Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Grand Prix Nova aduce inovaţia la Bucureşti

Secţia competiţională a festivalului Grand Prix Nova aliniază 45 de producţii din 26 de ţări în şase zile de audiţii la Mashall Garden Hotel, din 29 mai până pe 3 iunie.

Articol de Radio România, 24 Mai 2017, 13:01

Radio România organizează o conferinţă de presă la Marshall Garden Hotel, în 29 mai, ora 12:00, cu ocazia deschiderii celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică.

Secţia competiţională a festivalului Grand Prix Nova aliniază 45 de producţii din 26 de ţări în şase zile de audiţii la Mashall Garden Hotel, din 29 mai până pe 3 iunie. Limba oficială a festivalului este engleza. Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în cadrul elegant al Palatului Elisabeta, vineri, 2 iunie, ora 18:00.

Toate cele 45 de producţii radiofonice şi textele în limba engleză ale acestora (în format pdf) pot fi accesate pe site-ul www.eteatru.ro.

Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă inovaţia. Ediţia din acest an continuă o tradiţie onorantă, aceea de a se afla sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

Festivalul Grand Prix Nova şi-a cucerit o frumoasă reputaţie în mediul internaţional şi, prin calitatea producţiilor selectate în competiţie, se află printre susţinătorii experimentului în creaţia radiofonică, stimulând inovaţia în spectacolul de teatru radiofonic din întreaga lume. Anul acesta Grand Prix Nova primeşte la Bucureşti un număr record de participanţi dornici să trăiască nu numai emoţiile concursului, ci şi experienţa acestei întâlniri a profesioniştilor creaţiei radiofonice, prin atelierele şi performance-urile din secţiunea Soundscape Eden, în care se oglindesc diversitatea şi creativitatea artiştilor din domeniul teatrului radiofonic.

Competiţia

Personalităţi din 26 de ţări de pe toate continentele îşi vor disputa şase trofee la Bucureşti, distincţii dedicate celor două secţiuni - Spectacole Radiofonice şi Forme Scurte. Din Australia până în Canada şi Statele Unite, festivalul cartografiază Europa pentru a ajunge în Iran, Israel, în Extremul Orient. Spectacolele prezente la Bucureşti vor oferi o panoramă unică a stilisticilor şi reperelor culturale la nivel mondial.

Juriul format din cinci personalităţi internaţionale, printre care un nume de marcă al creaţiei radiofonice româneşti, va decide câştigătorii. Preşedintele juriului este anul acesta Dimitriy Nikolaev, regizor din cadrul departamentului Radio Drama şi Ars Acustica de la Radio Rusia (Radio Kultura), autor distins cu numeroase premii pentru spectacole de teatru radiofonic şi Ars Acustica. Din juriul acestei ediţii mai fac parte Bernanrd Clarke, autor şi producător la RTÉ lyric fm Irlanda, Amandine Casadamont din Franţa, sound artist independent, colaborator constant cu France Culture, Shanti Bhagirathan, directorul grupului The Capital Maharaja Organisation (PVT) Ltd din Sri Lanka şi Ilinca Stihi, regizor, unul dintre fondatorii Festivalului Grand Prix Nova, membră în numeroase jurii internaţionale ale festivalurilor de profil şi autoare a numeroase spectacole mult-premiate de-a lungul anilor.

Premiile Teatrului Naţional Radiofonic

Radio România îşi onorează în fiecare an actorii, dovedind încă o dată apreciere pentru ceea ce reprezintă specificul interpretării la microfon în reuşita unui spectacol sonor.

Oferim anual, în cadrul ceremoniei de premiere a competiţiei internaţionale Grand Prix Nova, distincţii pentru interpretările cele mai valoroase ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent.

În 2017, selecţia profesioniştilor se îndreaptă cu admiraţie spre:

Maria Ploae - Premiul pentru cel mai bun rol feminin, în spectacolele Olga Greceanu - Pe urmele paşilor Tăi, Iisuse... scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Dan Puric şi Maria Rosetti – Prima ziaristă din România, Maria Rosetti - De la Plymouth la Bucureşti, scenarii de Raisa Radu, regia artistică: Petru Hadârcă;

Dan Aştilean - Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Gaev din spectacolul Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov, regia artistică: Gavriil Pinte şi Robinson Crusoe din spectacolul O zi din viaţa lui Robinson Crusoe de Dan Cojocaru, regia artistică: Diana Mihailopol;

Bianca Elena Babaşa - Premiul pentru debut, pentru rolul Bianca, din spectacolul Pisica verde de Elise Wilk, adaptarea radiofonică şi regia artistică: Mihnea Chelaru.

