“Suntem povești”

La Bucureşti s-a încheiat, sâmbătă, a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Arta Povestirii „Suntem Poveşti” (31 octombrie – 4 noiembrie).

Festivalul a fost dedicat, în egală măsură, copiilor şi adulţilor, care iubesc poveştile, iar organizatorii - Asociaţia Culturală GRADUSART – au ales ca temă, în aceast an, prietenia.

Preşedinta Asociaţiei GRADUSART, Adriana Ene i-a adus la Bucureşti pe unii dintre cei mai cunoscuţi povestitori din lume: Jeff Gere din Hawaii, Anne Glover din Canada, Alicia DongJoo Bang din Coreea de Sud, John Mukeny Namai din Kenya, Giorgiana Popan şi Leon Măgdan din Arad.

Adriana Ene spune că spune că fiecare dintre noi este un povestitor.

L.A - Draga Adriana, ne-ai invitat la un festival puţin obişnuit, un festival de poveşti şi, mai mult, ne spui că suntem, cu toţii, poveşti. Chiar aşa este?

Adriana Ene: - Sigur că suntem poveşti. Fiecare dintre noi suntem mai mult de o poveste, suntem mai multe poveşti. Era un citat foarte frumos, care spune că, până la final, rămâne doar povestea. Dacă analizăm parcursul unei zile, când vii de la şcoală, dacă eşti copil, te duci acasă şi povesteşti ce ţi s-a întâmplat peste zi. Dacă te-ai întâlnit cu cineva, povesteşti cum a fost întâlnirea. Şi noi, adulţii, când ne întâlnim cu prietenii noştri – pentru că tema Festivalului este, chiar, prietenia – apoi, cu ei, povestim nenumărate lucruri din fiecare moment al vieţii noastre. Noi suntem toţi nişte povestitori pentru că povestim ceea ce ni se întâmplă. Mergem mai departe pe direcţia aceasta, şi spun că suntem poveşti pentru că putem transmite fie poveştile noastre de viaţă, fie poveştile pe care le-am descoperit în cărţi, fie poveştile pe care le-am auzit în altă parte; le transmitem altora, le dăruim, le dăm mai departe. Şi atunci, toată viaţa noastră, analizată dintr-o perspectivă foarte frumoasă, şi culturală, şi artistică, şi umană, toată viaţa noastră este o poveste. Şi noi, astfel, suntem poveşti.

L.A – A povesti este o artă, ne sugerează titlul Festivalului. De ce este aşa de important să stăpânim această artă, să fim povestitori-artişti?

A.E - Este important să fim povestitori, dacă ne place acest lucru şi dacă ne dorim. A povesti poate fi o artă pentru cei care îşi doresc să devină povestitori. Şi, probabil, se întreabă lumea ce înseamnă, până la urmă, să fii povestitor? Peste hotarele României există această meserie de povestitor în nomenclatorul de meserii. Sunt oameni care au această pasiune şi meserie de a spune poveşti. Şi ar putea părea ceva pierdut în timp sau nesemnificativ, dar povestitorii fac foarte mult bine. Sunt povestitori care, prin arta lor de a povesti, salvează dintr-o stare de depresie copii sau adulţi. Pentru că povestea este o terapie. Sunt povestitori care merg în căminele de bătrâni, sunt povestitori care merg în spitalele pentru copii sau pentru adulţi. Sunt povestitori care se întâlnesc cu noi, cei care iubim poveştile şi, pur şi simplu, ne spun poveşti. Pentru că poveştile ce sunt, de fapt? Sunt nişte mesaje, nu sunt doar pentru copii, sunt şi pentru adulţi. Uneori o poveste poate să-ţi dea răspunsul la problemele sau la întrebările tale, te poate ajuta. Pe copii îi poate ajuta să se formeze frumos din punct de vedere moral, pe adulţi îi poate ajuta să descopere anumite răspunsuri la întrebările, pe care le au. Nu mai spunem că povestea, pentru copii, este o modalitate excelentă de a învăţa, indiferent ce anume învaţă: ştiinţe, matematică, istorie. Din orice materie, la şcoală, se poate face o poveste. Dar povestea îi poate învăţa şi să vorbească foarte corect, vocabularul lor să se dezvolte şi să înveţe să se exprime corect.

L.A. – Care a fost cea mai interesantă întâmplare din Festival? Sau o revelaţie, de ce nu?

