Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Târgul Internaţional de Carte de la Londra, dedicat Chinei

Ediţia din 2012 a târgului londonez de carte a stârnit numeroase critici în lumea literară, deoarece au fost excluşi de pe lista de invitaţi toţi scriitorii interzişi de regimul de la Beijing.

Târgul Internaţional de Carte de la Londra, dedicat Chinei
Li Changchun, membru al Biroului Permanent al Partidului Comunist din China, ajunge la târgul de la Londra. Foto: Reuters.

Articol de Dan Vasiliu, corespondent RRA în Marea Britanie, 16 Aprilie 2012, 13:40

România beneficiază de un stand naţional la Târgul Internaţional de Carte, care a început, luni, la Londra.

Editurile româneşti vor expune peste 750 de volume, printre acestea: noi apariţii editoriale, albume de artă şi turistice, cărţi publicate în limba engleză, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Cu această ocazie vor fi organizate şi două evenimente speciale, în care vor fi prezentate volumele "Definiţii", de Octavian Paler şi "Cartea Iernii şi alte Poeme" scrisă de poetul Ion Mureşan.

Ediţia din acest an a târgului londonez va fi însă una dedicată Chinei, fapt ce a stârnit numeroase critici în lumea literară, deoarece au fost excluşi de pe lista de invitaţi toţi scriitorii interzişi de regimul de la Beijing.

Organizatorii Târgului de Carte de la Londra au fost acuzaţi că au cedat în faţa presiunilor venite de la Beijing şi au invitat doar autorii acceptaţi de autorităţile chineze, disidenţii şi scriitorii exilaţi fiind lăsaţi pe dinafară.

Printre cele mai importante nume care lipsesc de la acest târg se numără laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2000, Gao Xingjian Gao, care locuieşte, în exil, în Franţa, şi câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace din 2010, Liu Xiaobo, care este unul dintre cei mai cunoscuţi critici literari chinezi.

Cotidianul "The Guardian" a precizat că foştii laureaţi ai Premiului Nobel, Herta Müller şi Elfriede Jelinek, au promis că vor discuta această problemă cu organizatorii.

Sosirea unei delegaţii acceptată de statul chinez a determinat filiala britanică a asociaţiei P.E.N. a scriitorilor să-şi restrângă activitatea din cadrul târgului, spre deosebire de anii trecuţi urmând să fie organizat un singur eveniment pentru autorii invitaţi special din China.

Reprezentanţii Consiliului britanic care au fost implicaţi în alegerea invitaţilor au precizat că procesul de selecţie a fost unul deschis şi că deciziile au fost luate în urma consultării a sute de persoane din mediul literar.

O situaţie similară a avut loc şi la Târgul de Carte de la Frankfurt, dedicat tot Chinei, unde organizatorii au fost forţaţi să accepte lista de autori propuşi de guvernul de la Beijing, care a ameninţat că va boicota evenimentul, dacă vor fi prezenţi şi scriitori chinezi interzişi.

Cărţile, "profesori stângaci" de viaţă ai Hertei Müller
Cultură 27 Septembrie 2010, 12:05

Cărţile, "profesori stângaci" de viaţă ai Hertei Müller

Câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură în 2009 Herta Müller va avea o lectură publică la Ateneul Român şi un dialog...

Cărţile, "profesori stângaci" de viaţă ai Hertei Müller
Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern
Cultură 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern

PDG al SRR, Robert Schwartz, a subliniat că suma alocată pentru 2026 nu acoperă cheltuielile curente de funcționare a...

Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 16 Martie 2026, 17:33

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Festivitatea va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar
Cultură 16 Martie 2026, 10:22

Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar

Pelicula a câştigat şase statuete, faţă de numai patru câte i-au revenit principalului rival, pelicula "Sinners".

Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar
Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028
Cultură 15 Martie 2026, 16:23

Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028

Ministrul Culturii propune unirea tuturor târgurilor de carte din România pentru o participare istorică și de succes la...

Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028
Duminica Crucii
Cultură 15 Martie 2026, 14:10

Duminica Crucii

La jumătatea lui martie și în mijlocul Postului Mare, creștinii celebrează Duminica Crucii, o zi în care este cinstită crucea...

Duminica Crucii
Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova
Cultură 15 Martie 2026, 08:59

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova

Următoarea oprire a Târgului Gaudeamus Radio România va fi la Cluj-Napoca, în Piața Unirii, în perioada 22-26 aprilie.

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova
Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse
Cultură 14 Martie 2026, 16:49

Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va concerta duminică, 15 martie, de la ora 19, în...

Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse

Radio România

TIMIȘ: Primul adăpost pentru patrupede mici și mari, în care animalele nu vor fi eutanasiate

TIMIȘ: Primul adăpost pentru patrupede mici și mari, în care animalele nu vor fi eutanasiate

TIMIȘ: Primul adăpost pentru patrupede mici și mari, în care animalele nu vor fi eutanasiate
CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord

CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord

CONSTANȚA: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul unui imobil din cartierul Tomis Nord
HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale

HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale

HUNEDOARA: Un bărbat și-a agresat părinții, care au avut ulterior nevoie de îngrijiri medicale
Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie

Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie

Calendarul de înscriere la grădiniță, creșă și servicii de educație timpurie