Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mii de pelerini, spre Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj

Pelerinii vor lua parte, duminică, la manifestările religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

Mii de pelerini, spre Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj
Pelerinaj la Mănăstirea Nicula în 2009. Foto: Arhiva Agerpres.

14 August 2010, 13:55

Mii de pelerini sunt în drum spre Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, unde vor lua parte la manifestările religioase prilejuite de Adormirea Maicii Domnului, care se celebrează duminică.

Oamenii adunaţi la Nicula se pregătesc să serbeze Adormirea Maicii Domnului în localitatea în care se află o icoană a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus pictată de preotul Luca din Iclod la sfârşitul secolului al XVII-lea, icoană despre care pelerinii spun că ar fi făcătoare de minuni.

Pelerinii au înnoptat la săteni ori chiar sub cerul liber. Unii participă la slujbele oficiate în biserica parohială greco-catolică din sat, iar alţii merg la vechea mănăstire catolică bazilitană, azi folosită de ortodocşi.

La marginea satului au început să sosească şi tarabagii care se pregătesc de tradiţionalul bâlci de Sfânta Maria Mare. Aceştia au adus de toate, de la cruci cu leduri la CD-uri cu muzică religioasă, dar şi ceaune de fontă, turtă dulce ori şlapi chinezeşti.

Pe o păşune de la marginea localităţii a fost amenajată o parcare pentru autocare. Reprezentanţii bisericii ortodoxe şi cei ai bisericii greco-catolice se aşteaptă ca duminică dimineaţă la Nicula să se adune între 30.000 şi 100.000 de oameni.

Zeci de mii de persoane, la procesiunea de la Şumuleu-Ciuc
România 22 Mai 2010, 13:38

Zeci de mii de persoane, la procesiunea de la Şumuleu-Ciuc

Pelerinajul catolic de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc se ţine în cinstea Statuii Fecioarei Maria, făcătoare de minuni, de la...

Zeci de mii de persoane, la procesiunea de la Şumuleu-Ciuc
Turneul „Săptămâna Patimilor”: Corul Madrigal aduce pe scenă emoția sacră a ultimelor zile ale lui Iisus
Cultură 23 Martie 2026, 13:39

Turneul „Săptămâna Patimilor”: Corul Madrigal aduce pe scenă emoția sacră a ultimelor zile ale lui Iisus

Publicul spectator din Timișoara, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu și București este invitat să trăiască emoția Învierii Domnului...

Turneul „Săptămâna Patimilor”: Corul Madrigal aduce pe scenă emoția sacră a ultimelor zile ale lui Iisus
Distincţii speciale în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural
Cultură 23 Martie 2026, 11:44

Distincţii speciale în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural

Pentru evenimentul programat pe 4 mai, la Sala Radio din capitală, nominalizările au fost deja anunţate pe site-ul postului.

Distincţii speciale în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural
Prima femeie arhiepiscop din Biserica Anglicană
Cultură 23 Martie 2026, 10:54

Prima femeie arhiepiscop din Biserica Anglicană

Dame Sarah Mullally este noul lider spiritual al Bisericii Anglicane.

Prima femeie arhiepiscop din Biserica Anglicană
În Iran începe sărbătoarea Nowruz, care marchează Anul Nou persan
Cultură 20 Martie 2026, 10:37

În Iran începe sărbătoarea Nowruz, care marchează Anul Nou persan

Sărbătoarea este una a familiei, a unităţii în cadrul comunităţilor, a ieşirilor la iarbă verde, de unde şi prezenţa crescută...

În Iran începe sărbătoarea Nowruz, care marchează Anul Nou persan
Informațiile privind interzicerea slujbelor pascale în Israel „sunt false”
Cultură 20 Martie 2026, 10:02

Informațiile privind interzicerea slujbelor pascale în Israel „sunt false”

Reprezentantul Patriarhiei Române la locurile sfinte a precizat că nu există o decizie oficială cu privire la slujbele din...

Informațiile privind interzicerea slujbelor pascale în Israel „sunt false”
La Berlin s-a deschis o expoziţie retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi
Cultură 20 Martie 2026, 07:52

La Berlin s-a deschis o expoziţie retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi

O galerie importantă din capitala Germaniei le propune iubitorilor de cultură peste 150 de sculpturi, fotografii, filme de...

La Berlin s-a deschis o expoziţie retrospectivă a operei lui Constantin Brâncuşi
Expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, la Berlin
Cultură 19 Martie 2026, 18:40

Expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, la Berlin

Expoziţia face parte din programul "Anului Naţional Constantin Brâncuşi", dedicat celor 150 de ani de la naşterea marelui...

Expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, la Berlin

Radio România

BUCUREȘTI: Muzeul Satului găzduiește Festivalul Internaţional de Joc şi Joacă

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Angajat mort după ce a fost lovit de un copac, într-o pădure din Dealul Negru

GIURGIU: Jocuri de noroc ilegale, desfășurate într-un imobil. 15 persoane, sancționate

Ministrul Energiei: Avem un mecanism clar pentru a ne asigura că nu avem nicio creştere speculativă a preţului la pompă