”Pentru mine, Târgul de Carte Gaudeamus este alături de Târgul de Carte de la Leipzig”

Interviu cu poeta Ana Blandiana, președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, ediția 29

RADOR - Realizator: Anca Mateescu - Târgul de Carte Gaudeamus se întoarce de miercuri la Romexpo, după doi ani de absenţă. În toamna lui 2019 a avut loc ultimul Gaudeamus de dinainte de pandemie. Ana Blandiana, aţi fost, de-a lungul timpului, la zeci de festivaluri şi târguri de carte în toată lumea. Unde aţi aşeza Târgul de Carte Gaudeamus pe o hartă afectivă a dvs.? Cu ce târg de carte din străinătate l-aţi putea compara?
Ana Blandiana: Ce întrebare frumoasă! Aş vrea să mă credeţi că nu vă voi da răspunsul pe care vi-l voi da pentru că sunt la Radio România. Pentru mine, Târgul de Carte Gaudeamus este alături de Târgul de Carte de la Leipzig. Ele două sunt cele mai sufletiste târguri de carte la care am participat şi se află la antipodul Târgului de Carte de la Frankfurt, de exemplu, care este cel mai mare şi este un fel de uzină în care cărţile sunt, o să spun ceva urât, ceea ce este carnea pentru cârnaţi, adică ai impresia că se bagă cărţi, scriitori, într-un recipient şi dincolo ies cârnăciorii din care nu mai ştii care e scriitorul, care-i cartea, pentru că ceea ce contează este cât se vând şi cât câştigă editurile din asta. Pentru că, până la urmă, târgurile de carte sunt nişte evenimente ca Janus cu două feţe; pe de o parte, această extraordinară posibilitate, oportunitate de a aduce oamenii faţă-n faţă cu cărţile, şi oamenii vin, chiar vin, după cum ştiţi, iar, pe de altă parte, cei care organizează, în general, editorii vor să câştige din asta. Și nu întotdeauna cele două scopuri se armonizează, uneori chiar se bat cap în cap. Deci, în acest sens, poate şi fiindcă Gaudeamus nu-i un târg făcut de oameni care câştigă din asta, editurile câştigă din cărţi. Radio România este doar mijlocul prin care pot fi influenţaţi oamenii, iar, în cazul acesta, influenţa este spre lectură. Deci, există ceva aproape romantic, aş zice, în felul în care o instituţie de cultură s-a hotărât să facă un târg. Și faptul că acest târg rezistă şi că Radio România rezistă în calitate de organizator al său este ceva minunat! Țin minte, când am fost la primul târg de carte organizat de Radio, pe sălile...
Realizator: În 1994, în foaierul Sălii Radio.
Ana Blandiana: Exact, foaierul, în care erau câteva zeci de mese, și totul avea un aer de familie. Iar faptul că după aceea a ajuns să fie cel mai mare și cel mai vizitat târg din România mi se pare o mare realizare. Vreau să vă spun că eu mă simt legată de Târgul Gaudeamus nu numai în calitate de scriitor. Evident, toate cărțile mele din toți acești ani au fost lansate la Gaudeamus, dar și în calitate de președinte a Memorialului Sighet și a Fundației „Academia Civică”, care scoate cărți și care participă întotdeauna numai la Gaudeamus, pentru că numai Radio România este un organizator care invită ONG-urile fără taxă; și noi nu ne permiteam să participăm la târguri unde trebuia să plătim taxă. Deci, am lansat cărți nu numai ca scriitor, ci și ca editor. Și am un fel de recunoștință față de Radio în acest sens.
Realizator: Care este cea mai pregnantă, să zicem, cea mai emoționantă amintire a dumneavoastră legată de Gaudeamus? Aveți, așa, o imagine care s-a păstrat de-a lungul timpului?
Ana Blandiana: Mi-e greu să spun. A fost acea perioadă de dinainte de pandemie, când se ajunsese la o asemenea aglomerație de cititori încât aproape nu se putea trece între standuri și, bineînțeles, la fiecare stand, o editură, un autor își lansa o carte. Era ca o nebunie, dar o nebunie frumoasă.
Realizator: Scrisul și cititul au mers mână în mână, în cazul dumneavoastră, Ana Blandiana. Știu că ați început să scrieți, practic, de când ați învățat să citiți; și cititul nu a încetat să fie pentru dumneavoastră, până în ziua de azi, cel mai important concurent al scrisului, povesteați undeva. De ce e important să citim?
