Herta Muller, lansare de carte la Madrid

Nu urăşte România, dar o critică şi este şi asta un fel de dragoste.

Nu îşi pune problema identităţii, crede că este mai degrabă un subiect de dezbatere în congrese europene sau mondiale, nu mai vrea să dea interviuri, deşi conferinţele de presă le susţine cu uşurinţă şi este convinsă că literatura nu e o terapie.

Nu s-a simţit niciodată umilită pentru că Germania a plătit pentru ea, ca pentru oricare sas din România care a vrut să plece din ţara lui Ceauşescu, o sumă de bani, ci dimpotrivă, se simte umilită pentru că România a vândut-o.

Herta Muller a răspuns la întrebările ziariştilor din Madrid, unde îşi prezintă romanul Atemschaukel, care a câştigat premiul Nobel pentru literatură în 2009, publicat de editura Siruela şi tradus cu titlul "Todo lo que tengo lo llevo conmigo” (Tot ce am port cu mine).

Cartea este prezentată şi în varianta catalană, de editura Bromera şi este povestea deportării, la sfârştul celui de-al doilea război mondial, a zeci de mii de saşi în Ucraina, la muncă.

Unul dintre ei a fost poetul Oskar Pastior, prieten al scriitoarei.

De altfel, proiectul romanului, care urma să fie scris la patru mâini, a fost oprit, pentru o vreme, odata cu moartea lui Pastior şi reluat după un an de Herta Muller, care spune că este un omagiu adus prietenului său.

Povestea lui Leo Auberg, personajul care îl întruchipează pe Oskar Pastior, a întregit ideea pe care Herta Muller o avea de mulţi ani, cunoscând istoria deportărilor de la ea din sat, însă fragmentat, pentru că aproape nimeni nu dorea să vorbească de acea perioadă.

Cu atât mai puţin mama Hertei Muller, care, în urma celor cinci ani petrecuţi în Ucraina la muncă silnică, a devenit o persoană „incapabilă să se mai bucure de ceva în viaţă” şi care „se vedea bătrână la 30 de ani”.

Herta Muller crede că în România nu este foarte iubită şi nu se aşteaptă ca această carte să trezească numai reacţii de entuziasm...