Ring-ul la Wagner, în Beyreuth

Efortul este imens. Aproape 15 ore de muzică! Dacă vreau să comentez producţia din această vară de la Bayreuth trebuie să încep cu muzica, cu orchestra, cu dirijorul Christian Thielemann, care în ultimii ani a fost cea mai ovaţionată vedetă în festival.

A debutat aici în anul 2000 cu Maeştrii cântăreţi; în 2001 a urmat Parsifal;în 2002 Tannhäuser; din 2006 este dirijorul Ring-ului!

În 2012 va conduce premiera cu Olandezul zburător şi în 2015 Tristan şi Isolda în regia Katharinei Wagner. Impresionant!

Cu talentul şi experienţa sa Christian Thielemann poate fi considerat un interpret wagnerian de primă clasă. Publicul l-a aplaudat în delir.

Au existat momente splendide în această tetralogie dar intervenţiile caricaturale din partitura muzicală – ciocanele Nibelungilor sau felul în care Siegfried încearcă să imite din frunză , jalnic şi strâmb, cântecul Păsării pădurii, nu au fost cred, la locul lor.

Nu ştiu dacă aceste intervenţii sunt ideile dirijorului sau ale regizorului! Intuitiv, înclin balanţa către regizor căci viziunea acestuia mi s-a părut forţată. Octagenarul Tankred Dorst a vrut să aducă în scenă trecutul şi prezentul într-un amalgam armonios dar… încercarea sa eşuează lamentabil.

Fete ale Rinului cu sânii obsceni la vedere, filmări explicite şi insistente de organe genitale feminine, figuranţi de astăzi în poveştile de ieri, un băieţel ce traversează obsedant scena în numeroase moemente din toate cele patru spectacole, perechi de îndrăgostiţi pe bicicletă ce trec pe langă zei, regi şi pitici, peştera lui Fafner sub o autostradă în construcţie, bârlogul lui Mime într-o clasă de şcoală plină cu materiale didactice – globul pământesc, un schelet, hărţi etc.-, sabia Nothung înfiptă într-un stâlp de telegraf prăbuşit… şi exemplele ar putea continua...

Nu e cazul celor doi olandezi Arnold Bezuyen, Loge din Aurul Rinului, impecabil vocal şi scenic şi Eva-Maria Westbroek o spelndidă Sieglinde în Walkyria. La debutul său la Bayreuth Eva-Maria Westbroek a fost considerată senzaţia sezonului şi se pare că viitorul ei pe scena de la Festspielhaus este foarte promitător.

În rolul Wotan, Albert Dohmen este inegal dar trebuie să recunosc, finalul din Walkyria l-a cântat minunat! Inpardonabil de slab tenorul Endrik Wottrich în rolul Siegmund, palid şi lipsit de vlagă, cu atât mai şocant cu cât a avut-o ca parteneră pe strălucitoarea Eva-Maria Westbroek!

Wolfgang Schmidt este cunoscut la Bayreuth din 1992, cariera sa a avut ascensiunile şi declinurile ei ( a cântat cândva rolul lui Siegfried!) dar revenirea în rolul piticului Mime a fost de astă dată un triumf! În Siegfried, cântăreţul rămane în scenă, aproape fără întrerupere 90 de minute!

Ovaţii sincere şi îndelungate i-au răsplătit performanţa de adevărat interpret wagnerian. La polul opus se plasează cântăreţii Andrew Shore ( piticul Alberich) şi Hans-Peter König ( Hagen). Ain Aigner (Fafner) este un bas profound deosebit de expresiv cu o dicţie impecabilă.

Din nou excepţional baritonul coreean Kwangchul Youn în rolul Hunding ( deşi prezenţa în jurul lui a unor însoţitor războinici cu capete de câini egipteni, daca am văzut bine, distrage atenţia spectatorilor ratând intrarea sa.

Ralf Lukas apare în două roluri, Gunther în Amurgul zeilor şi Donner în Aurul Rinului, amândoua bine realizate. Linda Watson a debutat pe scena de la Bayreuth în 1998 în rolul Kundry din Parsifal. Cariera ei internaţională este frumoasă şi lungă.

Rolurile wagneriene i se potrivesc, în curse lungi însă, aşa cum este rolul Brünnhilde care acoperă numeroase pagini din trei partituri gigantice, vocea oboseşte.

A avut momente foarte bune dar şi momente mai puţin bune. Christian Franz este noul Siegfrid şi pentru că se găsesc foarte rar interpreţi foarte buni pentru acest tur de forţă, îi vom spune BRAVO chiar dacă uneori….Să mai adaug că atât vocal cât şi scenic Walkyriile sunt… jalnice.

În schimb - dacă poate fi vorba de un schimb ! – corul pregătit de Eberhard Friedrich se prezintă din nou impecabil.

În ciuda observaţiilor şi nemulţumirilor, am plecat de la Bayreuth cu dorinţa sinceră de a mă reîntoarce. Ce compliment mai mare poate fi adus unui festival !? Sigur, probleme sunt – sunt în întreaga viaţă internaţională a teatrului liric – dar se învaţă din mers, se restructurează din mers, se regândeşte din mers, lucrurile se mişcă şi nimic din ce se întâmplă bine sau mai puţin bine pe scena de la Festspielhaus nu lasă pe nimeni – public sau critici – indiferent.

Problema marilor voci wagneriene este cea mai spinoasă. Voci noi, se caută voci noi! Nu putem să o dezgropăm pe Birgit Nilsson ( Katharina Wagner) putem în schimb să o contactam pe Anna Netrebko (Eva Wagner-Pasquiers). Este oare drumul cel bun? Vom reveni la Bayreuth şi vom vedea.