Mai mult decât o competiţie

Festivalul Grand Prix Nova a devenit în ani un spaţiu al dialogului şi al întâlnirilor culturale majore în spaţiul bucureştean. Având convingerea că radioul îmbină cu abilitate înalta calitate artistică şi comunicarea, festivalul îşi doreşte să devină un spaţiu privilegiat de vehiculare a valorilor autentice din ţară şi străinătate. De aceea, ediţia a V-a, Grand Prix Nova 2017 propune capitalei o serie de evenimente dedicate specialiştilor, dar şi marelui public. Singurul festival din România consacrat creaţiei radiofonice vă invită în premieră, la patru zile de dialog şi performance cu artiştii experimentului radiofonic internaţional în secţiunea Soundscape Eden.

Atelierele sunt susţinute de membrii juriului secţiunii Concurs a acestei ediţii. Accesul e liber. Atelierele se vor desfăşura în limba engleză, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107), după următorul program:

30 mai, 20:00-21:00

Dmitry Nikolaev - Sunetul psihologic

Termenul de „gest psihologic” lansat de Michael Chekhov este binecunoscut şi folosit de actori în procesul de studiu însă, din păcate, ideea sa despre sunetul psihologic nu a avut aceeaşi răspândire. Este o pierdere pentru că poate da aripi gândirii creative atât în teatru cât şi mult dincolo de el.

31 mai, 20:00-21:00

Bernard Clarke - Artă şi politică/ Majoritate versus minorităţi

Eveniment în parteneriat cu SEMI/SILENT.

Întâlnirea cu opera sonoră a artistului irlandez Bernard Clarke poartă urmele intersectării cu opinii de natură politică. Alături de el, Matt Samecki, jurnalist de investigaţie la RISE Project va explora relaţia subtilă dintre cercetarea jurnalistică şi opera artistică. La masa rotundă vor participa şi Anamaria Pravicencu şi Octav Avramescu (platforma de podcast SEMI/SILENT), împreună cu Ilinca Stihi.

1 iunie, 20:00- 21:00

Coproducţie France Culture/Radio România.

Amandine Casadamont - Shinkanzen a prins o asemenea viteză încât o să deraieze, hörspiel live, transmisie directă la Radio3Net.

Performance-ul live propus de Amandine Casadamont îmbină într-un peisaj sonor complex sunete înregistrate în zonele recent redeschise după decontaminare de la Fukushima (Japonia), cu cele ale protestelor antinucleare din faţa parlamentului japonez, cu discuri de vinil cu muzică tradiţională, sau de varieteu, alese şi cumpărate în Japonia. Îmi doresc să spun o poveste pentru fiecare, dincolo de graniţele limbii care ne desparte.

3 iunie, 17:00-19:00

Eveniment în colaborare cu Sâmbăta sonoră.

Workshop Bernard Clarke

Bernarnd Clarke ne propune o istorie selectivă a avangardei în radio din anii timpurii până în prezent, trecând prin personalităţi reprezentative ca Vertov, Hlebnikov, Brecht şi Weill, Ruttmann, Welles, propaganda fascistă transmisă la radio din Germania nazistă şi Italia lui Mussolini, Artaud, propaganda americană despre bomba nucleară, vânătoarea de vrăjitoare a lui McCarthy, întoarcerea genului Horspiel după Al doilea război mondial, William Burroughs, radioul ca instalaţie, radioul de mase... şi până la uriaşii inovatori ai artei sonore ca Alessandro Bosetti şi Gregory Whitehead.

20:00-21:00

Audiţie cu primul spectacol audio surround (5.1) produs de Radio România.

Biblia neagră a lui William Blakede Ilinca Stihi a fost distins cu Menţiunea specială a juriului la Prix Italia 2016 şi premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2016.

Ajuns la a cincea ediţie, Grand Prix Nova 2017 susţine în continuare performanţa în inovaţie şi face din Bucureşti punctul de întâlnire al celor ce sunt acum sau vor deveni curând vizionarii viitorului pe unde sonore.

Manifestări culturale în memoria poetului Grigore Vieru, la Iași
Cultură 13 Februarie 2026, 17:31

Manifestări culturale în memoria poetului Grigore Vieru, la Iași

Poetul Grigore Vieru a fost comemorat la Iași, la 91 de ani de la naștere.

