A murit părintele supermarketului francez

Puţină lume îsi imaginează că reţeaua comercială Leclerc, care numără azi peste 680 de supermagazine alimentare în Franţa, la care se adaugă cele implantate în Spania, Italia, Polonia, Portugalia, Andorra şi Slovenia, cu vânzări cumulate de peste 40 de miliarde de euro pe an, a debutat printr-o băcănie instalată într-un mic hangar de 16 metri pătraţi, la Landerneau, o comună din Bretania de un tânăr de 22 de ani, Edouard Leclerc, care studiase la seminarul teologic.

Deschisă în decembrie 1949, această prăvălie oferea iniţial clienţilor un singur produs şi anume cutii cu biscuiţi. Fabricaţi de un producător local şi vânduti de Edouard Leclerc la un preţ cu 25-30% mai redus decât cel al pieţei, biscuitii respectivi sfidau orice concurenţă.

Ulterior, pe lângă biscuiţi, băcănia bretonă a început să vândă şi ulei si săpun, dar tot la preţuri mai scăzute, de comerţ cu ridicata. In goana după preţuri cât mai reduse, proprietarul băcaniei bretone îi scurtcircuitează pe furnizorii tradiţionali şi se aprovizionează direct de la producători, printr-o centrală proprie de achiziţii la scară natională, reducând astfel la maximum cheltuielile de distribuţie.

La sfârsitul anilor ’50, Leclerc vine şi cu o altă idee considerată foarte inspirată şi anume aceea de a permite comercianţilor care aderă la conceptul său să-i utilizeze gratuit brandul, cu condiţia să nu se abată de la principiul care a asigurat succesul reţelei.

Paralel, lista produselor vândute în magazinele Leclerc se extinde tot mai mult, incluzând şi îmbrăcăminte, carburanţi, bijuterii, călătorii, produse parafarmaceutice, dar şi produse culturale.

Preţurile joase ale produselor au atras numerosi clienţi, dar i-au atras creatorului reţelei de magazine Leclerc - care intre timp se răspândiseră în toată Franta - şi numeroase acuzaţii că distruge micul comerţ de proximitate.

Unele dintre aceste acuzaţii au fost urmate de îmbrânceli şi procese, pe care însă Leclerc le-a câştigat.

Edouard Leclerc îşi consolidează astfel reputaţia de apărător al consumatorilor şi de adversar declarat al monopolurilor.

Popularitatea câştigată l-a îndemnat pe Edouard Leclerc să cocheteze la un moment dat, prin 1987, cu ideea de a candida la preşedinţia republicii.

Dezvoltarea retelei de supermagazine Leclerc nu a dus la dispariţia totală a comerţului de proximitate, dar l-a obligat să se adapteze în sensul acordării unei atenţii sporite produselor proaspete şi de calitate.

Considerat adesea ca un vizionar, Edouard Leclerc a subsestimat totusi uneori evoluţiile din comerţul modern.

El nu a adoptat principiul autoservirii decât în 1962 şi nu a înteles de la început importanţa produselor vândute sub marca distribuitorilor.

Cu toate acestea, Franţa contemporană îi datorează mult, conchidea presa din Hexagon la anunţarea dispariţiei acestui temerar inovator.