A.E. – Au fost multe. În primul rând, în serile de poveşti, care s-au petrecut la Librăria Cărtureşti-Verona, am văzut oameni, care au plecat fericiţi după sesiunea noastră de poveşti şi au venit şi în următoarea seară şi au promis că vin şi în următoarea seară. Aceasta a fost prima revelaţie. A doua: ar fi fost frumos să-i filmeze cineva pe copiii, care s-au întânit la Biblioteca Centrală Universitară, pentru prima oară, cu povestitorii din acest festival, să li se vadă chipurile luminate şi transformarea, ce a avut loc în ei când au ascultat poveştile acestor oameni extraordinari şi au interacţionat în poveştile lor. Şi a treia revelaţie, cea mai frumoasă, a fost la atelierul, pe care l-am susţinut pentru voluntarii care merg în spitalele pentru copii şi spun poveşti şi pentru profesori, care se întrebau ce vrem să facem, nu prea înţelegeau despre ce este vorba. Şi la final, nimeni nu se mai dădea dus, toată lumea a înţeles cât de important este acest storytelling sau această artă de a spune poveşti. Şi toată lumea a plecat cu un alt chip, cu o altă perspectivă, au venit oameni care ne-au spus că vor să meargă pe această directie a storytelling-ului. Şi, de fapt, asta face arta de a spune poveşti: schimbă oameni. Oamenii realizează cât de important este să ne adresăm şi sufletului nostru, nu doar dorinţelor noastre profesionale sau financiare, care ne acaparează din ce în ce mai mult timpul pe care îl trăim.

L.A. – Am vazut bucuria şi interesul, deopotrivă, cu care au fost primiţi toţi povestitorii, pe care ai reuşit să-i aduci din străinătate. Cine sunt ei?

A.E. – Ei sunt Jeff Gere din Hawaii, John Mukeny Namai din Kenya, Anne Glover din Canada, Alicia DongJoo Bang din Coreea de Sud, plus, din Arad, au sosit Giorgiana Popan şi Leon Măgdan. Toţi sunt povestitori cu experienţă. Jeff Gere din Hawaii are o experienţă de peste 40 de ani în arta de a spune poveşti, a călătorit peste tot în lume, este un povestitor senzaţional, este invitat permanent la festivaluri. De asemenea, şi Anne Glover din Canada, care construieşte poveşti cu ajutorul unei sfori, cu care, pe măsură ce spune povestea, realizează diverse personaje, elemente din poveste, obiecte. Este minunată! De asemenea, Alicia DongJoo Bang din Coreea de Sud are o ţinută senzaţională şi o sensibilitate deosebită în a spune poveştile. Într-una din seri, ne-a spus o poveste despre un instrument, cu care a cântat şi care se numeşte „instrumentul poveştii”. Mai este şi John Mukeny Namai din Kenya, care are toate aceste momente muzicale, ce ne întorc în lumea lui, momente specifice zonei din care vine. Şi chiar ne povestea cât de multe poveşti spune el în Kenya. Giorgiana Popan este minunată, cred că deja o ştie toată lumea. Şi ea este invitată la festivaluri de gen de peste tot din lume, iar în Iran chiar a obţinut un premiu pentru cel mai bun povestitor. Giorgiana a renunţat la actorie şi aşa de mult s-a îndrăgostit de această lume a poveştilor, încât a devenit povestitoare. Tot de la Arad a venit Leon Măgdan, care este scriitor, artist, senzaţional în teatrul de umbre şi care dă culoare şi vine în întâmpinarea povestitorilor internaţionali. Pentru că, iată, şi în România sunt câţiva povestitori foarte buni, care pot să meargă peste hotare şi să transmită poveştile româneşti.

L.A. – E adevarat, iar aici trebuie să te includem şi pe tine. Te-am ascultat şi am văzut cu câtă bucurie şi veselie te-au primit copiii.

A.E. – Da, foarte mulţi copii au venit şi din dorinţa şi bucuria de a ne întâlni pentru că eu, de ceva timp, susţin ateliere de poveşti, de storytelling, cu copiii. M-am îndrăgostit şi eu de această meserie de povestitor de câţiva ani de zile. Mi-am dat seama cât de minunat este şi ce mult ţi se umple sufletul când te duci şi spui poveşti copiilor şi adulţilor. Pentru că mi s-a întâmplat ceva la unul dintre atelierele de poveşti. Părinţii au stat pe la uşi să vadă despre ce este vorba şi ne-au întrebat mustrător: „Ateliere de poveşti pentru adulţi când veţi face?”. Aşa că următorul plan este să facem ateliere de storytelling pentru adulţi, pentru că noi trebuie să transmitem mai departe. Povestea oricum se ascultă şi se transmite şi trebuie să existe cât mai mulţi povestitori, căci ei ne vindecă sufletele, ceea ce este minunat.