Manifestări culturale în memoria poetului Grigore Vieru, la Iași
Omagiu lui Brâncuși la Festivalul Luminilor din Bruxelles   
Cultură 13 Februarie 2026, 15:58

Omagiu lui Brâncuși la Festivalul Luminilor din Bruxelles   

Brâncuși, viața, gândurile și opera sa au fost alese pentru inaugurarea Pieței Regale din Bruxelles, după doi ani de renovări.

Omagiu lui Brâncuși la Festivalul Luminilor din Bruxelles   
Robert Schwartz: Radio România peste 10 ani - tot lider de piaţă, prin credibilitate
Cultură 13 Februarie 2026, 09:04

Robert Schwartz: Radio România peste 10 ani - tot lider de piaţă, prin credibilitate

"Apel matinal" - Invitat: președintele-director general al Societății Române de Radiodifuziune, Robert Cristian Schwartz.

Robert Schwartz: Radio România peste 10 ani - tot lider de piaţă, prin credibilitate
Începe a 76-a ediție a Berlinalei: România prezentă în cinci secțiuni
Cultură 12 Februarie 2026, 11:44

Începe a 76-a ediție a Berlinalei: România prezentă în cinci secțiuni

Printre vedetele invitate la gala de deschidere se numără Michelle Yeoh, Pamela Anderson sau Ethan Hawke.

Începe a 76-a ediție a Berlinalei: România prezentă în cinci secțiuni
Compozitorul Adrian Iorgulescu şi filosoful Ştefan Afloroaei au fost aleşi membri titulari ai Academiei Române
Cultură 11 Februarie 2026, 18:52

Compozitorul Adrian Iorgulescu şi filosoful Ştefan Afloroaei au fost aleşi membri titulari ai Academiei Române

De asemenea, profesorii Doru Cătălin Morariu şi Dragoş Aurelian Axinte, care predau în Marea Britanie, au fost aleşi membri...

Compozitorul Adrian Iorgulescu şi filosoful Ştefan Afloroaei au fost aleşi membri titulari ai Academiei Române
Cultură 10 Februarie 2026, 18:22

Proiectul privind evidenţa timpului de muncă al actorilor, revizuit

Atât la Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară, actorii au ieşit în faţa sediilor teatrelor în semn de protest faţă de...

Proiectul privind evidenţa timpului de muncă al actorilor, revizuit
Spectacolul de teatru "Brâncuşi, dragostea mea!" îşi începe turneul prin ţară şi străinătate
Cultură 09 Februarie 2026, 18:47

Spectacolul de teatru "Brâncuşi, dragostea mea!" îşi începe turneul prin ţară şi străinătate

Inspirat din volumul omonim, semnat de actriţa şi scriitoarea româno-canadiană Claudia Motea, spectacolul multimedia aduce în...

Spectacolul de teatru "Brâncuşi, dragostea mea!" îşi începe turneul prin ţară şi străinătate
S-a prăbușit turla bisericii reformate din Cehu Silvaniei, monument din patrimoniul național
Cultură 07 Februarie 2026, 13:37

S-a prăbușit turla bisericii reformate din Cehu Silvaniei, monument din patrimoniul național

Autoritățile au declanșat expertize și anchete.

S-a prăbușit turla bisericii reformate din Cehu Silvaniei, monument din patrimoniul național

Radio România

JO 2026: Schiorul brazilian Lucas Braathen, campion olimpic la slalom uriaș

JO 2026: Schiorul brazilian Lucas Braathen, campion olimpic la slalom uriaș

JO 2026: Schiorul brazilian Lucas Braathen, campion olimpic la slalom uriaș
Bernadette Szocs şi Eduard Ionescu, campioni la WTT Star Contender Chennai 2026

Bernadette Szocs şi Eduard Ionescu, campioni la WTT Star Contender Chennai 2026

Bernadette Szocs şi Eduard Ionescu, campioni la WTT Star Contender Chennai 2026
Australia investește 2,8 miliarde de dolari americani într-un șantier naval destinat submarinelor nucleare

SIRIA: Statele Unite ale Americii au atacat zeci de ținte ale grupării teroriste Stat Islamic

SIRIA: Statele Unite ale Americii au atacat zeci de ținte ale grupării teroriste Stat Islamic

SIRIA: Statele Unite ale Americii au atacat zeci de ținte ale grupării teroriste Stat Islamic