Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Postul Sfinţilor Apostoli

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici au intrat la 11 iunie în Postul Sfinţilor Apostoli, perioadă care precede sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel de la 29 iunie.

Postul Sfinţilor Apostoli
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Articol de Remus Rădulescu, 11 Iunie 2012, 11:38

Un pescar şi un rabin sunt cei mai cunoscuţi misionari creştini.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, diferiţi ca şi cultură, diferiţi ca fire, au sădit fiecare în felul lui în sufletul contemporanilor lor o sămânţă creştină care a crescut şi a transformat lumea păgână de acum 2000 de ani.

Reuşita lor s-a datorat desigur ajutorului de la Dumnezeu, dar şi propriului efort. Şi Petru şi Pavel au renunţat la tot ceea ce erau şi ce aveau pentru a se dedica misiunii creştine.

În final, au sacrificat şi ceea ce are un om mai drag: viaţa.

Petru şi Pavel au murit martiri la Roma. De aceea sărbătoarea acestor doi Apostoli, de la 29 iunie, este precedată de o perioadă de post, adică de renunţare.

În creştinism, postul este un gest de sacrificiu personal prin care credinciosul îşi manifestă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi admiraţia faţă de oamenii Lui.

Postul Sfinţilor Apostoli este un mod minimal de a urma exemplul de renunţare al lui Petru şi Pavel.

Creştinul renunţă pentru o vreme la alimentele de origine animală, la distracţii, la relaţiile sexuale din cadrul familiei, pentru a-şi exersa puterea spiritului de a domina materia şi instinctele.

Şi în acest fel, este cultivată libertatea, acea capacitate a omului de a alege ceea ce-i este de folos. Apostolul Pavel scria într-o epistolă a sa că „toate-mi sunt îngăduite, dar nu toate de folos.” (I Corinteni 6,12)

Omul are nevoie de discernământ ca să înţeleagă ceea ce-i foloseşte. Prin post, adică printr-o renunţare de bunăvoie la ceva, credinciosul îşi cultivă discernământul, capacitatea de a alege bine.

Şi mai înţelege ceva: că binele nu se petrece de la sine ci doar cu sacrificiu.

Constantin şi Elena - primii împăraţi sfinţi
Cultură 20 Mai 2012, 16:22

Constantin şi Elena - primii împăraţi sfinţi

Creştinii îi sărbătoresc la 21 mai pe sfinţii Constantin şi Elena care sunt ocrotitorii Catedralei Patriarhale din Bucureşti....

Constantin şi Elena - primii împăraţi sfinţi
România va deschide Festivalul European de Film de la Viena cu pelicula "Anul nou care n-a fost"
Cultură 06 Februarie 2026, 10:19

România va deschide Festivalul European de Film de la Viena cu pelicula "Anul nou care n-a fost"

Pelicula a avut premiera în cadrul celei de-a 81-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, fiind distins...

România va deschide Festivalul European de Film de la Viena cu pelicula "Anul nou care n-a fost"
Noutăți editoriale: „Pământul și Țara în Evul Mediu românesc, secolele XIII - XVI”
Cultură 01 Februarie 2026, 18:58

Noutăți editoriale: „Pământul și Țara în Evul Mediu românesc, secolele XIII - XVI”

La editura Polirom a apărut cartea „Pământul și Țara în Evul Mediu românesc, secolele XIII - XVI”, de Ioan-Aurel Pop.

Noutăți editoriale: „Pământul și Țara în Evul Mediu românesc, secolele XIII - XVI”
Sindicaliştii din cultură şi ministrul de resort au purtat vineri un dialog
Cultură 30 Ianuarie 2026, 21:32

Sindicaliştii din cultură şi ministrul de resort au purtat vineri un dialog

Educaţia şi cultura trebuie să beneficieze de acelaşi tratament şi aceeaşi abordare - este concluzia dialogului pe care...

Sindicaliştii din cultură şi ministrul de resort au purtat vineri un dialog
Ziua Internaţională a Non-violenţei în Şcoli, marcată printr-o expoziţie tematică la Miercurea Ciuc
Cultură 30 Ianuarie 2026, 18:51

Ziua Internaţională a Non-violenţei în Şcoli, marcată printr-o expoziţie tematică la Miercurea Ciuc

De Ziua Internaţională a Non-violenţei în Şcoli, Ministerul Justiţiei îşi reafirmă angajamentul ferm pentru...

Ziua Internaţională a Non-violenţei în Şcoli, marcată printr-o expoziţie tematică la Miercurea Ciuc
Ceremonie specială, desfăşurată la Templul Coral, dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Cultură 26 Ianuarie 2026, 18:21

Ceremonie specială, desfăşurată la Templul Coral, dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Combaterea antisemitismului este deosebit de importantă în zilele noastre, iar România este preocupată de educarea tinerilor...

Ceremonie specială, desfăşurată la Templul Coral, dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Președintele Federației Naționale "Alma Mater", Anton Hadăr: La toate capitolele a încetat susținerea cercetării
Cultură 23 Ianuarie 2026, 09:26

Președintele Federației Naționale "Alma Mater", Anton Hadăr: La toate capitolele a încetat susținerea cercetării

"Apel matinal" - invitat: profesor universitar dr. Anton Hadăr, președintele Federației Naționale "Alma Mater".

Președintele Federației Naționale "Alma Mater", Anton Hadăr: La toate capitolele a încetat susținerea cercetării
Ministerul Culturii începe seria acţiunilor dedicate Anului Brâncuşi
Cultură 22 Ianuarie 2026, 19:02

Ministerul Culturii începe seria acţiunilor dedicate Anului Brâncuşi

În acest sens, ministerul vrea să finanțeze proiecte din domenii precum fotografie, artă decorativă şi sculptură sau forme...

Ministerul Culturii începe seria acţiunilor dedicate Anului Brâncuşi

Radio România

ANSVSA: Mai multe formule de lapte praf pentru sugari ce ar putea fi contaminate, retrase de pe piață  

Germania: Avioanele nu pot decola sau ateriza, din cauza fenomenului „black ice”

SUA: Compania Uber, obligată la plata a 8,5 milioane de dolari victimei unui viol

BUCUREȘTI: Sediul Primăriei Sectorului 5, percheziționat de procurorii anticorupție