Acordarea de credite în România, "departe de nivelul optim"

Specialiştii consideră că acordarea de credite în România este departe de nivelul optim, în condiţiile în care cerinţele impuse de către bănci pot părea exagerate.

Reprezentanţii Băncii Naţionale lasă să se înţeleagă că instituţiile bancare ar trebui să contribuie la creşterea economică a României, după ce au profitat de boom-ul economic de acum câţiva ani.

În schimb, băncile aşteaptă mai întâi evoluţii pozitive din economia reală, de care condiţionează relaxarea creditării.

Un punct de pornire ar trebui să fie, în opinia consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, o atitudine de parteneriat din partea băncilor în relaţia cu companii potenţiale beneficiare de împrumuturi.

În acest sens, în instituţiile de credit ar fi necesar să se desfăşoare un proces de restructurare a personalului, nu în sensul disponibilizării, ci în cel al angajării sau pregătirii unor funcţionari bancari capabili să înţeleagă resorturile acitivăţii companiilor şi să le sprijine, atât în vederea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate pentru a accepta un credit, cât şi în a-şi asigura o derulare eficientă a banilor ulterior contractării împrumutului.

Adrian Vasilescu mai spune că prin creditarea companiilor s-ar deschide apoi o fereastră şi către creditarea populaţiei, deoarece firmele respective produc, angajează oameni, măresc salariile sau oferă alte condiţii materiale angajaţilor lor.

Şi asta pentru că, în prezent, cei care îndeplineau condiţiile pentru a accepta un împrumut au făcut-o deja şi sunt supraîndatoraţi, iar cei care ar dori să ia un credit nu sunt eligibili în noile condiţii impuse de efectele crizei.

Pe de altă parte, băncile susţin că există numeroase impedimente în calea procesului de relansare a creditării chiar pentru companii, printre acestea numărându-se gradul înalt al creditelor neperformante, în special în cazul IMM-urilor, dificultatea valorificării garanţiilor sau problemele legate de intrarea în insolvenţă a firmelor pentru a evita plata datoriilor, dar şi costul foarte ridicat aferent riscului din cauza efectelor crizei financiare globale.

În sfârşit, a fost punctată necesitatea continuării asigurării de garanţii din partea statului, prin intermediul Fondului de Garantare şi Contragarantare, ca mecanisme care şi-au dovedit fiabilitatea şi în cazul altor ţări ale lumii.