se produce şi efectul stopării curgerii oricăror dobânzi, penalităţi sau daune interese pentru întârzierea în executarea obligaţiilor la creanţele negarantate, mai notează Wall Street.

Tot din momentul declarării insolvenţei, încetează orice procedură de executare silită, ceea ce înseamnă că orice demers al unui creditor în sensul executării silite a debitorului este suspendat.

De marți, o nouă sesiune a programului naţional Rabla
Economie 15 Decembrie 2025, 21:16

De marți, o nouă sesiune a programului naţional Rabla

Persoanele fizice se pot înscrie începând de marți de la ora 10:00 într-o nouă sesiune a programului naţional Rabla, anunţă...

De marți, o nouă sesiune a programului naţional Rabla
Acord, la Bruxelles, privind proiectul de interconectare electrică Austria-Slovacia-Ungaria-România
Economie 15 Decembrie 2025, 18:31

Acord, la Bruxelles, privind proiectul de interconectare electrică Austria-Slovacia-Ungaria-România

Ministrul român al energiei, Bogdan Ivan, spune că noile conexiuni şi finanţările sunt incluse în planul Comisiei privind...

Acord, la Bruxelles, privind proiectul de interconectare electrică Austria-Slovacia-Ungaria-România
Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, potrivit unui studiu
Economie 15 Decembrie 2025, 16:56

Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, potrivit unui studiu

Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, din care circa 18 miliarde de lei au...

Costul total al plafonării la energie se ridică la aproximativ 30 de miliarde de lei, potrivit unui studiu
Optimism pe Wall Street înaintea datelor despre inflația SUA
Economie 15 Decembrie 2025, 16:52

Optimism pe Wall Street înaintea datelor despre inflația SUA

Bursa americană a început săptămâna pe plus, investitorii așteptând date importante despre economia Statelor Unite care ar...

Optimism pe Wall Street înaintea datelor despre inflația SUA
România va putea importa mai multă energie ieftină dinspre vestul Europei în perioadele cu cerere mare
Economie 15 Decembrie 2025, 16:29

România va putea importa mai multă energie ieftină dinspre vestul Europei în perioadele cu cerere mare

Luni, la Bruxelles, urmează să fie confirmat proiectul de interconectare electrică Austria-Slovacia-Ungaria-România ca parte...

România va putea importa mai multă energie ieftină dinspre vestul Europei în perioadele cu cerere mare
Pensia medie lunară în trimestrul al treilea din 2025 a fost de 2.941 de lei
Economie 15 Decembrie 2025, 14:56

Pensia medie lunară în trimestrul al treilea din 2025 a fost de 2.941 de lei

Numărul total al pensionarilor se apropie acum de 5.000.000, în creştere cu 3.000.

Pensia medie lunară în trimestrul al treilea din 2025 a fost de 2.941 de lei
Aproape 1.000.000 de români au solicitat ajutorul de 50 de lei oferit de stat pentru facturile la energie electrică
Economie 15 Decembrie 2025, 14:47

Aproape 1.000.000 de români au solicitat ajutorul de 50 de lei oferit de stat pentru facturile la energie electrică

Acesta se acordă până anul viitor în luna martie persoanelor cu venituri reduse pentru facturile emise începând cu consumul...

Aproape 1.000.000 de români au solicitat ajutorul de 50 de lei oferit de stat pentru facturile la energie electrică
Taxă pe coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afara UE
Economie 12 Decembrie 2025, 18:59

Taxă pe coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afara UE

Statele membre ale Uniunii Europene au decis introducerea unei taxe de 3 euro pentru coletele cu o valoare mai mică de 150...

Taxă pe coletele cu o valoare mai mică de 150 euro care vin din afara UE

Radio România

Rusia și Belarus revin în competițiile oficiale de șah

Rusia și Belarus revin în competițiile oficiale de șah

Rusia și Belarus revin în competițiile oficiale de șah
BRAȘOV: Cai morți în acte, vânduți la un târg neautorizat

BRAȘOV: Cai morți în acte, vânduți la un târg neautorizat

BRAȘOV: Cai morți în acte, vânduți la un târg neautorizat
Ucraina anunță că a aruncat în aer un submarin rusesc într-un atac cu drone subacvatice | VIDEO

Ucraina anunță că a aruncat în aer un submarin rusesc într-un atac cu drone subacvatice | VIDEO

Ucraina anunță că a aruncat în aer un submarin rusesc într-un atac cu drone subacvatice | VIDEO
UNESCO: Libertatea de exprimare, în scădere la nivel mondial

UNESCO: Libertatea de exprimare, în scădere la nivel mondial

UNESCO: Libertatea de exprimare, în scădere la nivel mondial