Ascultă Radio România Actualitaţi Live

FMI eliberează o nouă tranşă de împrumut pentru România

Cea de a şaptea tranşă de împrumut acordată de FMI este în valoare de peste 500 de milioane de euro. Fondul cere evitarea derapajelor financiare în perioada alegerilor.

FMI eliberează o nouă tranşă de împrumut pentru România
Şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer. Foto: Agerpres

29 Septembrie 2012, 10:34

Fondul Monetar Internaţional eliberează României încă o tranşă din împrumutul negociat cu Bucureştiul.

Este vorba de a şaptea tranşă, în valoare de peste 500 de milioane de euro.

România continuă să facă progrese în cadrul acordului preventiv - se arată într-un comunicat de presă al instituţiei creditoare.

Eliberarea acestei tranşe de împrumut vine după cea de a şasea evaluare a acordului preventiv, făcută în luna august.

Experţii FMI apreciază în comunicatul de presă disciplina cheltuielilor ca factor determinant pentru reducerea deficitului bugetar la 3% din venitul intern brut.

Sunt însă şi recomandări sau chiar avertismente.

Scăderea arieratelor, a datoriilor pe care le are statul către mediul privat, accelerarea reformelor în întreprinderile de stat şi a liberalizării preţurilor la energie - sunt printre temele pe care guvernul de la Bucureşti trebuie să şi le facă.

Nu în ultimul rând, se impune o evitare a derapajelor fiscale în perioda alegerilor generale de la finele anului - spun experţii FMI.

România are semnat din 31 martie 2011 un acord de tip preventiv cu FMI, în valoare de 3,5 miliarde de euro.

Acordul este dublat de o înţelegere cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, bani care pot fi folosţi numai în caz de urgenţă.

România exportă mai mult decât importă din Marea Britanie
Economie 14 Martie 2026, 15:04

România exportă mai mult decât importă din Marea Britanie

Președintele Camerei de Comerț Româno-Britanice, Robert Uzună, a spus la RRA că valoarea exporturilor românești este de...

România exportă mai mult decât importă din Marea Britanie
Preţuri în creştere la carburanţi
Economie 14 Martie 2026, 13:39

Preţuri în creştere la carburanţi

Dacă războiul în Iran va mai dura o săptămână, nu vor mai fi suficiente tancuri de depozitare a petrolului în Golf, ceea ce...

Preţuri în creştere la carburanţi
Preţurile carburanţilor continuă să crească
Economie 13 Martie 2026, 18:15

Preţurile carburanţilor continuă să crească

Guvernul nu poate anula scumpirile, dar urmăreşte evoluţia preţurilor pentru a putea aplica diverse formule de atenuare a...

Preţurile carburanţilor continuă să crească
Inflaţia anuală în scădere nesemnificativă
Economie 13 Martie 2026, 16:21

Inflaţia anuală în scădere nesemnificativă

Inflaţia anuală a scăzut uşor, la 9,3%, luna trecută, faţă de ianuarie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul...

Inflaţia anuală în scădere nesemnificativă
Bucureștenii ar putea plăti mai puțin la întreținere dacă nu vor fi respectați parametrii termici
Economie 13 Martie 2026, 15:05

Bucureștenii ar putea plăti mai puțin la întreținere dacă nu vor fi respectați parametrii termici

Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri hotărârea care vizează diminuarea facturilor la încălzire în cazul...

Bucureștenii ar putea plăti mai puțin la întreținere dacă nu vor fi respectați parametrii termici
Proteste ale agricultorilor spanioli faţă de creșterea prețului la combustibili
Economie 13 Martie 2026, 13:44

Proteste ale agricultorilor spanioli faţă de creșterea prețului la combustibili

Guvernul promite un pachet de măsuri care să îi protejeze.

Proteste ale agricultorilor spanioli faţă de creșterea prețului la combustibili
Sindicatul de la fabrica de automobile Dacia se teme de concedieri masive în acest an
Economie 13 Martie 2026, 13:19

Sindicatul de la fabrica de automobile Dacia se teme de concedieri masive în acest an

Sindicatul susține că orice pierdere a locurilor de muncă la Uzina Dacia va avea impact și asupra firmelor furnizoare de piese.

Sindicatul de la fabrica de automobile Dacia se teme de concedieri masive în acest an
Inflația anuală a scăzut ușor, la 9,30% în februarie
Economie 13 Martie 2026, 13:11

Inflația anuală a scăzut ușor, la 9,30% în februarie

Potrivit INS, februarie este a șaptea lună consecutivă când indicatorul inflație a depășit 9%.

Inflația anuală a scăzut ușor, la 9,30% în februarie

Radio România

USR anunţă că nu va depune şi nu va vota amendamente la Legea bugetului

Din cauza poluării cu produse petroliere, Moldova instituie stare de alertă pe bazinul fluviului Nistru

Premierul Bolojan critică amendamentele PSD la buget: Nu merită să ne întoarcem la greșelile pe care le-am făcut în trecut | VIDEO

Elevii timișoreni câștigă Campionatul Național FIRST Tech Challenge și se califică la Mondialul din SUA