Sfânta Maria Mică

Fecioara Maria s-a născut din părinţi bătrâni care se resemnaseră că nu fuseseră dăruiţi cu prunci. Resemnarea lui Ioachim si a Anei, nu era însă deznădejde.

Ei nu încetau sa-l roage pe Dumnezeu, pentru că ei credeau in puterea Lui. Si minunea s-a întâmplat.

Ana a rămas însărcinată la bătrâneţe si a născut o prunca, pe Maria. Bucuria a cuprins atunci doar casa lui Ioachim, dar mai apoi, şi până astăzi, o lume creştină se bucură când sărbătoreşte naşterea Sfintei Maria.

Se bucură pentru că ea este Maica Domnului, ea este femeia prin care Dumnezeu s-a făcut om, pentru a da posibilitatea omului sa ajungă ca El.

Viaţa Sfintei Maria a stat sub semnul miracolului. Şi-a trăit copilăria şi tinereţea fără păcat, a născut rămânând fecioară, iar la final a fost ridicată cu trupul la cer.

Şi toate acestea s-au întâmplat pentru că Maria a ştiut să asculte. I-a spus lui Dumnezeu amin, adică aşa să fie, şi când voinţa divină se întâlneşte cu ascultarea omului, se întâmplă minunea.

Sărbătoarea de la 8 septembrie se numeşte popular Sfânta Maria Mică. Numele e sugerat de icoana sărbătorii care o înfăţişează pe Maica Domnului pruncă în braţele părinţilor săi Ioachim şi Ana.

Numele e sugerat, însă, şi de importanţa momentului în comparaţie cu cea a Adormirii Maicii Domnului de la 15 august, sărbătoare numită popular Sf Maria Mare.

În viziunea creştină momentul naşterii în cer, adică al întâlnirii cu Dumnezeu, este mai important, mai mare, decât momentul naşterii pe pământ.

În creştinism, Fecioara Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfinţenie. De aceea, ea se bucură de cea mai mare cinste în rândul sfinţilor.

Spre deosebire de ceilalţi sfinţi care sunt sărbătoriţi doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari în calendarul creştin: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în Templu (21 noiembrie), Bunavestire (25 martie) şi Adormirea (15 august).