Ana Blandiana: Primul răspuns care îmi vine este „ca să fim fericiți”. Mi-e greu să găsesc multe momente în viață în care am fost atât de fericită cum am fost citind, descoperind marile cărți, marile opere. Întotdeauna când mă duc în școli și, dacă pot, niciodată nu refuz o întâlnire cu elevii, asta implor: vă rog, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, trebuie să mă verificați, încercați să vedeți cât de fericit poți să fii citind o carte în care simți că te descoperi. Eu îmi amintesc aproape ca pe ceva magic, la vreo 14-15 ani, când am citit prima oară „Frații Karamazov” pe parcursul unei jumătăți de vacanță. De dimineață abia așteptam să mă trezesc, să mă duc înapoi la carte. Și, când mama mă chema la masă sau mă certa că stau prea mult în casă și trebuia să închid cartea, aveam sentimentul pe care nu l-am uitat niciodată, de altfel, s-a repetat cu multe alte cărți, că realitatea în care mă întorc este mult mai palidă decât realitatea din carte. De fapt...
Realizator: Ficțiunea devenise realitatea dumneavoastră...
Ana Blandiana: Exact exact. De fapt, sentimentul era că intrasem ca într-un râu în carte, lăsând pe malul ei viața, pe care trebuia s-o reîmbrac și, de bine de rău, să mă întorc la ea. Întruna le spun copiilor: vă dați seama ce pierdeți? Vă dați seama cum treceți pe lângă asta fără să înțelegeți ce e și ce noroc ar putea fi?
Realizator: Copiii nu mai citesc, că tinerii nu mai citesc. Sunt acestea niște locuri comune ale tuturor interviurilor legate de consumul de carte. România e țara europeană cu cel mai redus consum de carte pe cap de locuitor. Un român citește mai puțin de cinci minute pe zi și circa o carte pe an, în medie, iar 35% dintre români declară că nu au citit niciodată nicio carte. Din punctul dumneavoastră de vedere, nu atât ca scriitoare, cât ca cititoare de cursă lungă, ce se poate face? Cum pot fi conștientizați oamenii de importanța lecturii?
Ana Blandiana: În primul rând, trebuie să fie conștientizați profesorii de asta. Primul lucru care trebuie să ne întrebăm este de ce la noi e mai rău decât la alții? În mod evident, lumea s-a schimbat. În mod evident, multe alte lucruri mai puțin valoroase au luat locul unor momente culturale. E clar, cultura este într-un trend descendent în lume, în general. Dar de ce la noi mai rău decât la alții? Asta mi se pare cu adevărat insuportabil. Pentru mine, unul din răspunsuri este acela că în școala noastră, la limba română, ale cărei manuale pe care scrie "limba română" nu mai sunt manuale de limba română, ci sunt așa-zise manuale de comunicare, în care există fragmente din cărți de diverse naționalități, texte de diverse stiluri și, până să ajungi la un text românesc, treceai prin tot felul de texte; și este clar că totul ține de o perspectivă greșită asupra lucrurilor. Dar, dincolo de asta, copiii s-au învățat să primească niște rezumate ale cărților despre care trebuie să vorbească. Profesorii nu le cer să citească cartea și să spună ei ce cred despre ea. Profesorii le cer să răspundă la niște întrebări, care sunt un fel de mărginire a creierului lor, dacă la sfârșitul lecției respective se pune întrebarea, care este stupidă în sine, ce a vrut să pună poetul prin această poezie? Având în vedere că poezia este un mister și o încercare de a exprima inexprimabilul, nu poți să ceri copilului să spună asta. Trebuie să ceri copilului să citească, să-i placă și să învețe, dacă se poate, pe de rost acea poezie. A dispărut complet ideea că un copil trebuie să știe vreun vers pe dinafară. Dar, dincolo de toate, este faptul că ceea ce li se cere este să spună niște texte învățate pe de rost. Pentru că există o grilă a ce trebuie învățat și o grilă a celor care corectează.
Realizator: Ana Blandiana, mulțumesc mult! Ne vedem la Gaudeamus de miercuri, 7 decembrie, până duminică, 11 decembrie.