Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mii de pelerini la moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou

Pelerinii se pot închina până vineri la fragmentele din lemn ale Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos şi la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, aflate în curtea Patriarhiei.

Mii de pelerini la moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou
Mii de pelerini s-au adunat la moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou. Foto: Arhiva Agerpres.

Articol de Mircea Toma, 24 Octombrie 2010, 11:12

Mii de pelerini au trecut, sâmbătă şi în cursul nopţii, pe la raclele moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aşezate în curtea Catedralei Patriarhale din Capitală.

Credincioşii se pot ruga şi în faţa unui fragment din Sfânta Cruce, adus din Grecia.

Sărbătorirea Sfântului Dimitrie cel Nou, aniversat în fiecare an la 27 octombrie, a început sâmbătă, cu procesiunea denumită Calea Sfinţilor.

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a vorbit pelerinilor despre misiunea celor două biserici într-o Europă secularizată.

"Aducerea Sfintei Cruci din Grecia în România, în aceste zile, este o mărturie comună pe care trebuie să o aducem împreună, toţi creştinii, astăzi, într-o lume în care se află multă suferinţă şi multă dezorientare.

"Sfânta Cruce este lumina misiunii noastre comune", a afirmat patriarhul Daniel.

Sfânta Cruce a Mântuitorului şi moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost aşezate spre închinare credincioşilor într-un baldachin în curtea Catedralei Patriarhale.

Pelerinii se pot închina la relicvele aduse din Grecia şi la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, depuse în curtea Patriarhiei, până vineri, 29 octombrie.

Mii de oameni participă la pelerinajul de la Iaşi
România 10 Octombrie 2010, 19:09

Mii de oameni participă la pelerinajul de la Iaşi

Moaştele sfintei Cuvioase Parascheva şi ale sfântului Maxim Mărturisitorul vor rămâne expuse până în data de 15 octombrie în...

Mii de oameni participă la pelerinajul de la Iaşi
Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern
Cultură 16 Martie 2026, 21:19

Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern

PDG al SRR, Robert Schwartz, a subliniat că suma alocată pentru 2026 nu acoperă cheltuielile curente de funcționare a...

Comisiile pentru Cultură au avizat bugetul Radiodifuziunii, în forma propusă de Guvern
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 16 Martie 2026, 17:33

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Festivitatea va avea loc luni, 4 mai, de la ora 19:00, la Sala Radio.

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar
Cultură 16 Martie 2026, 10:22

Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar

Pelicula a câştigat şase statuete, faţă de numai patru câte i-au revenit principalului rival, pelicula "Sinners".

Filmul "One Battle After Antother" a fost marele câştigător al premiilor Oscar
Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028
Cultură 15 Martie 2026, 16:23

Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028

Ministrul Culturii propune unirea tuturor târgurilor de carte din România pentru o participare istorică și de succes la...

Ministrul Culturii propune unirea târgurilor de carte românești pentru Frankfurt 2028
Duminica Crucii
Cultură 15 Martie 2026, 14:10

Duminica Crucii

La jumătatea lui martie și în mijlocul Postului Mare, creștinii celebrează Duminica Crucii, o zi în care este cinstită crucea...

Duminica Crucii
Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova
Cultură 15 Martie 2026, 08:59

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova

Următoarea oprire a Târgului Gaudeamus Radio România va fi la Cluj-Napoca, în Piața Unirii, în perioada 22-26 aprilie.

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova
Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse
Cultură 14 Martie 2026, 16:49

Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va concerta duminică, 15 martie, de la ora 19, în...

Orchestra Naţională Simfonică a României, concert la Festivalul “March Music Days” de la Ruse

Radio România

GALAȚI: Start-up-urile din județ, sprijinite printr-o linie de finanțare unică la nivel naţional, în valoare de 20 de milioane de euro

NEAMȚ: Decesele de la ATI, fără legătură cu focarul de Acinetobacter baumannii, potrivit SJU Piatra-Neamț

Secretarul general al NATO: Aliații discută despre cel mai bun mod de a redeschide strâmtoarea Ormuz

Mandolistul Avi Avital revine la Sala Radio